Vă mai amintiți de femeia împinsă de o nebună (îmi cer scuze pentru diagnosticul neavizat) în fața metroului? Gata, s-a uitat. Doar rudele, prietenii și cei interesați de caz mai discută despre.
Vă mai amintiți de subiectul persoanelor cu probleme psihice care bănănăie printre noi? S-a uitat și de asta, preocupați cu proasta s(t)atului și alte apucături moderne.
De curând pedalam prin apropiere de Ploiești.
La intrare-n oraș, în cartierul Dâmbu, pe trotuar văd un bărbat căzut. Cu fața-n jos, picat cu mâinile pe lângă corp. De parcă fusese lovit în ceafă.
Ne oprim, ne dăm jos de pe biciclete și ne apropiem. Bărbatul, pe la vreo 30-35, respira sacadat și nu se mișca. Nu răspundea la întrebări, 0 (zero) reacții la mâna pusă pe umăr. Doar respira.
Oameni tot treceau pe lângă.
Îl priveau, își făceau cruce și mergeau mai departe. Babele, venind de la slujba de duminică, îl priveau dojenitor. Își făceau cruce, spuneau un „vai de mine, oare-i beat?” și plecau mai departe.
Am sunat la Salvare, timp în care Ea s-a dus până vis-a-vis, în fața unei curți unde o femeie vindea chestii.
„Miroase a alcool?”, mă întreabă femeia de la dispecerat. „Nu”. Am explicat că nu pare lovit, nu-i curge sânge, nimic. E doar leșinat pe jos. Poate de la căldură. „Vine o mașină în 7 minute”.
Între timp Ea a aflat de la vânzătoare din fața porții că bărbatul e întins acolo de mai bine de o oră. Și că până să ajungă acolo a stat leșinat vreo oră pe mijlocul drumului. Am aproximat că de vreo două ore acest bărbat stă întins pe drum și nimeni n-a făcut nimic.
Nu-l știa nimeni, dar l-au admirat de departe, și-au făcut cruci și s-au întrebat dacă-i beat.
Cât am așteptat salvarea au mai trecut săteni pe lângă noi. Rutină. Văzut, închinat, întrebat dacă-i beat, plecat mai departe. Unul n-a zis să cheme vreo salvare. Se uitau la el ca la un coș de rufe lăsat în mijlocul trotuarului.
Dinspre oraș se auzea sirena. Când mai avea fix 10 metri până-n dreptul nostru s-a produs minunea. Bărbatul s-a ridicat brusc, ca-n filmele cu Dracula, s-a șters la ochi, a spus o înjurătură privind prin noi și-a început să meargă cu spatele.
Am rămas mască cu toții.
După vreo 20 de metri de mers cu spatele, s-a întors cu fața spre o troiță de pe margine, s-a așezat în patru labe în fața ei și a început să bălmăjească o rugăciune.
Medicii au parcat lângă el și au încercat în zadar să-l rupă din film. Nu răspundea la nimic. „Dumneavoastră ați sunat?”. Am confirmat. „Îl știți?”. Nu. După aceea mi-au spus că vor chema Poliția.
Și am plecat.
30 de minute mai târziu a ajuns și Poliția. M-a sunat agentu`. Am confirmat că eu am sunat. „E Grigore?”. Am zis că nu știu. Nu-s din oraș. Nici măcar din județ. „A… ok…”.
Și atât.
Omul nu era beat. Avea o problemă.
Una pe care statul n-o poate gestiona. Pentru că statul înseamnă sutele de oameni care au trecut indiferenți pe lângă.
Cel mai probabil acel bărbat e din nou pe străzi. Sub privirile unor compatrioți care se-nchină cu evlavie și se întreabă „oare-i beat?”.
2 răspunsuri
Tara asta are atâtea belele ca nu mai stie omul de unde sa inceapa…
Dar eu cred ca tine de educatie. Probabil aici ar trebui rezolvate problemele prima data.
Toate problemele-s mai mari ca restul problemelor, care-s mai mari ca restul problemelor.