Pe fondul dramei din București (o femeie a murit după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni) am scris câteva rânduri în newsletter-ul recent. Dar s-au tot adunat gânduri, simt că n-am zis destul și aș vrea să mai adaug unele aspecte pe care nu le-am văzut menționate de alții și le consider importante. Mai ales pentru că între timp s-a mai întâmplat o nasoală (explozia de la blocul din București) și n-aș vrea să trecem peste un subiect doar pentru că un altul e mai proaspăt. Ba chiar mi se pare foarte sănătos (civic & mintal) să avem capacitatea de a ne concentra pe mai multe probleme în același timp, învățând să facem un fel de project management cu nasoalele care ne înconjoară. Doar așa cred că se pot rezolva multe din ele, altfel riscăm să ne lăsăm copleșiți de valurile de urât și să nu ne mai preocupăm de nimic pentru că, inevitabil, ceva o să fie „și mai și”.
Până aflăm mai multe detalii despre ce s-a întâmplat în blocul din Rahova (deci răbdare!) putem să concluzionăm o serie de aspecte despre femeia omorâtă pe trecerea de pietoni.
Dar înainte de toate să vorbim despre relația românilor cu mașinile lor
Am mai spus și s-a mai scris (în principal în bulele prin care mă învârt în cuget și simțiri) că un procent covârșitor dintre români au o relație aproape amoroasă cu mașinile lor. Nu doar românii. Să nu ne considerăm buricul situației. Nu suntem atât de speciali (nici n-avem cum atâta timp cât implică probleme/bunuri globale, a.k.a. mașini). Tipul acesta de dinamică se găsește și la bulgari, greci, sârbi, ruși, italieni, americani, argentinieni ș.a.m.d.. Nu e un ceva național, ci mai degrabă un ceva al unei clase sociale. Faci un tabel, vezi ce tip de oameni dorm cu mașinile în pat, tragi linie și ăia sunt. Peste tot. Dar eu o să mă raportez la ai noștri că e mai simplu.
Evident, și amorezații de mașini se împart în mai multe categorii (diesel, benzină, electrică, hibrid etc.), dar baza e aceeași. Mașina este un simbol puternic prin care individul își arată capacitatea, potența (fizică și financiară), nivelul, bagajul. Mașina este și utilă, dar înainte să fie utilă este un simbol. Că nimeni nu intră în showroom și spune „vreau ceva care să mă ducă din A în B”, ci toți se duc țintă spre brandurile care le încântă și alte simțuri (mai puțin practice). Există mașini mai feminine, mai masculine, mai de bogați, mai de familiști. Fiecare cumpără în funcție de cum poate plia bugetul pe percepție. Dacă bugetul nu e suficient mintea face îndeajuns de multă gimnastică încât să dea sens achiziției. Așa se explică șoferii de Skoda.
Popoarele tinere, care eventual au trecut prin modernitate folosind copie la copie (iar post-modernismul este ceva abstract), au o relație aparte cu bunurile încărcate de statut. Până nu ajung la post-materialism (dacă mai apucă vreodată asta) vor avea mereu indivizi autocaracterizați de consumul pe care îl fac. Și aici pot intra atât bunurile fizice, dar și experiențele (vacanțele). Pentru cei plictisiți de bunuri (pentru că le au, ori s-au relaxat cu gândul și raționalizarea lipsei – „e ok, nu-s genul care să vrea propriul apartament”), există și experiențe. Bifează cele mai importante festivaluri, bifează tot ce înseamnă destinații turistice, mănâncă Unde Se Mănâncă, beau Unde Se Bea. Nu e nimic condamnabil, e doar un mod de a exprima relevanță socială. E costisitor, obositor, dar necesar pentru o sănătate mintală cât de cât. Altfel s-ar uita la cât de clar e decalajul între Nevoi Reale – Cât Pot și s-ar sinucide.
Revenind la mașini
Ele sunt și vor mai rămâne mult timp un element de frunte al succesului. Fiind un popor urbanizat oarecum cu forța (de Ceaușescu), și trăind în mimetismul cinematografic american, românul vrea urbanul pe care îl știe. Mașini, claxoane, pasarele, autostrăzi în oraș, locuri de parcare, totul drive-thru, totul la un drum cu mașina distanță, plin de viață, „ca în marile orașe” (firește, n-a văzut prea multe filme despre/din Amsterdam sau Copenhaga).
Printre primele lucruri pe care le aflu de la românii mutați în SUA este cât de fascinant e faptul că în SUA ai autostrăzi cu 5-6-n-jpe benzi din cartier în oraș. Cât de mișto e să mergi pe uriașele autostrăzi suspendate care taie orașele. Cât de tare că ești la 10-15 minute cu mașina de X sau Y. Experiența de pieton le este total extraterestră (și nici nu contează).
