De ce se canonizează legionari și de ce în 2024?

Înainte să discutăm despre faptul că Biserica Ortodoxă Română a canonizat legionari simt că trebuie să stabilim câteva aspecte de la care cred că putem începe ceea ce eu consider un dialog rațional și pașnic. 

Simt că e de bun simț să înțelegem și acceptăm că orice act criminal (ori încurajarea acestuia) trebuie întâmpinat cu vehemență, indiferent de cine îl face și în al cărui nume. Să aplaudăm o crimă doar pentru că e în favoarea grupului nostru nu ne face cinste. Dacă nu ne plac extremiștii unora e normal să nu-i acceptăm nici pe ai noștri. Dacă pe anumite paliere putem discuta de nuanțe (precum legitima apărare), crima fundamentată pe considerente politice, religioase, ori alte preferințe, nu este niciodată un semn de evoluție sau normalitate și distruge instant orice urmă de dialog. A da în cap pentru delict de gândire (critică), ori valori opuse, e descurajant pentru orice altă interacțiune și consumul de cuvinte e degeaba. 

Imaginează-ți că stai la masă cu cineva care și-a cumpărat o cafea de specialitate, se plimbă pe străzi îmbrăcat în haine noi (fiecare obiect vestimentar fiind gândit-produs în altă țară), transmite și consumă informații audio-video cu ajutorul unui smartphone (și el gândit-produs pe o axă globală), savurează din plin tot ce poate să îi ofere lumea modernă și efectele amestecului de informații între oameni indiferent de religie, etnie ș.a.m.d., dar între două sorbituri îți spune că urăște evreii/romii/homosexualii/ungurii ș.a. pentru simplul motiv că așa simte, „așa trebuie”, ori un amalgam de informații cu caracter istorico-științific (care cel mai probabil confirmă/întăresc convingerile grupului din care face parte și refuză orice altă opinie).

Așa că pentru buna continuare a celor de mai jos trebuie să facem un efort colectiv prin care să ne debarasăm puțin de convingerile foarte puternice, rigide, mai ales că pe blogul meu nu ne vede nimeni făcând asta, nu ne pătăm imaginea în grupul de referință. Și se poate comenta oricând anonim (oricât de mult nu-mi place această lipsă de asumare, dar căreia îi înțeleg rostul – mai ales când vorbim de convingeri care ne pot costa inclusiv excluderea).

Primul (și poate cel mai important) lucru pe care trebuie să-l acceptăm (ori măcar internalizăm) este că o parte dintre liderii spirituali canonizați de BOR au fost mai mult sau mai puțin parte dintr-un proiect politic sângeros.

Dacă au avut la propriu sânge pe mâini, ori dacă au tras cu arma în cei alergați de legionari, astea nici nu contează dacă sub o forma sau alta au legitimat/încurajat mișcarea legionară. Până la urmă nici Ceaușescu n-a luat cu mâna lui pâinea de la gura poporului, Hitler n-a înghesuit evrei în lagăre și Stalin nu se ocupa personal de execuții. 

Mișcarea legionară, oricât de creștin te-ai putea considera, s-a bazat aproape exclusiv pe violență pentru a-și impune punctul de vedere. Violență fizică, psihică, simbolică. Discursul era unul care viza o igienizare violentă a poporului și nimic altceva. Unde mișcarea legionară nu avea ce să impună era clar interesată să elimine. Puteai să-i educi pe români să nu mai fie toleranți cu elementele impure, dar de elementele impure se putea scăpa doar prin exterminarea lor. 

De asemenea, argumentul că mișcarea legionară voia doar să scoată din țară „elementele” nu arată decât obtuzitate și să mai crezi că un petec de pământ numit țară poate evolua făcând abstracție de exterior (alegând cu cine cooperează sau nu) înseamnă pur și simplu gândire de peșteră. Aproape tot ce s-a consumat vreodată de către oameni, indiferent de punctul lor pe hartă, a fost, este și o să fie rezultatul unor minți care nu împart neapărat aceleași coordonate cu consumatorii. Nimic nu este pur al românilor, bulgarilor, englezilor ș.a.m.d.. Datorăm în egală măsură enorm unor oameni care au fost musulmani, evrei, creștini, budiști…

Știu că dacă 1000 de oameni citesc Biblia vor exista cel puțin 500 de interpretări, dar trag speranța că măcar într-o cât mai loială interpretare a celui mai cunoscut hippie (Iisus), a lua gâtul celor care nu sunt ca tine e greșit. Poate că Dumnezeu e mai răzbunător (în Vechiul Testament – e mai Homelander, referință The Boys), îi cășună des pe cei altfel, dar Iisus chiar e pe pace (e mai Ryan, a doua referință The Boys), toleranță și ne îndeamnă să dăm cu piatra doar dacă suntem fără de păcat. Ceea ce înseamnă să nu dai niciodată. Iar legionarii au dat cu piatra și nu aveau de gând să se oprească până nu ajungeau la baremul de puritate etnică din capul lor.

