Am ruminat asupra celor de mai jos astfel încât să-mi găsesc cele mai bune cuvinte și să nu fie o adunătură de vorbe urlate, așa cum mi s-au derulat mult timp în minte. Acestea fiind zise, vă invit să citiți cele ce urmează pe un ton calm (și apăsat) așa cum mi-ar plăcea să le spun și eu într-o discuție față-n față.
…
Atât cât mă duce pe mine capul până în momentul ăsta mi-am dat seama că sunt multe motive pentru care multe nu merg (în orice). Dar mie mi-a cășunat pe o bubă. Oricum, pentru o viață sănătoasă e recomandat să-ți alegi o pătrățică din mozaicul problemelor și să stai pe ea până o rezolvi (n-o s-o rezolvi niciodată complet, dar e bine să ai o activitate). De altfel, dacă vrei să trăiești în România ai prescripție medicală să-ți alegi o misiune personală. Orice, că salvezi căței, că salvezi copaci, că ești fiert pe discriminarea pârșilor… orice! Alege o misiune și luptă pentru ea. Ține mintea ocupată, dă mici victorii dătătoare de sens și chef de viață. Să n-ai un țel social o să te distrugă. Ăștia care urlă la copii să nu se joace sub geamul lor și care cred că „toți sunt la fel” n-au o luptă care să-i țină antrenați.
Mie mi-a cășunat pe clasa de mijloc (a.k.a. middle class), mai exact pe pătura aspirațională.
Fac apel la inteligența și răbdarea celor care mă citesc. Da, cei mai mulți dintre voi sunteți middle classeri (inclusiv subsemnatul), dar nu înseamnă că sunteți neapărat și aspiraționali, așa cum definesc eu cu răutate această categorie. Ori că aveți aspiraționalism de nivelul 9999 în voi. Răbdare, am să caracterizez buba.
Ce este un aspirațional de pătură mijlocie?
Un individ care și-a depășit condiția de bază (nu cu foarte mult) și trăiește într-o continuă fugă după ultima treaptă socială. E atât de absorbit de misiunea personală de a ajunge la cel mai înalt nivel încât devine cea mai urâtă versiune umană. Îi eclipsează pe amărâții înverșunați prin prostie, iar pentru bogații răi e o copie ridicolă și ieftină. E cinic, dar nu precum ăla din clasa superioară care are o cultură și un panaș al cinismului (nici cinismul ăsta nu e așa ușor). Ăsta sfidează disperat precum un bărbat care nu acceptă că o femeie nu vrea să-i fie parteneră și insistă până…
Da, există și aspiraționali ai clasei de jos. Dar pe ăia îi scuză disperarea, că-i mațul gol care le dictează ambâțul. Middle classerul aspirațional nu-i mort de foame, e doar rupt în gură după statut și impresie. Amărășteanul aspirațional se uită la reclama la pariuri cu Dorian Popa și spune că vrea și el premiul de care vorbește vedeta în spot. Middle classerul aspirațional vrea o casă ca a lui Dorian Popa, mușchii lui, succesul lui și știe și cum să le obțină (crede). Puteți schimba Dorian Popa cu orice alt reprezentant al succesului.
Altfel, aspiraționalul nostru e ăla care e dispus să sacrifice puțin din ceilalți ca să iasă puțin mai bine (nu mult mai bine, puțin mai bine). Printre citatele lui preferate (din colecția de vorbe de duh la care apelează când e împresurat) se află și „dacă n-o făceam eu sigur o făcea altul”.
Sunt nițel hipsteri, sunt nițel eco, le place pe slacktivism, zâmbesc la whitewashing-ul companiilor și nu se dau în lături de la participarea la o acțiune care face bine ca să nu fie rău. Mai ales dacă dă bine în poză.
Mai sunt multe de zis despre această categorie, dar eu vă las cu atât și mai departe analizați voi.
De la ce m-am luat?
Zilele trecute am postat pe Facebook despre faptul că am văzut un copil de 10-12 ani cerșind mâncare.
Cineva a propus ca vreun privat să-i ofere puștiului un loc de muncă.
Eu și alții am răspuns că minorul n-are nevoie de un job, ci de o copilărie.
Și atunci a apărut middle classerul aspirațional:
O caracteristică pregnantă la toți middle classerii aspiraționali este etalarea propriei drame. Dacă tu ai avut o copilărie grea el a avut de două ori mai grea. Dacă tu ți-ai prins un deget într-o ușă el și-a prins două. Dacă ție ți-a murit mama când erai copil lui i-au murit două mame când era copil.
