Am văzut filmul făcut de cei de la Adevărul cu protestul organizat de Noua Dreaptă împotriva refugiaților sirieni. 200 de oameni s-au adunat sâmbătă să țină icoane, să fluture steaguri și să-și urle credința. Bravo lor, dreptul lor. Vorba aia „frate frate, dar brânza e doar pentru FRAȚII CREȘTINI CARE NU VIN SĂ NE OMOARE ȘI SĂ-ȘI FACĂ MOSCHEE!„. Parafrazez din popor.
Mi-a captat atenția faptul că un bătrânel cerea arme pentru că țara nu-l mai apără. Deci să dăm arme poporului. Ce-nseamnă asta? Să facem un mic joc de imaginație:
- în trafic s-ar trage mai des decât s-ar claxona. Poate întâia sursă de stres a poporului ar provoca numeroase “descărcări accidentale”. Și cum majoritatea nu folosesc semnalizatorul, acum ar semnaliza cu pistolul pe geam. Să te văd atunci explicând polițistului „da domn polițist. Mi-a zgâriat mașina când a tras brusc de un Ak-47″;
- evident că oamenii ar trage și asupra Casei Poporului/oamenilor politici. “Păi și ce Bonea, nu merită să moară?”. Știu că zace-n noi o dorință profund creștină de a purifica poporul prin moarte, dar dacă transformăm politica într-un joc pe viață și pe moarte o să câștige ăla cu arma mai mare și frica o să-ngroape orice formă de performanță. Votul și protestul, astea-s arme cu rază mare de acțiune. Dar stai, noi îl iubim pe Ghandi, dar la el acasă;
- în școli s-ar trage cu arma mai des decât în plămâni. Doar dacă n-ai făcut liceul nu știi câtă frustrare zace-n patru ani de educație românească. Sunt bătăi la ordinea zilei, profesori frustrați, elevi frustrați, materii frustrante și condiții jenante. Ce credeți profesori? Că pletele, barba și cerceii sunt sursa răului la școală? Cred că-n liceele noastre s-ar împușca atât de des elevii că până și ISIS ar spune „pentru numele lui Allah, ăștia-s chiar nebuni”;
- trăind în țara în care n-am avut prea multe până-n ’89 și mult și prost după Revoluție, e clar că românul nu s-ar bucura la un pistol. Ar vrea 10, ar merge cu toate după el și nu s-ar abține de la folosirea lui când e “chef/poftă/nevoie”. “Păi ce domnule, suntem pe vremea lui Ceaușescu să nu ne împușcăm când ne vine?”;
O să tragă toată lumea în toată lumea indiferent de situație.
Se vor împușca oamenii la coadă la pâine, la rând la Catena, la ghișee, pe stadioane, în mall-uri, la oferte, fără motiv, fără cap și cu o mie de justificări din spectrul nebuniei. Sunt atât de mulți cretini violenți în țara asta încât îți e frică să-i înarmezi și cu pistoale cu apă.
Să dăm românilor pistoale și o să scăpăm de toate problemele. Cui îi mai pasă de teroriști când știi că vecinul de alături te urăște pentru că ți-ai luat mașină nouă?
E îngrozitor de periculos să dai arme românilor. Când mă gândesc la faptul că internetul a devenit o armă în mâinile unora, și cu ea manipulează oameni de toate vârstele, păi cu un pistol la curea ai curăța lejer un autobuz de țigani/evrei/musulmani/homosexuali/atei/creștini/maneliști/rockeri/”s-a uitat urât la mine”/”nu-mi plăcea fața lui”/ș.a.m.d….
Sursă foto: Adevărul.