Nu cred că surprinde prea multă lume dacă spun că a te juca cu păpuși în copilărie, băiat fiind, este și a fost întotdeauna un semn rău.
Într-o familie clasică băiețelul care pune mâna pe păpuși se molipsește aproape iremediabil de homosexualitate latentă, ori ceva castrare ireparabilă. (De cele mai multe ori) tații băieților se raportează la anumite jucării precum deținuții la obiectele atinse de colegii de celulă cu o altă orientare sexuală: frica de lăchire („ai atins ceva după un gay, te-ai lăchit”, ți-ar spune un deținut).
Păpușile (mai ales cele care imită cât mai precis realitatea anatomică), ori jucăriile în culori „feminine”, produc o demasculare a copilului băiat. Când eram copil bunica îmi spunea să nu cumva să-mi pun perlele ei la gât pentru că-s băiat, „băieții nu poartă perle”, o să mă pedepsească Dumnezeu și „o să fac în pat”. N-a reacționat prea bine nici când sor-mea mi-a pictat unghiile pe la 4-5 ani. N-a mai trăit să mă vadă în UGG-uri.
Băieții trebuie să se joace cu jucării de băieți, fetele cu jucării de fete. Băieții primesc arme de jucărie, mașinuțe, mingi. Fetele primesc păpuși, seturi care imită activități casnice, plușuri în culori feminine.
De la o vârstă fragedă fetele învață/sunt învățate/sunt îndemnate să se joace într-un registru de aptitudini cu care vor rămâne pe tot parcursul vieții, aspecte pe care apoi le vor implementa la un alt nivel. A avea grijă de un bebeluș de plastic se va traduce în a avea grijă de un bebeluș adevărat. A deretica prin casă în joacă se va transforma în plăcerea/nevoia de a face curat. A te juca de-a femeia adultă (la început imitând sesiunile de make-up ale mamei și momentul plecării la muncă) se vor transforma mai apoi în propriile rutine după 18-20 de ani.
Băieții se joacă altfel.
Băieții nu se joacă aproape niciodată de-a tații. Iar dacă „joacă” acest rol e mai degrabă acela de provider, se joacă de-a „aduc bani acasă”. Cum aduce el bani acasă? Se joacă de-a cariera idealizată și hiper-romantizată: e fotbalist, e luptător, e pilot, e constructor (cu toate că tații nu vor neapărat băieți basculangii, dar îi lasă să-și facă inițierea în construcții încărcând-descărcând-conducând basculante de jucărie), e pistolar (armată, poliție, bandit ș.a.m.d.), e cea mai extremă și de succes variantă a unei meserii care de cele mai multe ori implică foarte multă forță fizică și fantasmă.
Am întrebat 100 de români și într-un procent covârșitor doar fetele s-au jucat „de-a magazinul” în copilărie, timp în care se jucau și de-a mama și de-a soția. Altfel, ăsta nu era un joc de băieți, iar dacă te jucai de-a manechinul – la magazinul de haine, ca băiat (să probezi haine, defilezi), te „mânjeai” iarăși de ce am punctat la început. Dacă ne gândim la cum doar fetele se joacă de-a magazinul nu-i imposibil să realizăm că le creștem în universul shoppingului.
Tot de la acei 100 de români întrebați am aflat că băieții se jucau de-a tata și soțul doar dacă implica o parodiere a vieții de tată/soț („am venit de la muncă, adu o bere”), ori ceva mai lubric, conform unor modele observate acasă, la TV sau pe internet.
Cultural băieții nu-s învățați să-și verbalizeze emoțiile (ori să aibă), iar ca răspuns la stările de nervozitate și nesiguranță trebuie să facă ceva fizic. Să dea cu șutul, cu pumnul, motiv pentru care probabil mult timp sporturile de contact au proliferat ca paleativ exclusiv pentru „temperamentul” masculin. Fetele se deschid (sunt invitate și tolerate s-o facă) pentru că „așa sunt ele”. Băieții „tac și fac” (adică dau).
La momentul actual am ajuns să cred că modul în care suntem crescuți să ne jucăm poate avea impact asupra multor aspecte și am să enumăr doar o parte din ele, observate în mediul înconjurător, ori despre care am citit.
- Carieră
Băiatul crescut de mic în registrul că masculin = provider o să-și dedice viața pentru acest aspect încă de la o vârstă fragedă. Ceea ce înseamnă că poate considera că este „mai combinație” să fușărească educația pentru a prinde un loc de muncă „bun” de la 17-18-19 ani, o treabă care să îi aducă în buzunar până la 1.000 de coco, bani pe care alții (aplecați spre mai multă educație) îi vor face de la 25+.
