Eu sunt bucureștean din fragedă pruncie și îmi bazez următoarele afirmații pe observații acumulate în 33 de ani.
Am considerat mereu că Bucureștiul e un oraș prea zgomotos, prea aglomerat, prea poluat. Poate dacă nu ieșeam din el, prin alte orașe din țară și prin alte țări, nu-l vedeam niciodată prea așa și pe dincolo, dar când dezvolți capacitatea de a compara îți dai seama că unele lucruri din viața ta nu sunt la potențialul lor maxim.
Evident că Bucureștiul nu poate să fie suma tuturor lucrurilor bune pe care le-am văzut la alții. Poate că unele lucruri n-o să fie niciodată, ori cel puțin nu până ies eu la pensie.
Dar ce știu sigur este că Bucureștiul e prea zgomotos, aglomerat și poluat. Raportat la cât poate el de bine.
Înainte de a continua, vă dau o frântură dintr-o știre: locuitorii din nordul Bucureștiului au fost deranjați de zgomotul de la festivalul Nostalgia. Mai mulți oameni au făcut plângere la Poliție pentru că n-au putut să doarmă din cauza zgomotului. Mi-a atras atenția următorul comentariu – „bună muzica, dar nu în această locație! Oamenii care locuiesc la periferie s-au retras în afara Bucureștiului tocmai pentru că vor liniște.”
De aici rezultă ce voiam să spun și eu: pentru omul de rând orașul este sinonim cu zgomot.
Nu duci festivalul la periferie, că acolo se face nani, ci îl duci în oraș unde… nu doarme nimeni (vai de ce cei care locuiesc în oraș, ei fraieri că nu dorm la periferie).
Și acum te întrebi: unde se doarme și unde se poate face zgomot în oraș?
Răspunsul corect e că normal ar trebui să poți pune geană pe geană oriunde în oraș.
Dar aici intervine alt aspect, pe care l-am remarcat în interacțiunea cu toți apropiații mutați în București. Îmi cer scuze anticipat, nu doresc să par bucurești-centric, dar 99% dintre opiniile de mai jos vin de la oameni (tineri) mutați în București.
Când te muți în București din urbanul mic/rural percepția ta despre urbanul mare (chiar cel mai mare) este în antiteză cu locul de baștină, idee coroborată cu percepția ta cinematografică despre ce înseamnă urbanul mare. Adică ce ai văzut în filme că înseamnă în marele oraș.
Ai văzut în filme că orașul mare înseamnă haos, agitație, zgomot? Asta o să te aștepți și de la București.
Dacă o bună parte din viață ai trăit într-un oraș/sat în care toată lumea se știa cu toată lumea și nu puteai să râgâi pe stradă că până la cină te vorbea jumătate din comunitate, Bucureștiul are avantajul (cu ghilimele sau nu) anonimității. În București te pierzi, nu mai sunt toți ochii pe tine, nu te mai cunoaște toată lumea (și nu-i mai poate spune mamei tale cu cine umblai pe stradă).
Această anonimitate a urbanului mare vine la pachet și cu percepția (din nou, cinematografică, dar și antitetică în raport cu de unde ai venit) că la București/oraș mare e zgomot, oamenii sunt neapărat nervoși, traficul e haotic, violența verbală/fizică e mai mare/intensă, mai multă mizerie, poluare ș.a.m.d..
Dacă întrebi un provincial mutat în București „ce îți place aici?” sunt șanse mari să-ți spună „că e agitat”, „e un oraș plin de viață”, „e imprevizibil”. Eu cred că asta a fost învățat să creadă despre orașele mari, pentru că la fel de bine poți aprecia un oraș mare pentru mai multe parcuri, mai multe teatre, mai multe oportunități de muncă. Toate pe liniște. Dar ai stat în liniște toată copilăria, acum vrei claxoane.