Un alt aspect important al middle classerului aspirațional este că el a reușit să depășească provocările. Revin mai jos asupra acestui aspect foarte important.
La comentariul de mai sus același middle classer aspirațional a continuat cu:
Și aici se face argumentarea dodoloață.
Motivul pentru care disprețuiesc această categorie socială este și pentru că ea este vinovată de dezvoltarea fenomenului de speakereală motivațională. Pentru că motivaționalii trăiesc doar pentru că aspiraționalii au nevoie de un vânt în pânze, vânt care să le spună că „pot”, „toți putem”, „cine nu vrea nu poate”. Și dacă ți se tot repetă că „puterea e la tine” ajungi să crezi că oamenii care n-au reușit în viață (ca tine?) sunt singurii vinovați. Predicția mea e că în vreo 30-50 de ani o să se umple planeta de aspiraționali deprimați și pastilați, drogați îndeajuns de mult încât să uite că n-au reușit cât și-au propus. Ori cât știau ei că merită.
Simt că n-aș face cinste lecturilor avute dacă n-aș analiza mai profund bagajul aspiraționalului. Fie, estimez că e una din cele două extreme: un cocoloșit fără pereche, ori un suferind frustrat care a acumulat senzațional de multă ură până să acumuleze bunuri. Un om echilibrat și crescut echilibrat n-are cum, în nici măcar un univers de gândire, să considere normală compararea experienței personale de viață cu a altuia. E semn de analfabetism emoțional.
Sunt middle classerii aspiraționali o problemă?
În primul rând sunt o problemă pentru ei. Presiunea pe care o pun asupra lor (să reușească, să confirme, să demonstreze) este sinucigașă. Probabil ar trebui să le spună cineva faptul că nu mai trăiesc cu părinții lor, nu mai sunt comparați cu colegii de clasă, nu mai sunt bătuți pentru note de 9. Iar dacă provin din celălalt capăt al axei să li se spună că avuția din prezent nu li se datorează exclusiv lor, ci factorilor care au conspirat să aibă. S-a nimerit, cât de cât. Practic să-i educe cineva că universul n-a gravitat în jurul lor, energiile nu s-au concentrat conform dorințelor lor.
Și cumva trebuie rezolvat și aspectul ăsta al auto-eroizării, „eu am făcut, nu ca alții”.
Și da, sunt o problemă și pentru ceilalți. Nu știm câți middle classeri aspiraționali sunt pe planetă, nu știm dacă stau la residence, la rată pe 30 de ani, ori încă în chirie, dacă merg cu bicicleta, cu UBER sau au o mașină scumpă pe care o întrețin mai atent decât propria dantură. Știm că sunt prezenți, vocali, opinioși. Și prin stilul discursului pot ajunge să și convingă (ori să izoleze pătura cu adevărat nevoiașă).
Cum să nu prindă o zicală atât de fadă precum „norocul ți-l faci cu mâna ta”? Spune asta unui ciung.
Voi concluziona revenind la tema principală a textului.
N-o să avem niciodată lucruri frumoase, o stare generală de bine și comunități unite. Pentru că în timp ce există o clară (și din ce în ce mai acută) tensiune și prăpastie între săraci și bogați, o parte a clasei de mijloc (aspiraționalii) dă în cap celor de jos pentru că „nu fac destul”, timp în care cei de deasupra lor le scuipă semințe în cap și îi mângâie caterincos sub bărbie. Bine, băiatu’! Așa! Spune-le săracilor de ce-s săraci! Bravo! Hai să facem un selfie să-l postezi pe canalul tău.
P.S. – aspiraționalul dat ca exemplu în această postare este mândru votant și activist al Acelui partid, ăla frumos și nou, nu urât și vechi. Cumva e firească asocierea, nu mai argumentez. În mintea mea face sens.
7 răspunsuri
Foarte frumos scris!
Draga George, eu cred ca tu si domnul pe care il numesti „aspirational” vorbiti despre lucruri diferite. Tu spui ca acel copil are nevoie de o copilarie. E o chestie evidenta. Ceea ce nu spui este cine este responsabil de oferirea acetei copilarii si nici care sunt sansele reale ca acest lucru sa se intample. Domnul, in schimb, ofera o solutie practica. Un job. Evident ca nu este varianta ideala. Daca o compari cu ideea de copilarie avansata de tine, e chiar o mizerie. Daca o compari cu cersitul la metrou, parca lucrurile nu mai par atat de groaznice.
Acum intrebarea: ce este mai bine pentru acel copil? Sa faca ce se poate mai bine in conditiile date sau sa continue sa traiasca de azi pe maine, in ideea ca daca nu poate avea totul ( aka copilaria) atunci nu vrea nimic? Si intrebarea doi: stand la metrou si cersind se va apropia de ideea de copilarie pe care ar trrebui sa o aibe?