Mașina este cadou de majorat. Carnetul este auto-cadou de majorat. De când mă știu „orice prost trebuie să aibă carnet”. Capacitatea, chiar și limitată, de a mișca un volan e pentru mulți o scoatere din foame și din irelevanță. Un prost fără carnet este un prost care e atât de prost încât mai merge și cu autobuzul la muncă – asta dacă poate avea un loc de muncă îndeajuns de bun pentru cât de prost e că nici măcar n-a luat carnetul.
Este inconfortabil gândul, dar trebuie analizat serios câți oameni care își fac pâinea din condus au ajuns să facă asta din dorință și aptitudine, și câți din faptul că „altceva n-a fost”.
Mașina, pentru oameni precum o parte impresionantă dintre români, este o necesitate (de statut) și dacă am avea cea mai performantă rețea de transport în comun. Pentru că răspunde nevoii de importanță și pe asta nu poate s-o rezolve vreun tramvai, tren, troleibuz.
Mașina e mai presus de pieton
Având în minte cele de mai sus, vă invit să urmăriți relația pietoni – mașini, via trecere de pietoni.
Conduc de la 19 ani, iar în anii de stand up comedy cred că ajungeam să fac și 3-4.000 de kilometri conduși pe săptămână. Prin mai toate orașele țării. Am văzut pietoni și șoferi de peste tot. Știu toate glumele. Clujenii spun că ăia din Alba conduc cel mai prost (poate au schimbat cu Florești), constănțenii se plâng de cei din Tulcea, bănățenii de olteni, bucureștenii de toată lumea (dar mai ales moldoveni). Realitatea e că se conduce prost peste tot pentru că șoferul prost n-are buletin de X, ci apartenență la o clasă socială care nu știe cum să se raporteze la bunul comun (strada) și la valoarea personală în raport cu ceilalți.
Șoferul prost e în competiție cu ceilalți șoferi. Șoferul prost nu știe că miza e să ajungă toată lumea din A în B, ci crede că doar el trebuie să ajungă la destinație, cel mai repede. Șoferul prost nu vede traficul în ansamblul lui, nu înțelege că dacă încetinește/oprește într-o intersecție și permite să treacă o mașină din altă direcție poate ajuta la decongestionarea unui întreg mecanism. El se uită la ceilalți și vede o întrecere. Dacă, prin absurd!, ar lăsa să se bage altul în față (fără să fie obligat s-o facă) ar ajunge prostul situației. Am fost șofer pentru mulți și mi-am auzit de multe ori „de ce îl lași să se bage în fața ta? Te ia de prost…”. Orice intersecție din țară poate să fie teren fertil pentru oameni fără mize reale și pe care AVC-ul îi așteaptă la următorul claxon.
Comediantul Radu Isac avea acum 10-15 ani o bucată splendidă despre relația pieton-șofer. Spunea, și reproduc premisa din memorie, că-l enervează șoferii care îi fac semn la trecerea de pietoni să treacă. „Treci tu! Cine ești tu să-mi spui mie să trec?!”. Ce voia el să spună e că, în ciuda aparențelor (pietonul e stăpânul trecerii), realitatea e cu totul alta: șoferul e stăpân peste libertatea pietonului de a trece strada. Trecerea de pietoni nu e un serviciu pietonului, ci un deserviciu șoferului la care cel din urmă răspunde cu mărinimie aproape regală. Ca-n gluma cu „pietonilor, nu mai stați pe telefon când treceți strada că stăm și noi pe telefon și muriți ca proștii”. Iar George Carlin mai spunea că, în trafic, „cine conduce mai încet ca tine e un idiot, și cine conduce mai repede e nebun”. Fiecare stabilește singur de unde începe una și cealaltă.
Strada este exclusiv a mașinilor. Au suprafața de rulare (undeva la 75% din stradă), iar de cele mai multe ori spații de parcare, ori parchează direct pe trotuar. Deci pietonul e izolat la un 5-10%. Dacă îi are și pe ăia. Strada nu este pentru oamenii care n-au mașină.
Revenind la urbanizarea forțată de mai sus (ori prea rapidă pentru capacitatea unora de a înțelege cum funcționează urbanul) inclusiv traversatul aiurea este semn de neconcordanță cu realitatea. Urmăriți cum trec unii bătrâni străzile din marile orașe. Parcă-s pe uliță. Probabil ca acolo se simt. Dar în apărarea lor, un oraș cu 30 km/oră ar permite traversarea pe oriunde, astfel încât cei în etate să nu fie nevoiți să ocolească zeci/sute de kilometri pentru o trecere de pietoni.