Toate cele de mai sus nu trebuie să fie neapărat o regulă a urbanului mare. Sunt, din păcate puține exemple bune în lume, cazuri de urban mare care nu este o sălbăticie cu beton, metrou (scuze Cluj!) și anonimitate. Dar acolo oamenii au trecut de etapa în care „viața la oraș mare” înseamnă focul la ei (ca să citez din Hagi).
Ce a spus nemulțumitul de Nostalgia în mesajul de mai sus este că „bă, eu știu că zgomot și haos e în oraș, acolo unde eu mă duc să fac bănuți pe care să dorm aici, în liniștea residence-ului. De ce îmi violați confortul cu activități specifice altei arii?” Problema e că un oraș sănătos (oricât de mare) nu-și blesteamă locuitorii din interior la o distracție perpetuă pentru cei care, odată plictisiți/obosiți, se retrag la periferie, lăsând potop pentru cei care n-au bani de margine liniștită.
Mi se pare foarte interesant ce se întâmplă cu festivalele în orașele românești, pentru că pare că nu-și găsesc locul și liniștea (ha!) nicăieri. Clujenii din oraș sunt exasperați de zgomotul de la Untold, bucureștenii din oraș de zgomotul Saga, iar acum Nostalgia deranjează și periferia, după ce acum ceva timp nu-i lăsa să doarmă pe cei din Centru (Parcul Izvor). Vă mai amintiți cursa de mașini din jurul Casei Poporului de prin 2008? Ce distracție scumpă și șmecheră pentru perifericii care și-au luat bilet să facă trancarici zgomotoși. Ce haos pentru locuitorii din zonă. De asemenea, acum câteva săptămâni s-a dat „ok” pentru o altă cursă de cazane tunate, de data asta la Stadionul Național. Frumix pentru iubitorii de tablă și benzină, haos pentru cei din zonă care voiau un weekend liniștit. Să duci curse de mașini la periferia scumpă? Păi…
În funcție de percepția respondentului despre oraș (ce e el și ce face), fiecare o să-ți spună unde e mai mișto să fie un festival. Această opinie s-ar baza strict pe obiceiurile lui de consum, raportat la unde doarme și unde muncește.
Cei care au o percepție romantico-provincială despre mutatul în marele oraș, iar acum au trecut de un anumit nivel salarial și-și permit miez urban via mașină când au treabă, îți vor spune că muzica tare se dă pe Calea Victoriei, stadion, piețele mari unde s-au mai făcut concerte. Ăia care stau în oraș și dorm la câteva străzi de zgomot îți vor spune că ar prefera ca petrecăreții să-și ducă boxele mai departe. În cazul celor din urmă trebuie să ținem cont și de vârstă. Poate că dacă ești foarte tânăr nu te deranjează atât de tare să dormi în primii ani de facultate cu capul pe boxă.
Altfel, e foarte interesant ce se întâmplă pentru că modul în care plimbăm festivalurile, încercând să deranjăm alte grupuri (evitând pe unii mai influenți – sunt zone unde n-o să vezi niciodată un festival pentru că oamenii ăia nu halesc așa ceva în zona lor și ăia nu sună la Poliție, sună la Domnul Poliție) spune foarte multe despre cum percepem somnul unora și altora, dar și ce vrem de la oraș: îl vrem ca-n filme, o continuă scenă de dans în care nu doarme nimeni, ori un oraș în care să trăiești liniștit și să nu se ridice la standardele închipuite ale celor care pleacă „la capitală” visând la agitația filmelor cu New York.
P.S. – a cere liniște este pentru unii un semn de „băbism”. Curios cum fiecare trage linie vizavi de confort acolo unde are un interes.
5 răspunsuri
Și totuși majoritatea orașelor din afara au concerte și festivaluri. Cred ca la Roma în fiecare luna este un concert în fiecare colt la lui.
D-aia sunt atât de mulți români în Italia. Ne simțim bine cu ai noștri.
Vezi că n-ai citat bine. „Focul la ei” e din Halagian, nu din Hagi. Nț nț nț nț!
Corect.
Sa fie pace!