De când mă tot adun să scriu gândurile astea. S-a făcut momentul.
Acum fix 10 zile Andrei Cismaru publica pe blog un text cu titlul „Copiii noștri sunt și vor fi cu mult mai deștepți decât noi și asta ne sperie teribil”.
Mi-a plăcut foarte mult tema propusă de el și m-a și zgândărit în niște lecturi așa că n-am putut să stau fără să mă gândesc la cele pe care urmează să le spun.
Fac un foarte scurt rezumat al celor spuse de Andrei (dar puteți intra la el pe blog să-i citiți textul): are o fetiță (5 ani) și un nepot (11 ani) și e plăcut surprins de capacitatea autodidactă a celor doi. Folosind tehnologia cei mici se apucă singuri să învețe chestii.
O să încep prin a răspunde la întrebarea dacă inteligența superioară a celor mici sperie.
Nu cred că bătrânii sunt speriați de potențiala super-inteligență a copiilor și nepoților, ci mai degrabă îi sperie rămânerea în urmă. Asta sperie pe toată lumea. Orice generație e înfricoșată de faptul că nu va ține pasul. Și cum știm deja, cei mai mulți nu pot s-o facă. Atunci apar frustrări și glorificări de tipul „pe vremea mea era mai bine pentru că…”. Pentru că ești bătrân și nu înțelegi cum funcționează o hologramă și de ce ți s-a blocat mașina zburătoare în drum.
Așa că nu cred că sperie inteligența generației, ci viteza cu care ea se îndepărtează constant de la norme, obiceiuri și valori care azi sunt bune și mâine sunt demne de un „ok, boomer!”.
Acum, hai să-mi spun temerile. Fricile. Sunt două.
Plecând de la observații făcute de unii psihologi (cel mai vocal pe tema asta fiind Jonathan Haidt), tehnologia nu e doar un tren frumos și rapid spre bine. Alienarea care vine la pachet cu intrarea cu totul în digital este o realitate. Faptul că un copil/adult se poate scufunda într-un mediu virtual (pentru distracție sau educație) nu e neapărat un lucru minunat și produce fenomenul de „alone together” („singuri împreună”).
Uite ce frumoși suntem, toți împreună, dar singuri la ei acasă.
Problema principală a online-ului/tehnologiei este că ea e nu e prea bine reglementată și încă e junglă pentru publicitate/propagandă. Așa că în timp ce copilul îți învață ceva util, ori se distrează inofensiv, i se pot sugera/recomanda diverse. Dacă are un cont virtual i se poate face un profil pe baza obiceiurilor și nevoilor, astfel încât mesajele să fie precis țintite. Copiii sunt ținta reclamelor și mesajelor propagandistice. Trebuie să îi crești dacă îi vrei. Credeți că influencerii ăia cu 70-80% audiență minoră sunt aleși din prostie de anumite branduri?
Andrei sublinia în textul lui faptul că generația noastră a învățat nasoale de la Johnny Bravo și Dexter. Dar azi copilul îți învață alte valori exagerate (tolerate doar pentru că sunt prezentate ca fiind cool, noi, anti-vechi).
Bine, am divagat puțin pentru că Andrei voia să sublinieze că tehnologia e ușor de folosit și că-ți aduce informații sub nas în câteva secunde. E și nu e bine. Procesul de căutare a unei informații (și frustrarea de a nu da de ea imediat) are niște beneficii. O lume în care am afla totul instant ar putea însemna o lume cu mai puțină curiozitate și ambiție de a cerceta dincolo de Google. Ești curios cât ești copil. Apoi înveți că e totul online și nu mai ești curios (pentru că ești un adult obosit și tracasat).
Ca să nu mai spun că s-a tot discutat despre faptul că mintea umană a început să învețe că e totul acolo, pe Google, așa că de ce să se mai obosească să memoreze? De ce să înveți să te orientezi când ai Waze? De ce să memorezi lucruri când ai Google? De ce să înveți să atragi când ai Tinder? De ce să-ți aduci aminte să bei apă când ai o aplicație care îți spune asta?
2.
Totuși, temerea profundă ține de absolutismul pe care l-am sesizat în textul lui Andrei. „Copiii noștri”. Mi se pare că e prea optimist și eu când văd oameni prea încrezători nu mă simt bine. Defect youtube-istic.
Andrei știe (sper) că vorbește unei bule. Una mică, vocală online, frumix, cu bani și școală (pentru standardele locale). Asta înseamnă că nu „copiii noștri” vor fi mai deștepți, ci doar „copiii unora”.
Cine sunt acești copii?
Eu am o viziune puțin înnegurată despre România 2050, mai exact despre țara copiilor care azi au cel mult 13-14 ani. Spun asta plecând tot de la observații personale, din cercuri intime, așa cum a făcut și Andrei în textul lui.
Cunosc familii care-și cresc copiii după manuale occidentale, extraterestre zonei noastre. Cum vorbesc cu ei, ce le dau să mănânce, ce activități au. Dar în paralel știu și oameni care mai cred că „bătaia e ruptă din rai”. Știu părinți care citesc despre Montessori și parcă-și cresc plozii pentru vreo țară scandinavă, dar mai aud și „dacă te lovești te bat”.
Instinctul îmi spune că raportul dintre cele două tabere e cam de 65-35. În favoarea celor care urlă „mănânci tot din farfurie”.
Cum o să fie în 2050? Uitați de dihotomia zilelor noastre (Tineri vs. Bătrâni, „comuniști bătrâni” vs. „nu faceți nimic”). O să fie un hău între ăia crescuți cu bătaie și ăia crescuți cu vorba bună. O să fie interesant.
Acestea fiind zise, „copiii noștri” nu vor fi mai deștepți. Doar unii dintre ei, preponderent din ăia care au scăpat cu bine din cele subliniate la punctul 1.
Și insist să nu cădem în plasa lui „a avut tehnologie. De ce n-a învățat?”. Nu orice copil cu smartphone în mână e viitor deștept. Cum nu orice adult cu ștampila de vot în mână e connaisseur politic.
Așa că înainte să ne relaxăm la gândul că generația viitoare o să fie „înfricoșător” de deșteaptă hai să ne gândim care sunt bazele care stârnesc copiii să facă gesturi atât de deștepte precum vedem în familia lui Andrei. Că poate cheia succesului nu e la smartphone/smartTV/digital/Google, ci la ce oferă domnul și doamna Cismaru copilului de vrea să învețe.
Și dacă e adevărat faptul că tehnologia e cheia succesului (ceea ce nu cred) înseamnă că trebuie să investim în tehnologizarea tuturor celor mici. Dar să nu le dăm smartphone și YoutubeKids pe burta goală.
Un răspuns
Și focul tot tehnologie este, este?