Și-n ultimele lui clipe, înainte să fugă din țară ca să trăiască pe o insulă exotică împreună cu Elvis Presley și Jimmy Hoffa, Ceușescu a avut o rugăminte pentru popor: să stea locului, adică exact în locul de pe bilet.
Pot să găsesc o scuză pentru multe nesimțiri. Pe foarte multe pot să le tolerez și să trăiesc liniștit pe lângă ele, fiind chiar interesat să le observ.
Dar pe asta cu locul nu pot. Nu pot și nu vreau.
Eram zilele trecute la o piesă de teatru. A venit pauza, ne-am ridicat să luăm o gură de aer și când ne-am întors aveam locurile ocupate. De o mamă tânără și copilul ei (ca să nu credeți că doar bătrânii-s golani). Le-am spus că sunt locurile noastre și mama ne-a răspuns, degajată, „am vrut să ne mutăm mai în față”. Și apoi ne gândeam cum? De ce? Dar nu întrebi în stânga-dreapta dacă locurile sunt ocupate? N-ai văzut alți oameni pe ele? Ce ți-ai putea imagina, că plec acasă și văd continuarea pe Netflix? Mai mult, au văzut locurile libere, și-au lăsat gecile pe ele și au plecat în pauză. Că noi le-am găsit gecile pe scaune și am zis să așteptăm să se întoarcă, nu ne-am atins de ele. Adică și-au marcat teritoriul, probabil știind că-s alții cu o practică similară. Poate aici am greșit, am lăsat scaunele goale, siguri pe puterea biletului.
Și poate ești tentat să crezi că un astfel de obicei are loc doar în sălile de teatru, unde se știe ce tip de oameni umblă…
Locul de pe bilet este și în tren un concept abstract.
O perioadă am tot făcut naveta București – Ploiești. Plus alte călătorii prin țară. Trenul e de departe cel mai grozav mijloc de transport. N-am un procent exact, dar în 72,9% din cazuri locul era ocupat. Aici domină mafia bătrânilor. Motivele sunt diverse, de la „n-am știut că stă cineva aici” până la „am zis să nu mai merg până la locul meu”. Toate motive foarte bune să te așezi pe locul altcuiva.
Și zici, „fie, mă mut eu pe locul dumneavoastră”, dar se produce o extorsiune în univers și te trezești că te plimbi ca idiotul prin tot trenul pentru că nimeni nu stă la locul lui și trebuie să cauți acel scaun pe care nu l-a vrut nimeni. Ai putea ajunge să stai și în picioare. Și totul a început de la faptul că cineva s-a gândit că „ce atâta stres dacă stai tu pe locul lui?” Și mi s-a întâmplat să văd și ochi dați peste cap când am solicitat să-mi fie eliberat locul, de parcă cine știe ce am cerut.
Pentru că trecerea de la căruță la avion s-a produs brusc și prea rapid pentru cei mai mulți dintre noi, nici mersul în cotiga zburătoare nu-i lipsit de „știți, ăsta e locul meu”. Că s-a gândit careva să stea mai bine, mai confortabil, mai la geam, mai la culoar, mai lângă soție, mai lângă iubit, mai unde a avut chef. Și tu, ce atâta deranj?, mergi la locul lui. Suportând eventual și opobriul public al stewardesei care te vede căutând un loc aiurea ca o găină fără cap.
În cinematografe nici nu mai vorbesc.
Oricum cinematograful e doar un construct social, el fiind o sufragerie cu popcorn la lighean și apă dulce la găleată.
Și totul pentru că locul de pe bilet e doar „cu titlu de prezentare” în capul unora. Și e foarte important aspectul ăsta. Aceste gesturi „mici și insignifiante” de ordine socială se rostogolesc ca un bulgăre. Dacă nu respecți un loc, n-o să respecți un trotuar, un loc de parcare, un spațiu de joacă și într-un final opinia altuia.
Când văd cu câtă lejeritate unii consăteni se așază unde n-au loc mă gândesc că poate poporul ăsta nici nu stă pe pământul care trebuie. Poate că românii aveau repartizat un alt contur pe hartă, dar s-au așezat aici pentru că s-au gândit că nu stă nimeni. Era liber. Le era lene să mai meargă. Voiau cu ieșire la mare. Și când au venit proprietarii de drept le-au zis „aaa… nu-i problemă. Mergeți voi la locul ăsta de pe bilet, e puțin mai încolo.” Poate așa se explică, odată pentru totdeauna, situația cu Transilvania.
2 răspunsuri
Să vezi nervi când cobori să faci loc la o babă să coboare din autobuz, care te mai ceartă după că nu ai răbdare să coboare și să mai plece șoferul după fără să apuci să te urci la loc. ://
Până pe la 15 ani mă gândeam „Ce proști sunt nemții, dacă n-au o rezitență de 10 ohm, nu știu că pot să pună două de 5ohm in serial. Românii mult mai deștepți”.
Eram prost.
Regulile sunt făcute ca să fie respectate. Dar mulți se consideră deasupra regulilor.
Oricum, educarea cetățenilor se face la început prin amendă.
Nicio generație „stricată” nu-și va însuși valori noi morale din citit texte sau din sfaturi.