Altfel, relația români-evrei e complicată și din ce am urmărit pe Facebook cei mai pătimași antisemiți au citit aproape exclusiv doar literatura care confirmă antisemitismul. Iar acolo unde apare și delir mistic nu prea mai sunt multe de zis. Tare mult mi-ar plăcea ca cei mai mulți să sacrifice aproximativ 75 de lei și niște ore ca să citească bijuteria lui Andrei Oișteanu, „Imaginea evreului în cultura română.”

(Oare câți dintre cei care mă citiți sunteți români? Din tată-n fiu. Dacă vă întrebați bunicii care sunt șansele să aflați că aveți origini străine în arborele genealogic? Ori dacă vă uitați atenți la numele de familie? Merită exercițiul.) 

Titulatura de „Sfinții închisorilor” atribuită figurilor religioase închise de comuniști e un mod foarte propagandistic de a ștampila și legionarismul ca sfințenie. Pentru că nimeni n-a spus „Sfinții închisorilor, mai puțin ăia care au fost închiși pentru că au contribuit la crimele împotriva evreilor, ăia nu-s sfinți, nu vrem să ne asociem cu ei”. Oricum, am mai zis și cu altă ocazie: dușmanul dușmanului tău nu e prietenul tău. Oricât de justificată este ura față de regimul comunist ea nu trebuie transformată în iubire față de cealaltă extremă. Nu trebuie să iubești legionarii pentru că urăști comuniștii. Poți să iubești democrația, blugii, libertatea de exprimare, ori altceva opus comunismului. Comuniștii nu erau fierți pe gay, de exemplu. Ești mai anti-comunist dacă tolerezi homosexualii decât dacă ești legionar.  

De ce acum?

De când a căzut comunismul se tot vorbește de noi canonizări. Așteptarea lui Arsenie Boca este sinonimă cu anii de democrație post-decembristă. De ce BOR n-a vrut să-i canonizeze pe toți acești oameni în 1990, 1999, 2010 sau 2015? 

Părerea mea este că s-a așteptat momentul prielnic. România n-a dat niciodată semne mai bune pentru o canonizare cu valențe legionare.

Anii 90 erau prea periculoși și putea părea disperat să începi să umpli panteonul ortodox cu sfinți locali cu trecut discutabil. Intelectualitatea românească nu dădea semne clare de religiozitate oarbă și plebea nu era clar dacă e oaste creștină ori religioasă din anti-comunism, ritualică mai mult decât spirituală (este și a fost mai mult ritualică – vreo 85% dintre români se declară creștini, dar practicanți câți?). 

Totuși, nu s-a stat cu mâinile în sân. 

În 1992 a fost canonizat Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Cam târziu în 91, dat tot a fost o mișcare bună pentru contextul ăla. Mai ales că BOR-ul tocmai îi livrase lui Ceaușescu tradiționalele lingușeli cu câteva zile înainte ca acesta să fie omorât creștinește. BOR n-a fost biserica altor țări sub comunism, n-a fost cu poporul oricât ar încerca astăzi s-o zugrăvească așa. Poate au fost preoți anti-sistem (au fost), dar instituția nu-și poate aroga curajul unor cazuri singurale. Ceaușescu a dărâmat niște biserici, dar s-au construit altele și instituția n-a fost oprimată cu intensitatea împinsă de BOR. Să nu uitați că Ciobotea, patriarhul zilelor noastre, își făcea ucenicia în Elveția înainte de 89, nederanjat de sistem. Boca și ceilalți preoți care au suferit erau prea punk pentru comuniști și d-aia erau hăituiți. Preoții obedienți își vedeau liniștiți de treabă.

Revenind, Ștefan cel Mare. Un personaj istoric cu greutate, CV religios impresionant, greu de contestat. Dar altfel, BOR poate nu era încă sigură de religiozitatea românilor ieșiți din comunism, cu atât mai mult să le bage în calendar personaje care, oricât de anti-comuniste, aveau trecut legionar. Poate la toate astea a contribuit și lupta lui Iliescu (președintele ales) cu „elementele fasciste-legionare”. E greu să legi o relație bună cu noul conducător dacă tu pe cealaltă parte canonizezi „elemente fasciste-legionare”. Poate că o instituție tocmai ieșită dintr-un parteneriat obositor și costisitor (BOR + Comunism = It’s complicated) a considerat că trebuie să fie răbdătoare în primii ani de democrație și să vadă cum merge treaba. 