Firește, putem lua în considerare și aspectul deviant al acestei gândiri, acela că tânărul provider va înțelege că jocurile sociale „sunt făcute”, deci singura lui șansă să fie mascul=provider este să comită nasoale.
Dar dacă totuși rămânem în registrul corect, acela al job-ului, un tânăr care a abandonat orice investiție în educație și dezvoltare intelectuală va ajunge ca la vârsta întocmirii/consolidării familiei să aibă venituri aproximativ egale cu ce producea la începuturile sale în câmpul muncii. De altfel, asta e și buba cu meseriile gulerelor albastre, salariile nu țin pasul cu așteptările și presiunea socială. Sunt mari la început, comparativ cu ucenicia gulerelor albe, și apoi se târâie. 5-6-7 ani mai târziu cei discreditați de puștiul care la 18 ani avea „miarul” în buzunare (și fraierii învățau) au ajuns la nivelul la care îi cer Providerului Clasic să le termine mai repede serviciul comandat pentru că au o vacanță exotică planificată (ceea ce produce o stare de nervozitate pentru că ăla care face bani puțini cu cârca acceptă greu faptul că alții fac bani mulți cu capul – metaforic vorbind).
Un alt aspect interesant al băiețelului crescut în mentalitatea asta ține de relațiile de cuplu. Femeile fac și ele bani în relație. Pot face chiar mai mulți decât Providerul. Aici pot apărea alte tensiuni: „nu ești destul de bărbat pentru mine”, „femeia n-are ce să caute la muncă (pentru că mă emasculează prin veniturile ei)”, ori „nu sunt destul de bărbat pentru tine prin venituri, deci îmi voi manifesta masculinitatea prin…”.
Ceea ce se întâmplă în mintea/sufletul copilului ajuns adult și educat că singurul rol al bărbatului este să fie provider e un lucru la care să vă gândiți fiecare.
Cu atât mai mult cu cât de cele mai multe ori băiețelul provider are, în copilărie, o carieră fantasmagorică. N-a ajuns pilot de curse, ci își rupe cârca pe bani puțini din poziția de curier. Nu e fotbalist, dar stă zilnic în picioare ca muncitor pentru o frântură din banii visului. Nu e polițistul plin de bani și glorie din copilărie pentru că e la Rutieră și șoferii incompetenți îl trimit să „aresteze” politicienii și să-i scutească de amendă că au condus cu 120 km/oră în localitate. Fetițele care s-au jucat de-a șefele pot ajunge șefe (au măcar curajul să riște antreprenorial). Dacă s-au jucat de-a manechinele pot ajunge și asta (le mai ajută și operațiile unde nu e destulă natură).
2. Tată și soț
Așa cum spuneam și la început, pentru că există o interdicție socială nescrisă ca băieții să se joace cu păpuși înseamnă că și cele mai elementare aspecte care țin de îngrijirea unei ființe umane îi sunt străine unui băiat care mai târziu poate ajunge/va ajunge tată.
Toată fascinația viitorilor tați, puși în fața faptului că vor avea de-a face cu o mogâldeață care va cere și altceva decât ce produce un provider (adică bani și status social influențat de venituri), este ușor de înțeles. Copilul băiat nu a fost lăsat să știe cum e să ai grijă de un alt om pentru că nu e bărbătește să faci asta.
În paralel, femeile au dublă aptitudine la vârsta la care devin mame: știu să fie mame, dar știu să fie și provider. Ceea ce pune și mai multă sare pe rană bărbatului care se simte și inutil (parental) și emasculat de femeia care mai face și bani. Avea un singur rol, a fost crescut într-un singur rol, și acum nu e (cel mai) bun la nimic. Sună cunoscut, nu? E cam ce îi enervează pe conservatorii care nu înțeleg de ce trebuie să fie femeia emancipată și independentă. Pentru că le strică lor jucăria.
La toate astea puteau ajuta niște lecții de Educație a Corpului (numite și „Educație Sexuală” în limbajul care sperie vulgul). Un băiat educat într-ale corpului (feminin și masculin) ajunge un adult care nu se uită ca ciorba la lăutar în fața femeii. Pentru că dacă bărbatul nu poate să facă prea multe în timpul sarcinii, alăptării și nici la provide nu mai lider, atunci măcar să dispună de capacitatea intelectuală de a înțelege procese biologice de bază și cum trebuie să reacționeze la ele. Fiind analfabet (mai corect spus analfabetizat) va rămâne un simplu copil care are instincte „masculine” și nevoi „masculine”, pe care femeia nu le satisface din motive de [adaugă tu cu ce vrei din discursurile clasice de inceli].
