Am vaga impresie că textul de mai jos nu-și justifică existența, dar în același timp știu că sunt ambalaje de detergent pe care scrie că interiorul cutiei nu e comestibil. Așa e specia asta: capabilă să facă lucruri minunate și inimaginabile (mașini, rachete, zacuscă), dar și incapabilă să înțeleagă că mașinile omoară dacă le dai pe mâna unor cretini impulsivi, că rachetele de tenis sunt greu de mânuit oricât ai crede că lovești mingea mai bine de pe canapea decât orice sportiv care ți-a dezamăgit vâna de român și că zacusca nu e ca la mama acasă doar pentru că un producător a scris pe etichetă „ca la mama acasă”.
D-aia am dubii despre necesitatea acestui text.
Fie, acum am început și mi-am rezervat vreo 5 minute pentru asta.
Nu e un text despre artistul Gheboasa, cu toate că el e la baza situației, ci mai degrabă despre „cine?”, „de ce?” și „cum?” apar artiștii care șochează, scandalizează, ațâță și atrag atenție.
Aceeași lume minunată de care vorbeam mai sus are, aparent, și memoria unui peștișor de acvariu, uitând că-n fiecare vară (preponderent vara) apare un artist vocal care întoarce capetele. Nu-i an de la zeul în care crezi în care să nu fie cel puțin unul care face o treabă inimaginabilă. Că e Lady Gaga îmbrăcată în carne, că e unul care mimează copularea pe scenă, că e Madonna care nu se mai oprește din a se preface că e Loredana Groza… anul și spectaculosul.
O să fiu succint: cultura pop se întreține cu mișculațiuni de PR și marketing. Asta nu înseamnă că fiecare produs muzical popular e un fake. Nu. De altfel, aș încadra o mare parte din muzica comercială (aici intră tot ce e mainstream, indiferent de aria muzicală – rock, rap, dance, hip hop, manele, ce vrei tu) în două categorii:
- Personalitate explodată
- Personalitate adaptată
Personalitate explodată înseamnă artistul care din născare are un zvâc șocant. E „nebun”, crazy, spontan. Așa e el, artistul, n-are nevoie de zugrăveală de PR. Îi dai microfonul și n-are filtru. Industria muzicală îi găsește cu ușurință, mai ales în epoca social-media (cu atât mai ușor pe TikTok – de altfel, de unde credeți că a fost pescuit Gheboasă?).
Industria muzicală e cinică. Simte potențialul de om-viral, știe că ea se protejează stând mereu în umbra artistului și aruncă hapciupaliticul în mulțime, să-l devoreze publicul. Unii se vor atașa de atitudinea spectaculoasă, alții o vor înjura. Industria își face calcule cinice, vede cât e de scos pe seama produsului și dacă devine prea costisitor (ori dăunează imaginii de ansamblu) îl scoate pe linie moartă, îi dă o pauză, îi cere să se reinventeze.
Hai să luăm cazul Gheboasă. Să zicem că lumea e complet șucărită pe el și muzica lui. Și-l caută la producător. Global Records. Și lumea asta opărită foc zice „gata, boicotez tot ce produce Global”. N-jpe mii de oameni refuză să mai consume Antonia, Carlas Dreams, Inna ș.a.m.d.. Nu doar că nu mai consumă concertele lor (mare parte moca pe la Zilele Dăbuleniului), ci nu mai consumă nici radiourile/posturile TV care difuzează produse marca Global Records. Nici produsele pe care le promovează. E un boicot uriaș. Dacă s-ar ajunge la așa ceva să fiți siguri că Global ar spune „ne dezicem de Gheboasă… ba chiar condamăm limbajul lui… urât Gheboasă, urât!”, așa cum s-a întâmplat de multe ori când vedeta X a pierdut susținerea industriei. Dar oamenii nu reacționează așa brutal (în termeni de câștig financiar) așa că Gheboasă poate să stea liniștit. La fel și Global și toate produsele lor.
De asemenea e important și cine reacționează. Bașalâcii? Nu-i pasă Globalului de ei că nu-s ei publicul țintă și Catena nu-și trage vedete de la Global Records. Dacă vreo grupare de zetări feminiști vocali și mulți făceau scandal era altceva.
Exemplul de mai sus e valabil pentru mai multe paliere care țin de cultură mainstream, nu doar la muzică. Și vedetele TV sunt în aceeași oală și-n același malaxor.
Personalitatea adaptată e aia care nu-i îndeajuns de explodată de la sine, dar e maleabilă pentru că-i place faima. Unii artiști muzical nu-s confortabil să fie un circ ambulant, îi vezi că-n timpul liber sunt mai intimi și retrași, dar când Industria îți spune să joci… joci. Că-ți place 7Semințe și școală privată pentru plod.
Dar revin la ce spuneam la început: ăștia se rulează. Industria se reinventează constant. Cum publicitarii se gândesc ce culoare să aibă mănușa de bucătărie oferită gratis mamei tale pentru că a cumpărat din nou o tigaie de care n-are nevoie, așa se gândesc și cei din industria muzicală cum să joace/vorbească/arate următorul bum muzical. Asta dacă nu-i natural vreun explodat pe care-l sug de „talent” până urlă lumea că nu se mai poate.
Ori până apare ceva mai bun.
D-aia zic: nu vă cramponați de gheboase și tot felul de versuri care, în esență, sunt la fel ca întotdeauna. Există o constantă de versuri șocante în muzică, indiferent de generație. Bine că nu știu bătrânii atâta engleză să-și traducă toate scârbăvniciile din muzica străină, mai ales din rândul metaliștilor cu greutate, ăia care pe acorduri de rock nordic fac apologia tampoanelor și mortăciunilor. Sanatisme, Dimmu Burger, d-astea. Păi aia-i muzică, măi mamă?!
Am citit zilele trecute și părerile unor oameni cu mai multă școală (inclusiv sociologică) care pur și simplu nu păreau capabili să înțeleagă cum funcționează industria muzicală. I se spune „industrie” cu un motiv.
Toate cele de mai sus sunt pentru cei foarte supărați pe artiști de tipul Gheboasă. Acum știți pe cine sunteți, de fapt, supărați (nu pe Gheboasă, da?). Altfel nu știu dacă această muzică face sau nu rău. Colegul meu de bancă din a 10-a a venit la ora de franceză cu un eseu de o pagină despre cum Ombladon e modelul lui în viață (nu era un text 100% în franceză, nu vă cramponați de nivelul intelectual al lucrării – mult „jaime Ombladon pars că”), la tema despre „oameni de urmat”. Nu știu ce s-a ales de coleg, ce a mai triat din filosofiile lui Ombladon și cum l-a marcat asta în relațiile cu femeile.
Din păcate România investește prea puțin în cercetare ca să știm dacă Gheboasă/Ombladon/Uzzi sunt cu adevărat nocivi, și asta e cu adevărat horror, nu anusul menționat de artistul Global Records.
Dacă am fost redundant înseamnă că suntem bine. Mai bine redundant decât „wow, nu știam!”
P.S. – după mine e mult mai nociv un artist care cântă cuminte, dar ideologic. Gheboasă e o glumă, lumea știe că e o glumă, copiii știu că e o memă de artist. În schimb, alții sunt mult mai cu perdea și mai nocivi pentru simplul fapt că inspiră mai multă încredere. Am zis eu Delia Matache?
