Nu vrei să citești? Ascultă:
…
Uneori greșesc și o dau rău de gard prin textele mele. Dar sunt momente când parcă nimeresc contravaloarea unui bilet uriaș la pariuri și mă bucur precum băieții ăia care stau toată ziua să pună 1,x sau 2 pe diverse echipe de fotbal.
Acum o săptămână scriam despre cum o mână de influențări și-au scos chitanțierele pentru primărița Firea și au dat cu fața/vocea pentru a lăuda mărețul coteț numit București. Găsiți textul aici.
La final precizam că sunt șanse mari ca vedetele folosite în scop (pre)electoral să caute s-o spele cu o caritabilă. Oamenii care mă citesc mi-au trimis un link care-mi confirmă predicția: în ziua în care apărea pe internet penibilul cântecel despre cât de frumix e să mergi cu autobuzul prin capitală (interpretat de WhatsUp), unul dintre influențări lansa o campanie de strângere de fonduri pentru copii.
Sunt ferm convins că Bromania știe marketing, ori se ocupă cineva serios de imaginea lui, d-aia nu cred în coincidența <<strângem bani pentru copiii în scaun cu rotile – o masăm pe Firea la sârmă>>.
Totuși, vorbim de omul care e bănuit că și-a început cariera traducând glumițe de pe Vine (din America), transformând poante de 7 secunde în sketch-uri de câteva minute, să râdă și românii că e și ei oameni. Așa zice lumea… Au plagiat ei politicienii, da…
Dar asta nu e tot.
Pentru că am o comunitate activă de cititori, am primit și câteva articole interesante despre Bromania și tatăl lui. Domnul tata lui Bromania e mare și mai viral ca fii-su.
Nu pot da numele celui care mi-a dat mesajul privat, dar mi-a lăsat și două link-uri interesante despre rădăcinile celui care astăzi strânge bani pentru „eroi în cărucior cu rotile” și care ne spune cât de bun e bingingul și Firea.
Puteți să vedeți și voi articolele AICI și AICI. Nu contest faptul că aceste știri sunt de pe un site de scandal și un altul de care n-am auzit niciodată, dar știu din experiență personală că majoritatea publicațiilor mari/televiziunilor se feresc de anchete și știri care privesc vedete de reclame. Pentru că brand-urile care le împrumută fețele își pot retrage banii dacă se supără. Și dacă n-ai bani de ce mai faci presă? Care mai e scopul jurnalismului dacă nu primești bani?
Acum câțiva ani „am comis” o nasoală de câteva mii de euro pentru un site pentru care scriam episodic, postând un editorial critic despre un brand care-și făcea reclamă pe aceea platformă. La câteva ore și-au retras banerele și așa s-au dus niște bani.
Bine, ce spun eu rămâne ca temă de cercetare pentru cei care au mai mult timp și resurse în a căuta gramul de aur din vidanjă.
Acel stereotipic „PSD-ism” pe care mulți îl blamează are și progenituri și pe unele dintre ele le admirați, întrețineți, iar în unele cazuri stați cu ele la masă.
Și Bromania, să știi că dacă acei eroi în scaun cu rotile ar putea ți-ar da un șut în *oaie. Nu pot merge, dar pot vedea un ipocrit.