Iar joaca „de-a tata” (și potențialul rezultat al acestei practici ludice) e la nivelul la care te invit să-mi spui câți băieți ai văzut pe stradă să împingă un cărucior cu o păpușă în el și să-l îngrijească precum un tată.
3. Natalitate
Sună brusc, așa ca punct de discuție, dar e un aspect pe care îl putem dezbate.
Băieții analfabeți emoțional și deficitar crescuți în raport cu valoarea lor socială sunt inutili femeilor emancipate financiar, ori care dezvoltă gusturi și nu se mulțumesc cu „răul cel mai mic”.
Nu știu, doar speculez, dar poate că nu atât de multe femei (oare câte!?) s-ar dedica hulitei cariere dacă la vârsta la care ele deja înțeleg ce nevoi au (emoționale, pentru familie ș.a.m.d.) bărbații nu s-ar bucura ca niște copii că încă se mai pot juca de-a fotbalul (varianta digitală), de-a eroii (varianta digitală), de-a multe care n-au treabă cu viața de familie. Asta în timp ce în paralel cu joaca tânjesc și la statutul de armăsari.
Până la această oră nu avem studii cu privire la gradul de excitație produs femeilor de bărbații care se joacă foarte bine de-a (orice ai tu în momentul ăsta pe consolă sau laptop).
…
Concluzia, dacă mai este nevoie de una, este că societatea crește prin joacă bărbați care tot ce pot face este să viseze constant că produc bani (și implicit faimă). Frustrările de la maturitate se pot metamorfoza odios (ceea ce se și întâmplă deja cu o parte dintre „ratații” fără partenere). În timp ce aceeași societate crește tot prin joacă femei care într-o mică/mare măsură știu și înțeleg ce înseamnă rolul de mamă, carieră, grija de sine. Și dacă nu vor vreuna din astea știu de ce.
Unul dintre cele mai simple și sănătoase lucruri pe care le poți face pentru piele este să te dai cu cremă (mai ales de soare). Eu și alți masculinizați ca mine nu facem asta pentru că e „scârbos”, „se simte ciudat” și parcă ne amintim că nici nu-i foarte masculin să te cleiești. Știi ce zic? De altfel, grija de sine (tradusă și prin periodice vizite la medic) nu e foarte bărbătească, pentru că „doar femeile se caută”. Bărbații îndură.
Așa că poate în încercarea de a rezolva probleme de la maturitate (de parenting, de relaționare, de socializare) e o idee să ne uităm cum se joacă copiii și cum îi încurajăm să se joace. Am stabilit deja că bebeluș-băiat îmbrăcat în roz e o abominație și că tot ce deține el trebuie să fie albastru, da?
Imaginea articolului e de aici. Căutam o poză cu un băiețel și o păpușă și am descoperit că mai sunt multe opinii pe tema asta.
5 răspunsuri
Mulțumim ChatGPT pentru acest text. Niște informații deloc expirate și nicidecum puțin valoroase.
Cat de adevarat….
Chiar si in ziua de azi cand incerc sa ma deschid in fata alor mei, sunt intampinat de priviri mirate si nervi. Taicameu: „ce-ai mă, esti bine?”
Nici macar nu stiu daca taicameu m-a imbratisat vreodata…bine, el si maicamea zic ca am fo imbratisat cand eram in scutec 😅
Maicamea mă mai punea sa sterg prafu, pe jos, sa pun haine la spalat, sa spal vasele cand eram mic.
Dar in legatura cu vorbitul sentimentelor si al unor idei exista un zid mare de care ma lovesc.
Si asa-i si cazul tuturor prietenilor mei, nu cunosc nici macar o exceptie.
Femeile și bărbații au interese diferite și datorita nivelurilor diferite de testosteron și estrogen în organism care e dovedit științific ca influențează foarte mult comportamentul și deciziile oamenilor. Barbatii care sunt mai feminini, de cele mai multe ori sunt asa din cauza ca corpul lor produce mai mult estrogen decat in mod normal. Sigur ca felul în care suntem crescuți inca de copii, educația și mediul în care crestem contează foarte mult și ele. Bazele feminității și masculinității sunt genetice dar sigur ca de la un punct încolo ele devin construcții sociale. Motivul pentru care copii sunt îndrumați de mici sa fie masculini/feminini e ca să le fie mai ușor în viata, sa nu ii lovească pubertatea complet nepregătiți de viata. Sigur, părinții nu ar trebui sa facă o tragedie dacă un băiețel are și hobby-uri feminine, dacă vrea și el sa se joace din când în când cu o papusa. Poate fii doar o curiozitate specifica copiilor, cunosc cazuri de părinți și chiar bunici care le-or luat baietilor păpuși când aceștia or cerut și nu s-o întâmplat nimic rău, or crescut normal.
