De vreo lună sunt parte din echipa Dăruiește Aripi. Dăruiește Aripi este un ONG care și-a propus să ajute copiii din România, în special pe cei cu afecțiuni onco-hematologice. Sună complicat și tragic. Așa și este.
Când spun că „sunt parte din echipa” e cam impropriu. Până acum n-am făcut nimic palpabil, nu fac muncă de teren cu ceilalți voluntari și spre rușinea mea nu cunosc nici măcar un copil cu vreo afecțiune onco-hematologică, mai ales din cei ajutați de Dăruiește Aripi. Am ajuns în anturajul Dăruiește Aripi la invitația unei prietene care lucrează pentru ei și atras de faptul că pot ajuta copii. Am folosit bruma de succes pe care o am online pentru a convinge alți oameni să doneze bani pentru cauza lor. Ținta era de 5.000 de lei, sumă care-mi părea imposibilă la momentul în care am început campania, dar se pare că lucrurile au depășit cu mult așteptările. 5.861 lei de la 87 de donatori. Bravo lor. (în continuare cred că se poate dona aici)
Evident că vreau să le mulțumesc celor care au dat bani și să îi felicit pentru efort. Nu le știu poveștile, majoritatea sunt anonimi, dar îmi imaginez că și cea mai mică sumă donată înseamnă un efort financiar. Nu ne știm situația financiară, nu ne tragem de mărunt.
În ciuda acestui succes de moment aș vrea să spun câteva lucruri care îmi doresc să rămână în analele online-ului până când s-o schimba ceva palpabil în modul de funcționare al țării și societății: îmi doresc să nu mai existe ONG-uri și cauze umanitare. Îmi doresc să nu mai strângem bani pentru cei cu probleme și să nu mai facem chestia asta în care Xulescu prezintă un caz și oamenii se caută prin carduri.
Aș vrea tare mult să nu facem asta.
Pentru că vreau ca lucrurile să funcționeze astfel încât să nu mai fie nevoie ca cineva să ducă o extra-luptă pentru cauza cuiva. Copil cu cancer? Nimic mai simplu, statul are grijă de el. Bătrâni cu probleme? Statul are grijă de ei. Păduri murdare? Statul le curăță.
Cum? Cu banii pe care îi are și pe care o să îi plătim în plus dacă e nevoie. Nu-s economist, dar sunt câteva țări care funcționează și fără donații. Se poate. Sunt oameni pe planeta asta de care statul are grijă când au probleme grave, nu se trăiește dintr-o campanie de strângere de fonduri în alta.
Nu știu dacă ne dăm seama, dar avântul ăsta de suferință umană care are nevoie de bani donați (pentru că statul e inapt) ne imunizează la dramă. Dacă vezi zilnic pe Facebook că e nevoie de bani pentru X, Y și Z boli dezvolți un ad-block la suferința altora și înțelegi și că trăiești într-un cvasi-stat.
Lucrurile nu pot funcționa așa la nesfârșit și cred că trăim cea mai dramatică și sinistră strategie socială.
Practic facem chetă pentru a rezolva probleme pentru care în mod normal plătim deja. Vă dați seama cât de tragicomic este totul? Eu nu văd luminița de la capătul acestui tunel, mai ales în contextul în care se cer zilnic bani pentru diverse cauze. În 2017 erau 88.000 de ONG-uri în România (conform unei știri de la Europa FM)! Vă dați seama ce înseamnă asta? 88.000 de cauze de pe care statul își ia mâna pentru că psihologic se ocupă alții. Nu mai vorbesc de nasoalele care adună mai multe ONG-uri pe aceeași felie, dar nu vreau să intru în acest detaliu pentru că am vaga bănuială că pășesc pe nisip mișcător și între eroi care-și trag de capă.
Altfel spus, politicieni dezinteresați sunt acum relaxați pentru că fac ONG-urile și se implică societatea cu donații. Dacă mai apare și un business cu o donație babană (pentru niște beneficii, dar psst, rămâne între noi) totul e țiplă! Să facă privatul, să doneze poporul și statul să existe în virtutea unui vot dat răului cel mai mic și de dragul jucatului de-a Democrația.
Vă sună a strategie de viitor?
