În bula office și a clasei de mijloc cu idealuri motivaționalo-financiare „hai că poți!” ziua de muncă e lungă. Începe dis de dimineață, cu prima cafea. Făcută la espressorul modern din bucătăria prea echipată pentru cât este de folosită, ori la cafeneaua de cartier.
Totul se continuă, pentru ore bune, sărind din cafele, ședințe care se numesc meeting-uri și sute-mii de apăsări de taste. Vorbesc de structura clasică de 8 ore pe zi. Programul care adună 40 de ore pe săptămână petrecute la birou.
Acum nu știu dacă modelul tău de lucru (și al companiei) este unul mai cazon, cu pauze puține, muncă la foc automat și respectarea programului 9-5/10-6, ori varianta mai lejeră (latino) cu multe pauze de țigară, venit aproximativ la timp și stat mai mereu peste program – altfel îți asumi niște priviri aspre din partea conducerii ș ia colegilor, dar cert este că dintr-un calcul simplu reiese faptul că o astfel de ființă petrece mai multe ore în prezența colegilor de muncă decât în oricare alt mediu. Cele 7-8 ore de somn (recomandate) nu pot trece ca fiind „timp cu familia/partenerul”.
Dacă drumul dus-întors de la muncă este lung și obositor mai poți tăia niște ore bune din timpul relației/familiei.
Și asta în cazul fericit în care ai deja o relație care te așteaptă acasă, un ceva pe care să-l strici cu joboholismul tău, ori din cauza unui șef care nu are limite.
Dar ce se întâmplă în tot acel timp petrecut la muncă?
Conform unor statistici, 38% dintre persoane au ieșit la cel puțin o întâlnire cu un coleg de muncă. 14% dintre norocoșii care și-au găsit „marea iubire” la birou au și ajuns în fața altarului. Sună bine dacă ne gândim că doar 11% dintre relațiile începute atunci când vă face cunoștință un prieten comun se finalizează cu o căsnicie. Pare că biroul pețește mai bine.
Dar chiar dacă nu se ajunge la momentul în care cei doi caută locații de nuntă și se ceartă de la meniu, tot avem vreo 38% care formează un cuplu pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă.
Un aspect interesant al jobo-cuplurilor este că în universul lor emoțional se dezvoltă și o nesiguranță, stârnită de eventualitatea în care unul dintre parteneri schimbă locul de muncă.
Te deranjează când râde prea mult la glumele altui coleg? Când complimentează proiectul altcuiva din firmă? Vezi partea plină a paharului: e acolo lângă tine, veniți și plecați împreună de la muncă. Sper.
Cum e să schimbe brusc biroul, anturajul, programul și să vină acasă cu alte povești și alte glume, pe care nu le înțelegi pentru că „n-ai fost acolo”. Cum te simți să auzi „n-ai fost acolo” zi după zi?
Ce te oprește să nu te gândești că o să-și găsească pe altcineva, la job, așa cum te-a găsit pe tine? Oricum petrece mai mult timp cu noul colectiv, nu?
Și așa apar două forme interesante și particulare de gelozie și anxietate, stârnite de faptul că unul dintre parteneri a schimbat structura care a provocat relația inițială. Dacă la noul job e unul mai amuzant? Cineva mai frumos? Cineva mai atent? O, nici nu vrei să te gândești la „ce se întâmplă?” în team-building-uri. Și cu toate fetișurile pe care le aveați împreună la muncă și care acum au plecat cu ea/el la noul birou.
Precum în rețeta profesorului Utonium, dacă peste o frumoasă relație începută la muncă adaugi elementul X al schimbării locului de muncă al unuia dintre parteneri o să ai parte de o surpriză care poate duce la discuții serioase acasă, replici precum „nu mai ești persoana de care m-am îndrăgostit în meeting-uri”.
Ce e de făcut?
Încredere în voi, încredere în partener și un sincer „nu mă părăsi” când se duce în prima zi la noul job.
…
Poți să găsești textul de mai sus și în engleză. Pentru prietenii tăi din străinătate.