Apoi au venit anii de intrare în UE, alinierea la valori occidentale ș.a.m.d.. 

Firește, biserica a simțit mereu că poate pierde tineretul care se lasă momit de „valorile lipsite de dumnezeire ale vestului decadent”, dar politicul avea nevoie de Vest mai mult decât biserica de stabilitate/conservatorism/Est. Așa că probabil Biserica a trebuit să continue să stea cu capul la cutie, să gândească strategic, să facă pași mici și să zâmbească în pozele cu politicieni, așteptând momentul când să-și facă jocul. 

Anii au trecut și BOR trebuia să miște inevitabil. 

Astăzi au apărut prea multe ca să nu-și permite acest lux. BOR primește cadou un simbol uriaș de putere, Catedrala Neamului, subiect documentat foarte bine de antropologul Giuseppe Tateo. „Lupta ideologică” se întețește, se duc bătălii biblice cu sexo-marxiștii, iar în subsidiar aceeași bulă (se) antrenează și pe fronturi anti-imigrație, anti-vaccin, negaționism de orice. E interesant de văzut cum cei care nu cred în încălzirea globală se găsesc de multe ori în aceeași tabără și cu cei care nu cred în Covid, cred că „orașul de 15 minute” înseamnă pușcărie, vaccinurile dau autism și lista poate continua până apar și naționaliștii, antisemiții, rasiștii, homofobii, dacopații și cam oricine crede din tot sufletul că România e Grădina Maicii Domnului la modul material, fizic, adevărat. 

Chiar nu provoacă o tresărire faptul că sunt atât de multe contexte în care Gigi Becali, George Simion, Dan Puric sau Dan Negru (și fanii lor) își pot da întâlnire la un cico ideologic? Fie, să zicem că-ți place unul, chiar doi dintre ei și ideile lor, dar de toți patru și părerile lor? Chiar nu tragi linie nicăieri? Probabil asta (re)confirmă ipoteza că dacă te-ai aruncat într-o conspirație sunt șanse mari să cazi în toate.

În ultimii ani s-a produs o interesantă evoluție a sentimentului creștin ortodox-naționalist. 

Aproape că aș putea să-l descriu în cuvinte cheie, nici măcar nu e nevoie să-l dezvolt prea mult. Avem tabere de masculinitate care își dau mâna cu ortodoxismul new wave, în care mindfulness-ul se bate pe spate cu religiozitatea strămoșească, dacopatie ortodoxă dansează la festivaluri (uneori impulsionată de diverse psihoactive), iar cinisimul corporatist se drege cu duhovnic la slujba de duminică. Anul trecut, la un festival de tehnoase flower-power, un băiat făcea masaje reiki cu simboluri neo-naziste și naționaliste tatuate pe mâini. Nici dread-urile nu făceau lucrurile să fie mai clare.

Alexandru Racu („Apostolatul antisocial”) vorbea în cea mai mare parte a cărții despre o dimensiune politică a religiosului românesc din zilele noastre – a transformării lui Iisus din hippy în „banii sunt o răsplată divină”, dar aș adăuga la cele spuse de el și un capitol despre relația cu religia a corporatismului, hipsterismului, ori clasei creative (așa cum parțial o găsim descrisă și la Richard Florida – că altfel Florida o conturează ca fiind ultra-tolerantă, mai ales față de comunitatea LGBTQ+, ceea ce nu e cazul la noi). 

Să nu mă mai învârt în cerc: ortodoxismul românesc trăiește un început de iubire cu o parte a clasei creative. Nu cu toată, nu știu dacă cu o majoritate (unii nu-și manifestă public trăirile religioase, probabil conștienți de un eventual cost social în interiorul bulei), dar e fascinant prea puțin documentatul fenomen Darvari (unde creativii, salariile peste medie, ori cinismul corporatist se duc să obțină sprijin/iertare/îndrumare). 

Să nu fiu înțeles greșit: nu-i nimic greșit în a avea un preot duhovnic, ori o religie pe care să o manifești, dar am o vagă bănuială că darvarismul se intersectează în multe locuri cu tot felul de antipatii (anti evrei, romi, homosexuali, străini ș.a.m.d.). De parcă ceva/cineva le-ar spune acestor oameni că religiozitatea lor nu are valoare decât în paralel cu o ură concret direcționată. Curios, nu? Parcă ar exista noi cuiburi, nu?

Care-i faza cu noua generație ortodoxă?

