Zilele trecute m-a mâncat în Facebook să am o postare cu iz eco/bio și m-a taxat un domn vegan care mi-a reproșat că ecologismul e cam frecție fără schimbarea alimentației. Corect.
Știu că nu ne place să auzim asta, dar cam așa e. De altfel, ecologismul e cam frecție dacă nu devenim jainiști și nu promovăm (măcar) o formă de anarho-primitivism (light?). Evident, există și ecologismul-hardcore, ăla în care-ți dai seama că simpla ta prezență pe această planetă e o pedeapsă pentru mediu și… dar să nu fim așa radicali, nu? E oricum îndeajuns de cald.
Ca și-n alte aspecte, lumea trage linia ecologismului acolo unde i se termină confortul personal (și validarea socială). Mai mult sau mai puțin toți suntem eco/bio/iubitori de animale, dar avem niște limite. Și suntem înconjurați și de paradoxuri pe picioare. Preferații mei sunt eco-fashioniștii care fac cărare în cârpelnițele din mall și se bat pe spate că ei măcar schimbă țoalele săptămânal cu gândul că zdrențele la care renunță după o purtare sunt reciclate și nu îngroapă Africa, ori o fetiță într-un atelier din Bangladesh. Ha.
Acum, ca să dau din casă, de ceva timp mi-am propus s-o rărim cu carnea. Încercăm să ne ținem de un program numit „carne o singură dată la patru zile”. Nu ne iese mereu, dar încercăm. Răspunsul e simplu: place carnea. E bună, ține de foame, se găsește peste tot și e accesibilă. Cultural am crescut cu noțiunea că e bună. Cine sunt eu să mă împotrivesc culturii strămoșești?
Aș vrea să mă aplec asupra unui aspect. Cel mai important. Accesibilitatea.
La ora la care scriu acest text cred că oamenii acționează în anumite moduri mânați de raportul dintre bagajul intelectual/informațional și capacitatea financiară. Asta cred acum, vedem peste alte câteva cărți. Dar momentan cred că tot ceea ce facem este suma lui „cum am fost crescut” și „câți bani am”.
Recent mi-am gătit o friptură de mazăre. Nimic de zis, bună. Gust de carne, miros de carne, sățioasă și gustoasă. Dar aproape dublă ca preț față de o opțiune normală din magazin. Și aici se cam taie macaroana. Fie, eu sunt influenkăr și-mi permit luxul mazării cu gust de carne pentru că fac un InstaStory și îmi bubuie contul de coco (așa cum probabil ați tot văzut), dar știu oameni care n-au norocul caracterului meu explodat. Ăia ce fac?
Sunt cu totul de acord cu cauza eco-vegană-vegetariană (EVV).
Sunt conștient că niște animale suferă, că se consumă senzațional de multe resurse pentru o friptură, ori o găleată de copane prăjite. Dar ca mâncător ocazional de carne cred că strategia unora de a urla nu e absolut deloc productivă. D-aia când văd spectacolele sângeroase ale celor de la PeTA mă gândesc inevitabil că au făcut mai mult rău cauzei. Când EVViștii urlă ceilalți se aricesc.
De ce?
În primul rând raportul om-animal (aliment) e foarte vechi. Să-i scoți pe cei mai mulți din zona de confort e foarte greu, dar s-o mai faci și prin urlete și imagini sângeroase… ce, cancerul de pe pachetele de țigări îi provoacă pe fumători să stingă țigările?
Apoi, din nu știu ce motiv suntem construiți să nu dăm crezare celor mai isterici din trib. Linia dintre „se impune” și „mă sperie” e fină. Probabil copleșiți de dramatismul situației unii dintre reprezentanții EVVismului nu mai au răbdare, nu-și mai aleg cele mai bune cuvinte și devin… colerici. Mușcă. Și când fac asta reușesc ceea ce (stereotipic) vor să evite soții într-o ceartă cu soția: mutarea subiectului de conversație de pe Problema X pe „De ce mi-ai zis asta?”. Felicitări, acum nu mai vorbim despre cum suferă animalele ci de ce sunt unii isterici și par nebuni.
