Mi-a zis femeia aseară să mergem și noi la concertul de deschidere a Festivalului George Enescu, la care eu am răspuns (cum e și normal), „tu nu ești sănătoasă la cap? E finala Insula Iubirii și ție-ți arde de Dvořák și Strauss?”
Așa că am stat acasă.
Pentru cine nu știe (că nici eu n-am știut până de curând):
„Insula Iubirii” e o emisiune de pe Antena 1 care a ajuns deja la sezonul cu numărul 8. Niște cupluri sunt duse pe o insulă tropicală, împreună cu niște ispite (femei & bărbați) și acolo trebuie să-și testeze relația. Știu, pare grobian și de neimaginat să te uiți la așa ceva („nu mai bine citim niște Platon în original?!”), dar aveți nițică răbdare.
Inițial și eu îmi dădeam ochii peste cap când auzeam că oamenii se uită la „Insula Iubirii”. Nu văzusem nimic din emisiune, dar știam eu că e comercial, e cu oameni needucați, e decadență umană și nu miroase a bibliotecă. Cum să mă uit la așa ceva? Șapte ediții am strâmbat din nas, apoi m-am dat cu o alifie și mi-a trecut elitismul nefondat.
Bun, a nu se înțelege că am stat lipit de emisiune 24/7.
În principal e o lălăială de 3-4 ore episodul în care vezi copii mari consumând alcool, dansând lubric (știm cuvinte!) și vorbind platitudini romantice. 50% din timp emisiunea e Clasa 0 cu bărboși și silicoane. Ajută enorm că-s unii pe internet care fac rezumate video și în 10 minute ai văzut ce s-a întâmplat într-un singur episod.
Dar altfel, emisiunea asta chiar e bună. Conceptual poate părea o tâmpenie cu iz cocalăresc, o cioacă TV îmbrățișată de omnivorii culturali (vă salut indiferent de agenția de publicitate în care sunteți) care ani de zile au ascultat manele la mișto. Dar are și foarte multe puncte bune.
România nu investește în cercetare. Suntem deficitari la capitolul ăsta. N-avem bani de studii despre relații, misoginism, masculinitate ș.a.m.d.. Așa că a venit privatul și-a zis „facem noi nițică cercetare observațională pentru voi. Noi ne tragem audiență și bani din publicitate, voi înțelegeți ce vreți din subiecții expuși. Eventual vine un hipster și trage niște concluzii pe blogul lui.” Firește, trebuie să ținem cont că sunt oameni aleși să fie acolo. Au trecut printr-un casting și au fost trimiși pe insulă după ce s-a analizat bine potențialul de spectacol al fiecăruia. Dar e un sâmbure mare de adevăr sociologic în cei expuși. Cine în România îți va pune vreodată acest context în fața ochilor? Cine mai face experimente pe oameni? Pe banii cui?
Eu nu mă apuc acum să spun ce s-a întâmplat în ediția asta (găsiți sigur rezumate video pe Youtube/Instagram/TikTok), dar vreau să vă subliniez câteva aspecte care merită dezbătute, teme scoase la lumină tocmai de subiecții experimentului:
- Parteneri conflictuali = copil
Sunt cupluri disfuncționale care se repară prin înfăptuirea de copil. Poate cunoaștem și din lumea reală (din afara televizorului). Ce știm despre asta? E bine? E rău? Repară copilul doi adulți care și-o dau non-stop la gioale? În ediția asta de show unii s-au pus să-și repare eșecul romantic cu o sarcină. Ea e dependentă de infantilismul lui (observație ochiometrică, doresc să fiu contrazic de psihologii care au examinat cuplul la care mă refer). Ea nu știe mai bine, el nu știe mai matur. În continuare se împung pentru trecut. Oare cum se vor comporta ca părinți?
- Mascul întreținut
O altă perspectivă, din alt cuplu, e aia cu femeia spirt/dură care vrea un bărbat tare pe picioarele lui. Doar că el săracul e bușit bine de dependențe (pariuri, alcool, țigări). Și ea nu halește (scuzați limbajul academic) să întrețină un băiețel, ea vrea un… (inserează o potențială observație de la Jordan Peterson). Într-un final s-au despărțit. Ce se alege de un bărbat părăsit, fără perspectivă, care luptă cu o dependență (pariuri parcă) și depresiv?
- Diferența de vârstă
A fost și un cuplu unde subiectul principal era că ea s-a născut când el termina facultatea. Aici știm dezbaterea, continuați în capul vostru.
- Violența fizică & verbală
Mai puțin în această ediție (dar mai mult în altele), există și cazuri de masculi alfa care sunt foarte asumați (cuvântul cheie al emisiunii) în a recunoaște că mai dau una partenerei. „Că așa e normal”. Tentația e să te uiți la emisiunea asta ca la un serial, ori o parodie a societății (o exagerare), dar știind că oamenii ăștia sunt reali, din orașe reale, din grupuri reale de prieteni, îți dai seama că normalitatea lor nu e atât de excepțională. De unde și numărul uriaș de românce abuzate în relații.
