Când eram copil avea bunica o carte cu interpretarea viselor. Nu dormea cu Freud sub pernă, era o broșurică pseudo-creștino-psihologie de prispă. Știu că dacă îi spuneam ceva din ce am visat deschidea cartea și-mi dădea o explicație.
Dacă visam păianjeni era de bine. Primeam bani. Visam că-mi cade vreun dinte? La fel, mă umpleam de bani. Vă dați seama deja că nu prea am visat arahnide și probleme dentare.
Visai că moare cineva? Însemna că-i „moare Moartea”. Adică dacă a murit în vis nu mai moare și în realitate. O perioadă. Sunt curios dacă în noaptea de 24 decembrie 1989 a visat cineva că moare Nicu.
Mi-am amintit trei vise ciudate pe care le-am avut în ultima perioadă și poate aveți acasă vreo broșurică de interpretat visele. Ori o bunică. Mulțumesc anticipat pentru ajutor.
- Vise în care cad
O bună bucată de timp am visat că sunt în cădere liberă. De pe bloc, de pe munte, din avion. Cădeam ore întregi (vorba vine, că visele-s mai scurte). Și mă trezeam exact când mai aveam câțiva centimetri până la sol.
Ce poate să însemne? Că sunt pe punctul să cunosc succesul? Că trebuie să mă mut la parter?
2.Vise în care-s gras
Recent m-am trezit brusc după un vis zbuciumat în care aveam burtă și toată lumea râdea de mine. Oamenii râdeau de mine că-s gras.
Dacă mergem pe considerentul că visul e o antiteză a ceea ce urmează să se întâmple înseamnă că o să cunosc succesul? Sau trebuie să fac mai mult sport și să mai slăbesc? Se văd cele 20 de grame puse de ziua mea?
3. Călcat de mașină
Ăsta e cel mai ciudat vis pe care l-am avut în ultima perioadă. Și nu cred că e o reinterpretare a subconștientului pentru faptul că merg des cu bicicleta. Pentru că am visat că eram călcat de mașină în parc. Mergeam pe jos. Și m-a lovit cu mașina Horia Brenciu. Și după ce a dat cu mașina peste mine a coborât să mă bată. Să însemne c-o să mă lovească succesul?
Cred că am visat asta pentru că am scris acum vreun an despre cum Brenciu s-a plimbat cu mașina printr-un parc din București. Și acum artistul mă lovește psihotronic în vis.
Atât momentan. Sunt curios ce vise mă așteaptă pentru textele și glumele scrise despre Trăistariu… nu… nu vreau să știu!
2 răspunsuri
:)) Vai cum dar este foarte simplu. Cercetarile arata ca aceasta triada onirica este caracteristica perioadei premergatoare iesirii din dulap. Visul cu grasimea si fat shamingul arata persistenta individului in stadiul oral freudian, cu bulimia drept comportament compensator, nu mai zic de visul care abunda de “ma calca”, “..pe jos…peste mine a coborat”, “ma calca in parc”, ce nu lasa loc de interpretari. Si de parca asta nu ar fi suficient: pe brenciu nu il mai viseaza nici gospodinele.
Este clar, aceste vise nu sunt “ciudate”, ci mai degraba “curioase” 😀
Curioase e cuvântul potrivit.