Legatura dintre mame si copii vor fii de cele mai multe ori mai puternice decât cele dintre tați și copii pentru simplul motiv ca mamele ii poarta 9 luni în pântece pana sa se nască, ii simt când se misca acolo în fazele avansate ale sarcinii, asta creează o legătură mult mai emotionala, mult mai puternica între ea și copil.
Dacă un bărbat nu vorbește despre ceea ce simte la fel de mult ca o femeie nu înseamnă că îi plin de sentimente pe care nu știe sau nu vrea sa le exteriorizeze. Poate nu le simte la fel de intens ca o femeie. Poate cand pateste ceva rau, se enerveaza pe moment, se gandeste cateva minute la ce s-o întâmplat si merge inainte fara sa trebuiasca sa vorbeasca cu cineva. Dar cand sunt lucruri serioase, cand are nevoie de sfaturi, majoritatea barbatilor nu ezita sa spuna apropiatilor prin ce trec. Poate de aceea unor bărbați le e mai greu sa înțeleagă de ce o femeie se plânge toată ziua ca o colega de la lucru i-o spus pe un ton mai urat: „Du-te mai incolo”… pentru ca ei nu se consuma atât de mult în astfel de situații… îs unii care nici dacă își iau bătaie într-un bar nu considera mare lucru, sunt deranjați pe moment desigur dar în următoarea zi merg în același local și poate chiar fac glume despre bătaie chiar cu bătăușul(si nu vorbesc despre golani)
Iar când ii vorba de lovit lucruri și zbierat când sunt nervoși, aici nu cred ca e o mare diferență între bărbați și femei 🙂 dacă vorbim de lovit alți oameni, da sunt mai mari șansele ca un bărbat sa facă asta decât o femeie. Dar asta e și din cauza testosteronului care îți dă mai mult tupeu in a iti asuma riscuri iar pentru a lovi pe cineva ai nevoie de mult…tupeu. Și ca bărbat ești mult mai puternic decât marea majoritate a femeilor(in general vorbind) și dacă ești un bărbat mediocru ești mai puternic decât o parte importanta din bărbați, ceea ce îți poate da o doza suplimentara de tupeu. În schimb ca femeie când știi ca mai toți bărbații îs mai puternici decât tine și cu multe femei ești de puteri egale sau inferioare îți arde si mai repede cheful de confruntări fizice. Vedem asta și în cazul bărbaților, în licee nu prea exista cazuri de unu care are 1.50 metri sa facă bullying cu alții care au 1.70, de obicei e invers.
Problema e ca sunt unii care cred ca totul e genetic și nu poți fii deloc mai diferit. Alții cred ca femeile și bărbații sunt exact la fel doar ca se nasc cu organe genitale diferite.(de fapt nici asta nu mai o considera o diferenta ca daca te-ai născut cu pula și spui ca „te identifici” ca femeie, ești femeie)
@Big Smoke ce legatura are testosteronul cu faptul ca sunt barbatii care nu sunt in stare sa aiba grija de proprii copii ? Sau sa mearga naiba sa isi faca un control medical de rutina? Cati barbati din jurul tau ai auzit ca isi fac singuri programare la medic ?
Nu știu exact, eu am exprimat un punct de vedere despre un anumit subiect, eu am vorbit despre masculinitate și feminitate la general. Totuși am sa încerc sa îți dau un răspuns.
Pai poate avea niște legături. Uite la faza cu copiii am și explicat de faptul ca femeia ii poarta în pântece 9 luni creeaza o legatura mai puternica. Sunt și alți hormoni care pot apărea în doze diferite la femei si barbati care le influențează diferit comportamentul. Uite la femei apare oxitocina după naștere care le face sa simta ca trebuie sa acorde atentie mai multa copiilor. Sigur tatii care nu au grija, nu se implica deloc in viata copiilor lor nu are legatura doar cu hormonii. Sunt si cauze de educatie, daca și-or dorit sau nu copiii, etc.
La chestia cu mersul la medic, poate fii și o legătură hormonala, estrogenul care apare la femei în doze mai mari decât la bărbați și le face sa fie mai sensibile și mai atente decât bărbații. Dar bineînțeles contează și educația, mediul in care ai crescut, alegerile personale.
ATENTIE eu nu am spus ca educația nu are nici un rol în chestiile astea, în general romanii, ca sunt femei sau barbati merg mai puțin la doctor decât alții din vestul Europei sa zicem, deci e clar și o chestie culturala la mijloc.