- Dependența totală și gaslighting-ul ca armă
Asta a fost speța mea preferată. Se ia una bucată cuplu. El șmecheraș din rural, pe model poetic „mai bine cineva-n comună/ Decât la oraș o nimic”. Ea o fată simplă, frumușica satului (a pus extra frumusețe din bisturiu), fără job, fără perspectivă. Unde o pui acolo stă.
Cuplul ăsta e spectaculos de interesant pentru că fiecare dintre ei are un tipar atât de fascinant. Ea n-are încredere în ea și știe că fără el e nimic. El îi dă un sentiment de siguranță și o familie după care tânjește (de unde vine foamea de familie? Alt subiect la fel de interesant). Ea e dispusă să înghită orice nasoală făcută de el, ba chiar se învinovățește. „Sigur am făcut eu ceva dacă m-a înșelat”. Știm modelul, l-am mai auzit, citit, văzut.
El „e bărbat, e vagabond, dar n-ai ce-i face, tot acasă se întoarce”. Cum spune și el încercând să-și scuze comportamentul, „sunt bărbat”. Mai plusează și cu gaslighting ca s-o facă pe ea să se simtă și mai vinovată.
Cuplul ăsta e interesant pentru că pune audiența în niște conflicte interioare profunde. O vrei pe ea în afara relației, dar ea este atât de lipsită de perspectivă încât aproape că o condamni la moarte (ori OnlyFans). Dacă stă cu el nu-i bine, fără el nu știe. Te gândești, cinic, dacă nu-i mai bine să stea acolo că altfel…
Dacă ești preocupat de teme care țin de feminism, familie, cupluri, emisiunea asta e mană cerească.
Și ăștia sunt niște tineri, în 2023. România. Sunt dintre noi, printre noi.
Nu mai intru în subiectul Ispitelor că și acolo-s niște multe de vorbit. Am înțeles că-i tensiunea asta a faptului că, în esență, ispitele sunt niște ființe umane plătite să se prostitueze (emoțional sau fizic, depinde de percepție), să dezlege iubiri. Nu știu, revin la ce spuneam mai sus: emisiunea e un experiment pe oameni și dacă Antena 1 dă bani (nu-i dau de la ei, oricum) ca noi să vedem că-n România încă mai sunt tineri care fac una alta femeilor pentru că „sunt bărbați” atunci e un preț pe care sunt dispus ca Dan Voiculescu să-l plătească din banii ăia… știe el care.
Firește, aș aprecia ca emisiunea să fie cu mai multe cupluri. Vreo 1.000, cel puțin. Să nu-i ducă pe o insulă tropicală, ci în Zimnicea. Și o eșantionare mai generalistă. Și ispitele femei să nu fie doar material pornografic (și să joace aproape exclusiv cartea asta). Dar e un show de televiziune care și prin modul în care se afișează arată pentru cine e. Dacă faci o analiză a conținutului (cum e, ce e, pentru cine e) îți dai seama că nu te uiți la un show, ci la un documentar.
În încheiere vreau să-mi spăl imaginea după ce m-am mânjit de „scârbăvnicie media” și să vă dau un gând din Clifford Geertz, mare pe antropologie: „paradoxal, oamenii nu depun efort în a scăpa de suferință, ci a învăța cum să trăiască cu ea”. El se referea în principal la religie, dar a studiat mult pe unde se filmează „Insula Iubirii” și-s ferm convins că dacă mai trăia sigur se uita la emisiune.
P.S. – participanții ascultă o muzică destul de… meh, dar cine se ocupă de editarea show-ului are un playlist foarte bun. După muzică aproape că ai spune că-i genul de om care nu se uită la Insula Iubirii.
9 răspunsuri
Iti citesc mereu textele si nu comentez niciodata, ca is un naspa.
Eu recomand „Love is blind” dupa Netfilx. Si acolo ai senzatia de oameni normali, doar ca din sua sau brazilia.
Altfel, admir ca incerci sa iesi din „bula noastra”, nu am nervi si nici rabdare si 2 copiii mici, nu am 3-4 ore decat pe saptamana.
Am discutat cu nevasta despre elitism, si toata treaba asta de a te mentine cu nasul pe sus si as vrea sa fac o petitie la domnu Bonea, cu tema, daca nu imi plac manelele nu inseamna ca sunt elitist. Am incercat sa ascult, dar nu-i de mine. Unii nu asculta scrillex, plm, fiecare cu genul lui. Si fata de alte genuri, manelele tind sa fie acultate de persoane cu educatie precara(nu ca ar fii vina lor) care vor sa le imparta cu tot cartierul. Si asta ma enerveaza, chiar nu imi doresc sa ascult muzica ta, daca voiam, imi puneam si eu pe „youtiube”.
Gata, comentez de acuma la fiecare post, sa-ti creasca pateul!
E ok la faza cu manelele. Și eu am aceeași părere despre AC/DC. Pace.