Semeni dezinteres pentru sănătatea omului și culegi antivaxxeri.
Dacă așa stau lucrurile înseamnă că ieșirea lui Vîlceanu despre contribuția la sănătate e corectă și pune baze solide la o altă prăpastie între săraci și bogați. Pe bogați să-i ducem cu elicopterul la sala de operații și pe săraci să-i coasem pe bordură cu ață deșirată din izmene. Atâta merită pentru cât au contribuit. Dacă vor să trăiască să facă bani.
Să nu uităm niciodată declarația lui Vîlceanu pentru că ea ar putea însemna momentul t0, punctul de cotitură pentru când o altă extremă de frustrați amărâți va ajunge la putere. Aroganțele astea dau istoriei acel aer de „n-am mai trecut prin asta?”.
Revenind la strângerea de fonduri.
Nu-mi place nici atârnarea asta după vedete și #influenkări pentru a strânge bani. Pentru că tipul ăsta de strategie (care pare că funcționează, dar cu ce preț?) crește și monștri. Parveniți cu zâmbet larg devin sfinți pe banii unora cu intenții bune.
Din postura de copywriter (publicitar) știu ce căpușare de imagine se întâmplă în relația vedetă-cauză socială. Știu cum cauze bune sunt nevoite să colaboreze cu vătafi pe val online și cum cei din urmă mai pun un covor de intenții bune sub gunoiul de care nu vor să se despartă (poate-s unul dintre ei). Jinduiesc la ziua când o să pot spune cu subiect și predicat toate nasoalele din industrie (și eventual s-o facă mulți alții din industrie, stimulați ca de un # stupefiant), toate porcăriile făcute în numele unor drame reale doar pentru un plus de imagine personală (de vedetă sau brand). Momentan sunt nevoit să fiu tăcut/indiferent/cinic pentru că 1. oamenii îmi lasă impresia că vor să știe adevărul ca mai apoi să micționeze pe el pentru că se simt mici, lipsiți de putere și „a furat, dar a și făcut”; 2. vorba multă, sărăcia omului și mi s-a demonstrat că nimeni nu plătește pentru sinceritate. În epoca asta aș face mai mulți bani dacă m-aș filma făcând o ilegalitate cu panaș decât dacă ți-aș spune de ce e greșit să ai un comportament deviant.
Am acoperit subiectul spălăturii de imagine și într-un clip de pe Youtube, dar e vânare de vânt.
N-o să se schimbe lucrurile prea curând și mulțimea o să aplaude în continuare ca focile la fețe zâmbitoare care întind 10 lei și primesc 1.000 pe card (credeți că toate vedetele salvează copii/copaci/țara pe moca?). Nu fiți naivi. Vreți scoruri? Ce să faceți cu ele? Cum o să reacționați dacă aflați că Xulete – preferatul din panou – primește 30-40-50.000 de coco să strângă 1.000 de euro pentru oamenii bolnavi de [ce vă tremură bărbia]? Ați putea spune „de ce nu dau banii de pe vedetă direct cauzei?”. Păi și imaginea? Imaginea?
Altfel spus, pentru a concluziona, situația e cam nasoală.
Letargici față de politicieni ne-am culcat pe urechea donației și ne place să fim eroi pentru tot felul de situații, cărând după noi și oameni care n-au ce să caute în ecuației, ori sunt parte din problemă (auzi, maraton pentru aer curat sponsorizat de mari poluatori. Eveniment sportiv sponsorizat de fast-food. Ha!).
Ce e de făcut?
Din păcate o să trebuiască să mai donăm pentru că altfel toate cauzele acelor zeci de mii de ONG-uri ar colapsa. Dar sfatul meu este să vă alegeți o cauză și să căutați s-o ajutați în două moduri:
- Fără încurajare de la cineva (vedetă sau brand) pentru că nu e sănătos să faceți p*la mare cuiva pe spatele bunătății voastre. Faceți un obicei să ajutați, cât puteți, când puteți, cum puteți, dar să fie de la voi strigare;
- Punând presiune pe politicieni să facă țara atât de ok încât să nu mai fie nevoie de ONG-uri de bine ce merge totul.
Eu personal prefer să protestăm decât să donăm.
Vă mulțumesc pentru răbdare și implicare.
