După comunism am rămas cu o meteahnă groaznică: indiferența.
Unde înainte de ’89 îți era teamă și de preot să nu te spună, acum n-am sufla o vorbă despre curtea vecină, mai ales dacă-n ea se-ntâmplă ceva groaznic. Nimicurile le punem mare pe tapet, dar când e vorba de lucruri cu adevărat grave (precum violența domestică) e fiecare cu „aia a mă-sii”.
Spun asta după ce am citit că o tânără de 15 ani din Alexandria, județul Teleorman, și-a înjunghiat tatăl. Un bețiv sinistru care ca-n fiecare seară era pus pe scandal. La fel și aseară când bărbatul (mult spus) a venit acasă și a-nceput să facă scandal. Fiul de 20 de ani a intervenit, dar fără succes, fiind următoarea victimă a dementului. Tânăra n-a suportat să-și vadă fratele la pământ așa că a sărit să-și apere familia. L-a înjunghiat pe străinul ăla cu mai multe lovituri de cuțit. Multe. A dat cu sete. Acumulase mult.
Putem înțelege toți că ăla nu era tată.
Era doar un reprezentant al speciei umane de sex masculin care a contribuit la nașterea unor oameni făcând sex neprotejat. Asta a fost funcția lui.
Lăsând ancheta să-și urmeze cursul nu pot să nu mă gândesc la faptul că tânăra de 15 ani va purta mereu o povară grea. Practic e o criminală. Pentru plebe o să fie mereu aia care și-a înjunghiat tatăl, autoritate pe care n-o contești nici măcar cu o vorbă. Poate ea se va detașa de fapta comisă, dar părerea lumii o să fie mereu aceeași. „Asta-i aia a lu X-ulete din deal. Da, da, aia de a băgat cuțitu-n ta-su”. Poate are noroc să plece din mediul ăla și să-și trăiască viața departe de 15 ani de groază și-o lume ignorantă.
Cu toate astea e curios și scandalos faptul că vecinii știau că bărbatul era o pedeapsă divină. Întrebați de reporteri și anchetatori au răspuns toți că „da, se îmbăta des și făcea scandal”. Scandal, adică bătăi și alte violențe. Dacă-i întrebai acum 3 zile pe vecini ce părere au despre vecinul lor și dacă-i cumva un pericol pentru familie n-auzeai nimic. Ca să nu mai spun că nu se sesiza nimeni să anunțe că la casa Y, pe strada Z, trăiește o familie chinuită de un nenorocit. Că oamenii nu fac asta. Până nu moare cineva nu-i nimic de raportat.
De asta vreau să fac un apel către toți prietenii și cititorii mei cu mai multă empatie: nu priviți spectatori actele de violență-n familie.
Nu vă complaceți să spuneți că nu-i treaba/familia voastră. Dacă auziți prin pereții apartamentului că într-o familie sunt scandaluri periodic și cineva plânge sau iese dimineața cu ochii vineți nu rămâneți indiferenți. Prin indiferența asta suntem părtași la alte drame și distrugerea unei generații. Cât bine poate să iasă dintr-un copil crescut de părinți agresivi?
Care-s reperele lui morale și etice dacă nimeni nu-i întinde o mână de ajutor să-l scoată din rahat? Copilul ăla agresat poate s-ajungă cândva șeful tău. Sau politician. Sau soțul/soția copilului tău. Și tu n-o să-nțelegi anumite reacții. Și nici el n-o să-nțeleagă de ce le face.
Toate astea pentru că niște vecini au preferat să asculte. Atât.
