Sensibilitatea unora e înduioșătoare. Să vezi un documentar despre copiii exploatați sexual din Cernavodă și să te hotărăști să adopți e înduioșător. Să vrei să hrănești niște pisoi din jurul blocului e la fel de înduioșător. Să te transformi în conștiința vreunei persoane și să crezi că tu ești filtrul vieții ei e penibil.
În cel mai recent episode de Speaker Demotivațional am avut o glumiță despre Michael Jackson. Să te ferească sfinții (pe seama cărora văd că putem face glume cu destul de multă lejeritate) să faci vreo glumă despre cel pe care ajung să-l consider ambasadorul mironosițelor.
Ăștia care se transformă, de la sine putere, în arbitri unei personalități de care s-au atașat (prea mult?) îmi par (poate) cei mai enervanți și seci oameni pe care poți să îi întâlnești.
Și să nu-ți imaginezi că sunt vocile vreunei societăți idilice în care nu se mai face bășcălie de nimeni și suntem toți feriți de „armele” glumelor. Nici pomeneală. Sunt doar niște fixiști.
Sensibiloșii lui Michael Jackson își dau ochii peste cap la glumele despre defuncta vedetă, dar râd cu poftă la orice altceva.
Mi-a scris cineva că după gluma cu Mișel s-a dezabonat de la canalul meu de Youtube. Mi-am dat seama imediat că omul are standarde îndoielnice. Până ieri a râs și nu s-a simțit jignit la glumele despre categorii etnice, sexuale, despre grași, slabi, săraci, bogați ș.a.m.d.. Dar nu cu Mișel. Mișel e mai presus de cuvinte.
Persoanele care au sensibilități atât de specifice îmi par bombe cu ceas. Ai putea sta cu ei la o bere și să-i vezi cum se ridică scandalizați și pleacă, poate după ce-ți dau și o palmă, pentru că ți-ai permis să spui ceva despre frunzele de salcâm. Și ei sunt foarte sensibili când vine vorba de așa ceva. Râzi de restul pădurii, dar nu de salcâm.
Așa-s și cei care se metamorfozează în judecătorii glumelor despre persoanele cu probleme de sănătate. Am văzut destui și pe aici, pe blog. Totul până la glume cu și despre autism. Și asta e o discriminare uriașă față de ei. Îi privezi de un lucru normal și frumos: plăcerea de a râde de sine și de a accepta glumele pe seama ta.
Am întâlnit persoane cu tot felul de probleme de sănătate, fără mâini/picioare/văz, dar nu le lipsea umorul (de cele mai multe ori negru și spumos). Până și ei aveau o problemă cu avocații sensibili care vor să-i priveze de darul autoironiei.
Oricum, Mișel e mort. Și nu-l mai mișcă glumele pe seama lui. Cel puțin nu cum îl mișcau copiii. Ha.
2 răspunsuri
Să fiu sincer, nu cred că ești nici primul, și nici ultimul care pățește asta, și asta pentru că toată generația asta sau, mai bine spus, tot secolul ăsta e brusc sensibil la „glume”, fie că sunt mai acide ca bateriile uzate și topite, fie că sunt mai dulci ca bezelele. N-aș vrea să o dau în abstractizare și spre teoretizare, dar singura explicație psihologică, care și așa nu acoperă comportamentul ăsta de „snowflake”, e teoria vicariantă a lui Bandura (psiholog social): pe scurt, efectiv poți rupe prietenii, poți făuri dușmănii noi din simplul fapt că cineva și-a permis să facă o glumă nevinovată despre modelul în viață pe care îl admiri și nu poți (nu te lasă milostenia ta nemaiauzită și grija ta față de răposați nemaipomenită) să nu-i lași nepedepsiți pe cei care fac „descântece” pe modelul tău. Teoria e despre observare socială și adoptare a unui model (respect lui Bandura, că a fost om fain, deși am restructurat teoria cât să fie o glumă, acum aștept în prag să vină un prieten de-o viață și să-mi spună că ne „despărțim” pentru că mi-am permis o glumă despre marele psiholog).
Perspectiva e simplistă, „metoo-istă” de a te simți jignit de glume a căror finalitate e detensionarea emoțională, apropierea dintre oameni, iar până la urmă umorul e coping împotriva suferinței, iar dacă nici pe ăla nu-l reziști, înseamnă că lași viața sa treacă pe lângă tine și/sau lași moartea să crească în tine nestingherită.
Foarte interesant articol, mă hrănesc cu asemenea informații ca să îmi încep ziua ca la carte. Ține-o tot așa!
P.s.: scuze pentru greșeli dacă sunt sau dacă e prea lung răspunsul ( zici că am scris un articol la răspunsuri).
Mulțumesc de răspuns. Nu știam de domnul Bandura. O să mă documentez.