Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Fotbalul și rasismul

  Cu toate că poate nu pare, dar mie-mi place fotbalul. Să-l joc, să-l văd, să-l analizez. Bine, de când îl văd așa corupt și transformat în panou publicitar nu mai sunt așa captivat. A devenit fals și pe alocuri previzibil.

Capetele de afiș ale fenomenului sunt hypermarket-uri sportive care dacă n-au plictisit până acum (prin monopolizarea fenomenului) sunt sigur enervante prin calicirea financiară.

Dar altfel, fotbalul e un sport extraordinar de frumos.

Cu toate astea nu putem omite faptul că de acest sport atârnă un aspect mai puțin fericit: rasismul, mai exact extremismul de dreapta.

N-am găsit încă studii care să-mi explice de ce un sport care aduce împreună atâtea grupuri etnice să fie și ringul răfuielilor etnice. Aș putea încerca o serie de teorii personale despre fotbal și ce înseamnă el pentru oameni:

  • Fotbalul e printre cele mai apreciate sporturi, asta înseamnă o plajă mare de oameni și implicit multe orgolii locale (FC Ai Noștri vs. FC Ai Voștri). De unde și răfuielile geopolitice din timpul meciurilor de fotbal care aduc față în față națiuni certate istoric;
  • Prin prisma unor probleme personale unii oameni își îmbracă pasiunea sportivă într-o luptă mesianico-politică, așa că pe teren nu-s 22 de atleți, ci 22 de războinici care prin lovirea unei bășici trasează noi granițe și răzbună istoria;
  • E sportul preferat al clasei de jos, cândva cea mai accesibilă metodă de a spera la o viață mai bună (în continuare în mediile defavorizate băieții se visează Messi/Cristiano Ronaldo, iar pentru unele femei e ceva umectabil să ai o relație cu un fotbalist, un bărbat ovaționat de zeci de mii de oameni, cu bani). Dacă ne axăm doar pe aspectul claselor sociale implicate în fenomen ne putem da seama că-s multe neajunsuri la mijloc, reprimate cu ajutorul acestui construct social (fotbalul);
  • Intelectualii care transpun într-o competiție sportivă frustrări istorice se fac vinovați de o simplă eroare de logică și probabil că emoționalul îi domină prea mult în febra fotbalistică.

Astea sunt doar câteva sublinieri personale.

Oricum, trebuie ținut cont de faptul că rasismul și-a găsit un sân cald și primitor în fotbal. Campaniile fade cu sloganuri insipide („Spune nu rasismului în fotbal!”. Aha…) nu ajută pe nimeni și nu-s bune de nimic. Rasismul, aspect care ține enorm de educație și mediu, nu se rezolvă cu texte mari scrise alb pe negru.

Fotbalul, la nivel mondial, tratează subiectul rasismului cum se raportează societatea românească la violența împotriva femeilor: „nu-i frumos… nu mai faceți asta… ok? Bine. Super. HEI! Ce ți-am zis? Tocmai ce am vorbit să nu mai… ok, ok, promiți să nu mai faci? Bine…”. Cam așa.

Atât.

Oricum, să vorbești despre rasism și fotbal e destul de dificil pentru că majoritatea cluburilor de fotbal au o grupare de extremă dreapta în tribune și câțiva dintre ei nu sunt cei mai comunicativi oameni.

Probabil că unii mai sus puși (ori care stau în tribuna VIP) îi tolerează pentru că stadionul e un spațiu îngrădit, destul de controlat, unde e acceptabil să mai scoți din nervi și probabil își fac niște calcule: „mai bine aici, să rupă câteva scaune, să se bată cu jandarmii, decât să…”.

Oricum, dacă oficialii din fotbal chiar au o problemă cu rasismul fac o treabă absolut ridicolă în a-l combate. Și inevitabil fotbalul va pierde. Deja nu mai merge foarte multă lume pe stadioane. Că nu mai e confortabil, nu mai e plăcut, nu mai are treabă cu sportul.

P.S. – dacă articolul ăsta o să ajungă pe grupurile care trebuie e absolut normal să ne așteptăm la comentarii și amenințări. Am un folder cu așa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.