Recomand cartea Edge of Reality: Journeys Through the Rabbit Hole of Reality Television pentru un alt unghi. Am citit ce a mai spus autorul și mi s-a părut destul de pertinent.
Mulțam de recomandare. O caut.
De mult imi doream sa stiu care este perspectiva ta asupra show ului avand in vedere parerile impartite si categoriile de personalitati care au luat nastere odata cu dezbaterea profunda a ,,insulii”. Am realizat ca exista preponderent 3 tabere: oamenii care se uita la Insula pentru ca fac parte din aceeasi bula ca participantii si rezoneaza cu ei si traiesc prin firul povestii lor (mi se par mai pasnici si mai putin vocali comparativ cu celelalte tabere), oamenii ipocriti care se uita ,,in mod ironic”, nu le place emisiunea caci e pt si despre ,,inculti”, dar adora sentimentul de superioritate care vine odata cu vizionarea actelor ,,inferioare” si ,,grotesti”, ei sunt critici innascuti de comportamente si atitudini. A treia tabara o reprezinta patura elitista, educata si manierata a societatii care nu s-ar uita in veci la asa ,,mizerie”, un soi de narcisism justificat de ,,eu am valori, nu ma cobor la acest nivel”, ,,nu este etic sa te uiti la asta”, ,,boicotez pt a nu imprastia molima” fiind totusi o emblema a ignorantei si indiferentei. De ce ma uit eu? Ma uit tocmai pentru ca nu am acces si nu interactionez des cu bula prezentata in emisiune. Sunt curioasa sa inteleg cum opereaza astfel de persoane, ce mecanisme de supravietuire si rezilienta au, care e radacina din spatele actiunilor lor. Nu cred ca solutia este sa ignor existenta lor si sa ii dezumanizez pana in punctul in care ii tratez ca pe niste personaje fictive. Sunt povesti reale care ne inconjoara si care ne ar ajuta sa intelegem mai bine mediul social in care traim. Ma uit la emisiune ca solutie pentru a fi mai tolerant intr-un mod empatic si obiectiv. Inclusiv, mi se pare interesant formatul emisiunii care favorizeaza dezvaluirea unor personalitati predispuse sa insele, sa tradeze. Prezentatorul pune paie pe foc cu orice ocazie (stirring the pot at its best) si i forteaza chiar si pe cei mai cumpatati sa actioneze contrar modului dorit de a se afisa. Productia mi se pare perfida, sfidatoare, indiferenta la lumea afectiva a concurentilor si inteleg ca scopul este de a stoarce cat mai mult continut pentru a face profit, but still dirty. Mi am adunat curajul sa scriu acest mesaj, caci in general nu admit si nu tin specific sa mentionez ca ma uit la aceasta emisiune, tocmai pentru ca gadila chiar zdruncina bias ul oamenilor suficient de mult incat sa ma eticheteze aspru. Cred ca nu mi ar fi intelese motivele avand in vedere dificultatea celorlalti de a intelege ca nu exista doar 2 tabere ,,prostii care se uita”/,,desteptii care nu se uita”. Ma bucur sa rezonez cu mesajul tau.
Da, moderatorul îi cam ațâță și apoi face pe lupul moralist. Dar tot e un experiment social interesant.
„Firește, aș aprecia ca emisiunea să fie cu mai multe cupluri. Vreo 1.000, cel puțin. Să nu-i ducă pe o insulă tropicală, ci în Zimnicea. Și o eșantionare mai generalistă. ” Daca tot e sa ne imaginam chestii, personal mi s-ar parea mult mai veridic si realist ca toata emisiunea sa fie filmată cu camera ascunsă, poate mai putin ultima parte, cand ii confrunta prezentatorul. Participanții, nestiind ca sunt filmați si înregistrați, si-ar da frau liber pornirilor, nemaiavand oprelisti de genul ” Ma vede, afla partenera/partenerul” sau ” O sa ma stie o tara intreaga ca…” . Dar asta ar implica cel mai probabil niste complicatii juridice ulterioare. Si nu s-ar putea face decat o singura data.
cupluri ca astea de la Insula Iubirii vad mai mereu prin mall
Nu m-am uitat si nici nu cred ca am nevoie. Doar ti-am citit articolul si am vizionat un videoclip cu Razvan ala de acum cativa ani ‘getting destroyed’ pe dreptate. Stii ce e ironic? Ca pretindem ca naravul omenesc stricat, complexele, nemerniciile si misoginismul pleaca doar de la clasa de jos sau din sat. Sunt oameni si oameni, si la sat si la oras. Nu am avut nevoie decat acum doi ani sa merg la o sauna prin Anglia sa ma imprietenesc cu niste ‘doctoranti’ care pretind inteligenta si unii texte din Nietzsche, apoi sa stau cateva luni in preajma lor sa inteleg ca dau afara de aceleasi ineptii unele enumerate in acest blog si multe altele incat as putea scrie un roman despre nemernicia omeneasca. Normal ca nu mai ies cu ei tot de 2 ani, pentru ca sunt indignati ca nu au reusit sa isi bata joc de mine cum si-au propus. Tristut.