Domnul „aspirational” a dat un exemplu din propria viata. Sau nu. Poate ca a facut lucrurie respective si a ajuns intr-adevar unde spune ca a ajuns, sau poate doar da din gura. Din punctul de vedere al acelui copil, e irelevant. DACA in viata acelui copil nu se schimba ceva, el nu mumai ca nu va avea copilarie, ci isi va rata sansa de a avea o viata in parametrii normali.
Sper sa ma fi putut face inteleasa.
Oamenii, după mine, nu au nevoie de metode prin care să se eschiveze de abuz (prin muncă scapi de un context abuziv), ci au nevoie să lupte cu factorii abuzivi. Copilul ăla merită o familie (poate o alta față de cea naturală), dar ultimul lucru e un loc de muncă. Dacă trimitem copiii săraci la muncă pentru că-s săraci… bine ai venit în fabrica de smartphone și tricouri.
In cazul copilului, cum poate ajunge la o familie? Adoptie, nu? Si CINE il adopta? Ah, pai sa vezi, azi nimeni, maine nimeni, raspoimaine tot nimeni. Intre timp, el sta acolo si cerseste. Nu munceste, ca sa fie parte din productia de smartphone si tricouri. E perfect. Dar viata lui nu se va schimba in bine niciodata. Mi se pare ciudat ca pentru tine pare a nu avea importanta asta.
Cred că se găsește cineva să-l adopte (în țară, ori în afară). Și sistemul trebuie să aibă ceva și pentru copiii care nu sunt adoptați. Adică nu doar două opțiuni: ești adoptat, ori ești la cerșit.
Hai că mă bag si eu în discuție, persoana de mai sus încearcă cu bună intenție să îl facă 50/50 pe aspiraționist aka(reparator de drujbe) a schimbat el o bujie și se crede mare inginer zootehnic, fie cum o fi dar nu cum spune domnul, nu a ajuns pe acolo nici în vise poate la o fabrică din Germania, unde ți-se cer competente de asamblare, electroniști fac proiectele tu le montezi. Am avut și eu o copilărie în care spargem lemne cu mâinile goale ca si dansul, să facă la fel și copilul din metrou zice dansul. Eu spargem lemne în frig pe la 16 ani, dar nimeni bă nimeni nu spune acest lucru, că pe mine mă aștepta o ciorbă calda în casă un pat și un televizor+ o familie care mă susținea financiar ca eu să am o copilărie și timp de dezvoltare optim, oare cine îl așteaptă pe copilul din metrou poate hiperinflatia din Venezuela, într-o zi creaturile astea ca și dansul o să spuna ceva de genul unui cerșetor care și-a găsit de muncă „da pe la școală nu ai dat, ți-a plăcut să pierzi vremea”, cum naibi mai există ideologia aceia comunistă în ei că dacă toată lumea muncește în fabrici se îmbunătățește societatea. Cum naiab își poate menține un cerșetor locul de muncă dacă nu are condiți, ” Munca te va elibera ” asta scria pe celebrul Lagăr de concentrare Auschwitz. Doarme pe stradă și vine la restaurant să spele vase mirosind a scorțișoară cumva. Domnul este dobitoc nu aspiraționist. Mi-e clar că susține partidul acela…
Singurul lucru mai dezgustator decat aspirationalul de class mijlocie e activistul upper-middle class care traieste pe spinarea parintilor boomeri si isi scuza toata existenta (comfortabila si parazitara, de altfel, dar complet esuata prin perpetua victimizare pana la reflux gastric) prin factorii sociali care au conspirat cu nerusinare impotriva generatiei/sexului/rasei/orientarii sexuale/etniei si religiei lui, saracul: Reusitele altora sunt produsul privilegiilor acelora, esecurile lui sunt dovezile unei societati crude, care uraste femeile grase, nonbinare, cu parul mov si conspira impotriva lor, sa le faca rau.
Genul asta de dejectie umana nu e utila decat masinariei rusesti de diviziune sociala, intrucat activistul nostru locuieste, fara exceptie, intr-o tara din lumea intai, urand, in acelasi timp, capitalismul. La fel cum nu ratează nicio ocazie sa ne spuna cat de tare își urăște el propria rasa, albii cotropitori, facandu-se prin asta diferit, special, super misto și parand chiar ca ar avea un caracter autentic si ceva de spus.
Noroc tizule, dar mai ușor cu explicationismul sociale leftist, daca se poate.