Nimeni nu vrea asta.
Dar să ne imaginăm că toți reprezentanții EVV ar avea un limbaj calm, adunat, argumentat, lipsit de patosul emoțional care poate lăsa impresia de sectarism.
De acolo vine greul greu.
Cei mai mulți oameni sunt prea săraci să mănânce etic. Mulți dintre ei sunt prea săraci să mănânce și fără adaosul de etică. O mulțime vor doar ceva de mâncare. Da, nu trebuie să basculăm fripturi de mazăre (ori dacă am face asta ar scădea prețul?), dar în 2022 o alimentație etică și sănătoasă necesită un venit peste ce-mi imaginez că au cei mai mulți în buzunar. Poftim exemplu: un recent articol PressOne despre tinerii căutați să lucreze în HoReCa atrăgea atenția că salariile nu sar de 2.000-2.500 lei pentru 12 ore muncă/zi/6 zile pe săptămână. Ar putea toată această cohortă de tineri la început de viață adultă să trăiască și să mănânce sănătos cu 2.000-2.500 lei pe lună? „Legumele la piață sunt ieftine”. Dar nu e vorba doar despre faptul că bătrâna aia dă ștevia pe o mână de monede. E despre timpul pe care îl ai să mergi la piață. Timpul investit să ști ce să faci cu ștevia. Și (probabil) și energia de care ai nevoie să duci 12 ore de muncă/zi/6 zile pe săptămână. Să mănânci sănătos/etic nu înseamnă doar ce duci la gură.
Colac peste pupăză, societatea îți împinge în față pe toate fronturile că mâncarea e paliativ, ține loc de psihoterapeut, calmează, relaxează, te face cool, te face vesel. Până mai ieri mama ta te bătea dacă nu terminai din farfurie o porție cât a ei de mare și te lăuda că ești cuminte și mănânci tot.
Traumele din copilărie sunt ca mersul pe bicicletă.
Astea de mai sus, și multe altele, construiesc lumea obeză, nesănătoasă, hiper-consumeristă, calică, status-alimentară în care trăim. Aviz celor care cred că slăbitul și cultura alimentară e joacă de copii. Probabil că e când ai un salariu decent + timp + mediu + o educație alimentară. Dar suma corectă a celor patru e rara avis (peste tot, nu doar la noi) și dacă ți-ai scoate capul din personalitatea puternică ai vedea că ești o excepție. Folosește-te de excepționalismul personal pentru a-i ajuta și pe alții, nu pentru a te glorifica. Găinarule.
O lume alimentar-etică (și probabil mai sănătoasă) e o lume educată.
Dar nu există educație pe burta goală. Copilul ăla mort de foame care face ecuații la lumânare e doar în imaginația șantajistă a părinților noștri. El nu există decât în ceva propagandă bolnavă, e stahanovistul (n-am mai folosit de mult cuvântul) unei educații care vrea medalii în detrimentul fericirii. Altfel, dacă ești sărac, într-un mediu sărac, cu valori de statut puternice și diametral opuse venitului, ai să prețuiești toată viața friptura de porc (mare și gras), nu de mazăre.
Recenta cercetare făcută pentru lucrarea de disertație mi-a relevat ceva ce poate unii știați deja: chiar și cei mai înstăriți membrii ai societății nu știu să consume lux/sănătos. Degeaba ai bani dacă n-ai cultură. Și degeaba ai cultură dacă n-ai bani. Și dacă n-ai de nici unele… măcar un BMW, nu?