Zilele trecute conduceam prin Craiova și am lăsat o doamnă să treacă strada (rețineți, am lăsat – asta e exprimarea raportului șofer-pieton. ȘOFERUL a LĂSAT un om să treacă strada). Cu toată prioritatea de care dispunea a ales să mărească pasul pe trecere. Femeia de 50-60 de ani aproape că alerga, ca eu să nu aștept. Nu se grăbea undeva, a revenit la un mers normal imediat ce a ajuns pe partea cealaltă. Și nu e un caz singular. Stați 10-15 minute cu ochii pe o trecere de pietoni nesemaforizată și urmăriți comportamentul pietonilor, mai ales când traversează singuri (nu în grup). O să vedeți că unii dintre ei grăbesc pasul. De ce? Să nu aștepte șoferii.
Dacă întrebați șoferi o să vedeți cât de nervoși sunt pe pietonii care traversează singuri o trecere de pietoni nesemaforizată. Un pieton civilizat așteaptă să se adune mai mulți ca el și să traverseze în grup. Semafoarele „inteligente” cu buton (unde pietonul apasă și așteaptă) nu sunt acolo în serviciul pietonului (dar îi lasă o minunată impresie de putere), ci răspunde nevoii șoferilor: poate în următoarele 20-30-40 de secunde se mai adună 5-6 amărășteni fără mașină și ne oprim să treacă cârdul. Modelul olandez face semaforul verde pentru pietoni aproape imediat ce e apăsat butonul. Pentru că nu se pune problema ca acesta să aștepte în ploaie/frig/caniculă după bunăvoința unui șofer. Semafoarele țărilor mașino-centrice spune că pietonul trebuie să-și aștepte rândul.
Când primarii „optimizează” intersecții (vezi cazul intersecției de la Piața Sudului – București) se gândesc lucrurile doar în beneficiul mașinilor. Pietonul să ocolească, să coboare-urce scări, să ocolească, indiferent că-i bătrân, femeie cu bebeluș, orb ș.a.m.d.. Mașinilor să le fie bine.
Așa că trebuie să reținem: pietonul nu e stăpân nici pe trotuar, nici pe carosabil, iar pe trecerea de pietoni este un umil „chiriaș” căruia i se permite o scurtă și rapidă trecere.
N-am vrut să încep textul cu asta, dar acum 15 ani am fost bătut pe o trecere de pietoni (o singură noapte de spitalizare pentru ceva investigații la rinichi) pentru că am traversat o trecere de pietoni „prea încet”. Nu-s eu vreun caz singular. Se mai întâmplă ca șoferi să agreseze fizic și verbal pietoni care nu-s în ritmul mașinilor.
Păi și…
Care-i legătura cu femeia omorâtă pe trecerea de pietoni?
I se pot reproșa o serie de aspecte acelei femei, dar înainte de a ne uita la faptul că ea alerga pe trecere (mie mi s-a părut mai degrabă un pas grăbit, specific pietonilor care respectă orbește confortul șoferilor) să ne uităm la celelalte probleme, alea care salvează vieți și când pietonul este total (dar TOTAL) neatent: respectarea vitezei legale (și micșorarea ei la 30km/oră), treceri de pietoni înălțate peste tot, radare fixe și incontestabile (prea multe amenzi sunt anulate, ceea ce duce la o castrare a Poliției Rutiere), semafoare care prioritizează pietonii și amendarea drastică a șoferilor care obturează vizibilitatea în apropierea trecerilor de pietoni (dubele primind de 3 ori valoarea amenzii maxime).
De asemenea, într-o logică firească a discuției, aplicația Waze este o abominație, iar folosirea ei pentru raportarea poliției sună profund greșit, imoral și ilegal. Iar companiile de ride-sharing ar trebui să pună la dispoziție organelor abilitate viteza înregistrată de șoferii din platforme (precum tahograful șoferilor de camioane) astfel încât Poliția să amendeze cum trebuie cetățenii care nu fac ride-sharing și taximetrism-viteză. Păi ori suntem civilizați, ori nu mai suntem? Dacă Uber vede că Gigi face rides-sharing cu 120 km/oră pe bulevard e responsabil de ce ar putea să se întâmple. Eu ofer steluțe șoferilor de ride-sharing în funcție de conduita la volan. Pentru viteză peste limita legală notarea pleacă de la 3*. În jos.
Vă las să completați la comentarii după suflet și simțiri, dar din partea mea orașul trebuie să aibă o viteză maximă de 30 km/oră (asta însemnând și mai puțin zgomot), viteză demonstrată deja în Finlanda ca fiind suficientă pentru 0 (ZERO) victime într-un singur an. Cine nu e de acord cu asta e complice la toate victimele accidentelor rutiere. Cine vrea să trăiască precum în filmele americane poate să aplice pentru viză.
Plus că 30 la oră e cea mai bună viteză să te vadă lumea cât ești de șmecher. Te vede mai mult timp.
