Am citit cu atenție și îngrijorare despre cum Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat un muzeu, o fundație și o curatoare pentru o expoziție cu Iisus Hristos. Artistul a primit doar un avertisment. Probabil n-au avut coji de nucă pe care să-l pună.
De ce?
CNCD a primit șapte (7!) sesizări. Șase de la persoane fizice și una de la Biserica Ortodoxă Română. Cred că cea din urmă a valorat mai mult.
Cred că nu s-a discutat destul despre acest caz care dă naștere unui viermuș capabil să se strecoare pe sub libertatea de exprimare până o să crească îndeajuns de mult încât să ne înghită pe toți.
Mi se pare curios cum de CNCD nu se sesizează la alte manifestări de discriminare, mult mai vizibile și vechi. Îmi imaginez că cei de la CNCD stau la birou, cu Paraziții în căști, și se întreabă „ce nasoală se mai întâmplă prin țară?”. Nu e prima dată când CNCD îmi amintește de celebrul „Mircea, fă-te că lucrezi”. Dacă deschid televizorul 10 minute găsesc motive mult mai bune de amendat (precum în emisiunea de cultură generală a lui Dan Negru – „Tu urmezi”), iar străzile sunt pline de materiale publicitare discriminatoare. Dar lor le-a cășunat pe arta muzeală, semn că-s rupți de realitate precum primarii de viața pietonilor.
Cătălin Raiu, membru CNCD, a declarat că înlocuirea fecioarei Maria dintr-o pictură de tip icoană cu altceva (în cazul de față cu un travestit care fumează) este o ofensă adusă simbolului religios. Da, se poate interpreta ca o ofensă, dar arta nu are ca misiune (doar) să slujească un modus operandi social. Eu pot să fac o icoană și să înlocuiesc sfinții clasici cu unul dintre părinții mei. E blasfemie? Da. O să-mi dea CNCD amendă? Nu știu. De ce nu mi-ar da. Părinții mei nu-s sfinți în accepțiunea creștin ortodoxă.
Dacă simbolistica religioasă este de neatins pentru cei de la CNCD am o veste proastă pentru ei: în bucata asta de țară avem multe interpretări ofensatoare la adresa unor viziuni religioase care nu-s dominante.
De exemplu, acum câteva luni un fast-food local își promova ofertele cu o reintepretare blasfemică a zeiței hinduse Durga. Aia cu multe mâini. Hindușii din țară, ăia câți sunt, nu s-au dat de ceasul morții că nu-i frumos. Ori au făcut asta, dar cine să-i asculte? CNCD? S-a autosesizat CNCD-ul? Nu, probabil încă-l căutau la metafore pe Gheboasă.
Tot Cătălin Raiu (CNCD) și-a justificat decizia făcând apel la cazul Charlie Hebdo, când o caricatură cu Mohammed a stârnit niște extremiști.
Da, ați citit bine. Cătălin Raiu consideră că e mai bine să lupți cu extremismul (religios în cazul ăsta) ferindu-l de orice formă de gândire critică. De exemplu, dacă eu sunt vecin de bloc cu domnul Raiu și mă deranjează că dă muzica prea tare în orele de liniște e mai inteligent să mă mut din bloc. Mai ales dacă în bloc se vorbește că domnul Raiu e „mai special” și îi sare placa repede dacă-l critici. Cică nu-i de glumă cu el. Pentru că un domn Raiu isteric și indiferent la nevoile celorlalți e posibil să reacționeze brutal în fața unei opinii contrare plăcerii lui.
„Domnu Raiu, știți… muzica dumneavoastră… o puteți da mai tare și apoi s-o închideți?”. „Ce? Sesisez o glumă? O ironie la adresa plăcerii mele sfinte? Te omor!”. O glumă pusă la avizier ar aduce urgia.
Așa că mai bine înghiți stilul de viață deranjant al altora, decât să riști un Charlie Hebdo, nu?
Tot din declarația domnului Raiu îmi dau seama că dânsul n-a călcat în prea multe muzee de artă, cu atât mai mult artă contemporană. Arta, cu atât mai mult cea etichetată „contemporană”, are uneori darul de a sublinia niște tușe. La vremea ei niște artă contemporană poate deschide ochi. Un Iisus încercuit de zombie poate să exprime ceva ce doar cine nu vrea nu înțelege. Ofensator? Discutabil. Totul e ofensator. Doamne ferește să calce vreunul de la CNCD la stand up că amendează și microfonul.
Poftim, una dintre bucățile mele preferate de artă contemporană este lucrarea făcută de Katarina Galović:
E blasfemie? Da. Sfinții Nike, Koton, Converse ș.a.m.d. sunt prezentați într-un context care nu face cinste misiunii companiilor. Cum să spui că omul e legat ca un sclav (sexual?) de o mână de branduri?
Directorul CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, a spus că își dorește ca acest caz să „creeze o jurisprudență care să fie cât mai clară, previzibilă, pentru societate, ca să se știe unde este granița între libertatea de creație și încălcarea drepturilor altora”. Fantastic. Am o veste proastă pentru domnul Asztalos: ORICE exprimare artistică pe un subiect religios care nu este în termeni laudativi este o ofensă. Orice. Și asta cam omoară gândirea critică vizavi de religiozitate. Ceea ce, ca naiba!, stârnește manifestarea artistică. Dar cum s-o exprimi dacă CNCD spune că nu poți pe motiv că le sângerează cuticulele unora?
Precum artistul Paul Baraka, și eu am făcut „material” anti-religios. Acum mulți ani aveam multe glume pe Facebook și la stand up despre religie. Să mă aștept la un avertisment? Amendă pentru cluburile care susțin astfel de show-uri? O să-și facă CNCD o brigadă de polițiști ai gândirii și or să împartă amenzi celor care zic de rău de moaște, sfinți și patriarh?
Și reamintesc cel mai important aspect al problemei, așa cum a fost el subliniat de domnul Raiu: de ce să combați manifestările criminale, stârnite de gândirea critică, când poți cenzura gândirea? Practic, domnul Raiu ar interzice fotbalul doar pentru că se bat cinci spectatori într-o tribună. De ce să le dai motive să se bată? Hai să interzicem tot ce poate aprinde minți înfierbântate.
De ce să discutăm despre habotnicia militantă și potențialele atentate creștine ale celor (prea ușor) de stârnit de critica religioasă?
Pe scurt, CNCD a demonstrat că în România nu poți spune nimic despre cele sfinte. Și cele sfinte se multiplică repede într-un stat castrat intelectual. Sper că vă țineți bine baticurile, urmează o cursă lungă.
Sursa foto a articolului, cât și mai multe date despre cazul ăsta, la Scena9.