Nu vreau ca prin episoadele de gătit de pe Youtube să promovez doar rețete vegane (în ciuda faptului că majoritatea se pot face fără carne și cam așa le și mănânc). De ce? Pentru că m-aș nișa. Cei interesați de gătit, dar dezinteresați de latura vegană ar spune „ăsta s-a prăjit, e cu ăia…”. Și pentru că am convingerea că înainte să-i înveți pe oameni să nu mai mănânce multă carne trebuie să le arăți că nu trebuie să le fie frică de gătit, să-și drămuiască timpul altfel (mai multă cratiță, mai puțin Play-Station șamd). Dacă-i convingi să intre cu încredere în bucătărie, să bage nasul în condimente și să nu se sperie la prima omletă arsă or să descopere încet și sigur frumusețile gătitului. Și inevitabil legumele. Și de acolo e floare la ureche și friptură de conopidă.
Dar toate astea necesită timp și o strategie de comunicare fără urlete, fără „proștilor, distrugeți planeta”, fără „eu sunt șmecher, mănânc bio”. Nu e șmecherie, e un complex de împrejurări (și probabil bani).
Fie, poate n-am fost eu îndeajuns de coerent în cele exprimate (de la lipsa de carne?), dar dacă e s-o închei cumva aș putea să spun că:
- N-ai bani? Cel mai probabil nu mănânci sănătos;
- N-ai bani? Cel mai probabil nu ai timp pentru tine (timp care se poate traduce și în dezvoltarea ta, timp în care să înveți una-alta);
- N-ai bani? N-ai chef să salvezi lumea.
Nici nu m-am mai dus în contexte globale, că ne apucă plânsul, dar se poate scala situația locală la cea mondială (păstrând o parte din proporții). Probabil știți deja că se preconizează o criză alimentară, niște multă secetă, niște milioane de africani care vor pleca spre zări mai bune. Ăia care vor rămâne pe acolo vor pune bazele fabricilor chineze (se mută poluarea chineză pe alte meridiane). Și (alt) paradox, pe eco-vegani ar trebui să-i bucure săracii cu viziuni religioase profunde pentru că ăia sunt cei mai pasibili s-o lase moale cu carnea și sacrificiul animal (în numele credinței). De fapt, hedonismul non-spiritual îmi pare cel mai avid după fripturică, religioșii sinceri țin de post. Așa că probabil EVViștii trebuie să facă un parteneriat cu BOR&Co. și să „Make Post Great Again”.
Între timp, să nu uităm și că cei mai vocali activiști urlă (online) la middle-classe-ul aspirațional și la săraci, orbi/indiferenți/depășiți pe contrasens de sursa ispitei, formatorii de trenduri, patronii poftelor și colecționarii de poluante. Știu, le e mai la îndemână să urle ălora din Berceni, nu celor de pe Șoseaua Nordului. Nu e ca și cum e un KFC în fiecare intersecție…
Concluzia o poate trage fiecare în funcție de ardoarea opiniilor, dar după umila-mi părere e total lipsită de proteine credința că e ușor să nu mănânci carne. Ori mult. Să vedeți cât costă să citiți cărți bune, eventual una pe săptămână. Vă invit să duceți o viață sănătoasă și documentată cu 2.000-2.500 lei pe lună, bani munciți 12 ore/zi/6 zile pe săptămână. Stați liniștiți, nici viața celor cu 8 ore/zi/5 pe săptămână nu-i mai lejeră, iar cârligele lui „hai să te relaxezi pe canapea cu 10 episoade pe rând” sunt puternice.
Vă doresc o sinceră friptură de mazăre.
Un răspuns
3 cenți las și eu:
* „Eat more plants, not stuff that goes through plants” – pe scurt, cu cât a trecut mai mult prin fabrică, cu-atât mai nesănătos, ca o regulă generală, dacă nu te pasionează nutriția așa de mult
* GMO e bun, GMO există de când lumea și pământul, acum doar le GMO-uim programatic.
* ECO și BIO au ajuns termeni de smartketing, din păcate. Există ocolișuri multe în legislație care fac posibil ca ECO să fie mai dăunător planetei decât altele non-ECO.