Nu reușesc să pun acum toate elementele cap la cap (vă invit să participați cu opinii și sugestii), dar îmi e greu să nu țin cont și de opinii care rezumă metamorfozele religioase cu un simplu „s-a prăjit”. Cum colocvial se tot vorbește de câte vreun artist (în special din zona underground) care pe fondul unui consum ridicat de droguri a ajuns să fie ultra-religios. În rap-ul românesc avem destule exemple, nu le enumăr eu aici. 

Dacă e să ne permitem și puțină bârfă, zice lumea că o anumită trupă care de ani de zile reinterpretează tradiționalul ca modus operandi creativ o cam scaldă ultra-naționalist-ortodox în suflet, dar nu-și poate asuma public trăirea din considerente de marketing și nu e clar câtă lumea ar mai da banii pe bilete dacă ies public cu un mesaj și mai strâns în port popular. Plus că s-ar produce o automată asociere AUR-Trupă și asta ar implica niște aspecte pe care nu toți trupeții/fanii o vor. E complicat.

Altfel, e cel puțin amuzant cum pe alte meridiane se caută/găsește o soluție la rezolvarea rasismului cu ajutorul drogurilor, iar în alte părți alții se prăjesc până-l văd pe Iisus în tricolor și fredonând din Tudor Gheorghe. Mai merită aruncat un ochi și pe acest studiu, ori prin cartea „Rave Culture and Religion”. Ceva le leagă pe toate.

Păi și ce treabă au toate astea cu legionarii BOR-ului?

Cum spuneam și mai sus, nu ai nevoie de mulți ca să legitimizezi un act. Dacă nu ai majoritatea de partea ta, pe care BOR-ul n-a știut s-o păstreze din cauza opulențelor și a atitudinii business, te mulțumești cu o minoritate cu panaș. Clasa creativă. Lumea bună. Dacă trendsetterii l-au găsit pe Dumnezeul ortodox la intersecția dintre Corporatism-Hedonism-NevoiaDeSens înseamnă că e bine. 

Până la urmă altfel revitalizezi o religie dacă te plac hipsterii care fac pelerinaje pioase și altfel dacă stai cu plebea care freacă biletele la pariuri de racla cu moaște. Altfel îl apără creativii pe Arsenie Boca de caterincă cu iz documentar și altfel amărăștenii care s-au săturat de frontul justificării pelerinajelor la moaște. Cei din urmă nici nu mai reacționează, la asta mă refer.

Cu followerii potriviți poți face orice, inclusiv să canonizezi legionari.

Clasa creativă autohtonă va face gimnastica mentală pentru tine prin care să-ți justifice decizia, ori pur și simplu va crede orice narativ de ură. Ambele nu trebuie să se excludă neapărat. 

Plus că bula care caută cu înverșunare Sens e posibil să îmbrățișeze narativul legionar. E bărbătesc, îmbărbătează, face ordine în viața plină de meetinguri, deadline-uri și ASAP-uri. Pune lucrurile într-un context mai clar, mai natural. Cum să nu-ți placă melanjul bio-eco-ortodox când ți-a crăpat capul de tehnologie și ai ajuns la corporate fatigue?

Curios e cât va mai răbda clasa creativă ortodoxizată să trăiască în cinismul corporate din care încă își trage stilul de viață (că e greu s-o ia mânăstirește spre mântuire). Dumnezeu nu prea înghite dubla măsură, și aici s-ar putea să fie și meritul lui Teodosie de la Constanța, care prin ieșirile lui le reamintește creștinilor că ortodoxismul nu se face light, nu se face cu pioșeală social-media și consumerism fățarnic. Teodosie, indiferent de coruptibilitatea lui, promovează un creștinism de manual. N-aș vrea să fiu în sufletul unui neo-creștin când Teodosie vorbește. Poate că de aici tensiunea din BOR, conform perspectivei din „Apostolatul social”: aripa Teodosie spune că ortodoxismul nu e flexibil – nu-l face oricine cum vrea, aripa Daniel spune că puțină flexibilitate n-a omorât pe nimeni, ba a mai umplut și buzunare. E ca naiba, dar pentru unii din bula sanatistă e posibil ca Teodosie să fie răul cel mai mic. 

Cert e că BOR-ul e pe cai mari și-s cai de cursă lungă. Mai urmează și alte surprize pe lângă canonizări de legionari. Inaugurarea Catedralei o să sufle în pânze și cu pionii creativi în față se vor mai face și alte minuni. 

Dacă nu era evenimentul de la Colectiv poate că toate astea se întâmplau mai devreme.

Hai să vedem cât se repetă din istorie și cine poate să fie căpitan. Pe Simion nu-l ajută tunsoarea, dar știu eu un băiat…