Citeam recent pe internet cum niște stângiști de rit vechi se plângeau că socialismul n-a fost bine aplicat, că și-au bătut joc comuniștii de filosofia lui Marx și că, „în esență”, să li se mai dea o șansă și-o să fie bine, pace și de toate pentru toți.
Apoi am dat de o postare din 2016 făcută de Patapievici, text scris prin 2008, dar azi mai actual ca oricând.
Tot zilele trecute am citit în nu-știu ce analiză politică scrisă de vreun jurnalist că se anunță ani lungi și grei de opoziție pentru orice înseamnă stângă românească. Bine, asta dacă nu cumva dreapta se cherchelește total cu ce s-a întâmplat la locale.
În expunerea de idei de mai jos e foarte posibil să fac niște greșeli (și-s mai mult decât fericit să aflu unde și de ce), dar mi-ar plăcea mai mult pentru sănătatea mea argumentativă să spun ce cred despre o eventuală regenerare stângistă (românească).
Nu cred c-o să mai fie.
Cel puțin nu așa romantic precum își imaginează cei care cred că se vor pune iar bazele unei filosofii care să stârpească „capitalismul dur, lipsit de empatie, care pune preț pe profit nu om”.
Cred că stângismul hardcore și-a dat singur cu tesla-n genunchi în zeci de ani de eșec. Nu putem spune că Stalin a fost o simplă eroare. Că Mao a fost o simplă eroare. Că Ceaușescu a fost o simplă eroare. Că, „de fapt”, lingăii și pupincuriștii au stricat totul, că natura umană egoistă a unora a ruinat idealul. Și așa mai departe. Sunt prea multe „erori” de luat în calcul.
Revenind la textul lui Patapievici, care anticipa tsunamiul de corectitudine politică din 2020, astăzi este parte din stângism și această filosofie a „hai să fim mai buni unii cu alții, să interzicem critica, să fim toți victime și să pedepsim agresorii”. Flower-powerismul zilelor noastre pune la colț, brutal în unele cazuri, umorul, critica, părerea contrară. Totul este o jignire. Și astea sunt valori stângiste (cu toate că și unii stângiști se dezic de ele și cred că-s exagerări).
Dacă lumea zilelor noastre va ajunge vreodată să fie condusă de acest entuziasm cu forța, acest „vezi DOAR partea plină a paharului, ori suporți consecințele”, Poliția Gândirii Critice, înseamnă că istoria nu va uita niciodată faptul că stângiștii au provocat atâta suferință în mai puțin de 200 de ani și că nu merge.
Schimbările dure și imperative cerute de unii, schimbări care țin de mediu sau structura socială, nu vor avea niciodată trecere când în contrapartidă vei avea opțiunea să faci totul gradual și „hai că merge și așa, nu trebuie să blocăm economia azi pentru câteva probleme”.
Nici n-are rost să pui presiune pe oameni și să joci cartea inegalității de șanse pentru că dreapta se ocupă deja de aspectul ăsta prin campanii umanitare (unele ridicole, vezi poluatorii care plantează copaci, cancerigenii care salvează copiii de rotacism și alte aberații publicitare) și discursul motivațional care spune că „dacă nu-ți iese e vina ta că n-ai încercat și nu ți-ai dorit destul”.
Unde mai pui că-n viitor oamenii poate chiar vor uita de doctrine și filosofii politice, votând pragmatic în schimbul unor beneficii palpabile (poduri, pasage, case, etc.).
Probabil că stângismul o să moară ucis de proprii visători intransigenți și greșelile inumate în numele „binelui comun”.
Punctual, în cazul României, cred că PSD-ul va îngropa adânc titulatura de „stânga”, asociată ani de zile cu pătura „săracă și proastă”, ori „intelectuali învechiți, idealiști, de speriat dacă le dai puterea”.
Un răspuns
Omule, tu iti dai seama ca , argumentatia ta, de o justā abordare este, chiar si pentru multi dintre vehementii ” doctrinari” ai esicherului politic , sanscritā purā ?
Te irosesti. Pacat !
Fa bani din ceva mai aproape de ” vibe-ul ” vulgului….
Io nu zic sa-ti deschizi tonetā cu porumb fiert…. Da’ niste meditatii acolo, pentru odraslele dreptei ….cea dreaptā…..