Când a apărut în viața mea nu credeam că Cioran, pisica, o să devină principala sursă de știri. Cel mai strașnic jurnalist posibil. Nu vreau să caut cauzalități cum caută unii fața lui Iisus în felii de pâine… dar prea se leagă anumite lucruri.
La scurt timp după ce l-am luat pe Cioran dintr-o parcare de hypermarket, și l-am adus în ghiozdan acasă, m-am lăsat de Digi24, Adevărul, Antena3, Realitatea șamd.
Coincidență? Nu știu ce să zic…
Încă nu m-am lepădat complet de Gazeta Sporturilor, dar asta pentru că toți avem fetișuri dubioase și mie-mi place să mă biciuiesc zilnic, să mă autoflagelez ca un ultra-religios. Cum unii nu se pot lăsa de țigări, băutură, Facebook, eu nu pot să mă lepăd de doza zilnică de jurnalism sportiv de proastă factură, știri „bombă” despre soții de fotbaliști, Becali, Prodan, „pictoriale” cu jucătoare de tenis (practic, știri încropite din ce mai postează sportivele pe Instagram). Intru dimineața, comentez ca un bătrân acrit și ies satisfăcut că „le-am zis eu lor!” Nici măcar nu deschid știrile cu pricina. Doar pentru că le văd acolo simt că mi s-a confirmat iar (și iar, mare albastră) că GsP e o porcărie.
Altfel, Cioran m-a ținut departe de formele clasice (și ultra-consumate) de știrism românesc. M-am abonat la câteva newslettere, urmăresc niște oameni pe Twitter/Substack și mai scot capul din peșteră să văd dacă n-a venit Apocalipsa aia promisă în 1999, 2000, 2001, 2002, 2012…
Ocazional, căutând un meci de fotbal românesc pe care să-l las pe fundal cât aștept sfertul de oră cu reclame la pariuri, mai ajung la un Digi24, Antena, Realitatea, România TV. Convenabil, sunt puse toate în șir Indian și fantazmez că le omor pe toate cu un singur glonț al firescului.
Nu rezist mai mult de 5 minute la nici măcar una dintre aceste abominații jurnalistice (să nu omitem știrile Pro TV și ce alte buletine de știri mai fac apologia nimicului 24/7). Eventual prind pe sticlă vreo cunoștință care nu s-a prins nici până la vârsta asta că-i în slujba răului, prezentând nimic ghidat cu impresia că jurnalistul e relevant. Da, Presa e a IV-a putere în stat, dar până acum nu-s sigur dacă la stat degeaba sau stat de plată.
Dar le dau tuturor jurnaliștilor un oarecare timp la dispoziție până fac fireasca reconversie spre publicitate/comunicare/UBER.
Mi se pare fascinant cum cei cablați 24/7 la balastul informativ prezentat de jurnalismul de știri românesc au impresia că, de fapt, știu ce se întâmplă în jurul lor. E cu atât mai groaznic cu cât sunt fidelizați unui singur post. Că-i Digi, Antena sau celelalte portavoci, fiecare prezintă în cerc aceeași retorică, blocând mintea telespectatorului într-un cerc închis. (Dez)Informațiile sunt repetate cu insistență pe parcursul zilei astfel încât să fie clar că s-a înțeles mesajul impus de conducere, indiferent de ora la care vrei să te „informezi”.
Iar totul pare fabulos de bine croșetat.
Ce țesătură de drame umane, tragedii, presărate cu știri despre copii care se dau pe patine, festivități ale cârnaților, lubeniței, mocangelii, totul între două violuri, reamintirea că la vecini se moare în război, că oceanele s-au mai umplut nițel de plastic, că (poate) ne lovește o cometă în câțiva ani („revenim cu detalii”) și în încheiere hai să mai vedem pe unde s-au plimbat vedetele.
Retorica scuzei spune că „nu poți să dai doar știri negative”, dar mintea genială din spatele acestei structuri de (dez)informare bagatelizează nasolul prin contraponderea cu banalul divertisment. Cât de rea trebuie să fie situația din Ucraina dacă un cățel din Argentina face surf? Cât de rău mor de foame amărăștenii din Africa dacă finlandezii au un concurs de cărat nevasta-n spate?
Jurnaliștii (ăștia mulți care fac pe dealerii de informație fără de care n-am știi care e ordinea corectă a pașilor în mers) sunt, de fapt, niște euglene fără identitate, mutate de colo-colo să transmită/împacheteze direcția servită subliminal (ori nu), medaliați cu titlul de „vrednic slujbaș în misiunea de informare a plebei”. Dar nu există gândire critică.
De asemenea, tot „câinii de pază ai democrației” (cum se mai gudură la rude) sunt orbi la propria ipocrizie. Jurnalistul e primul care mârâie la disonanța cognitive/neregula politicianului, ori a individului de rând. E primul care taxează nasoala unuia care a zis „hăis” și a făcut „cea”. Cam câți jurnaliști se dau de ceasul morții să-și taxeze ograda? Că nu există presă fără patronache dubioși, colegi penali și sponsori mizeri.
Mă uitam acum la presa bulei bune, ce repede a sărit la jugulara profesorilor care protestează (de parcă-s plătiți de politicienii încurcați de protest), dar unul n-ar zice că papă 7Semințe din bani de la pariuri, homeopate și șuste politice.
Bine, râca mea e cu atât mai mare pe cohorta de jurnaliști de calitate de la Digi.
Știu oameni care lucrează la Realitatea TV și-mi spun că știu ce mizerii se fac cu mâna lor, dar au rate de plătit, copii de crescut și lucrează intens să se care. Ăia din bula bună sunt atât de gonflați de fenta (pe care m-am dus și eu o perioadă) că nu le ajungi la nas nici când lui Prelipceanu îi iese copita prin pantofi.
Așa, luați la un exercițiu de gimnastică privată, proba individual (des)compus, mai tuturor jurnaliștilor le pute propriul patron (și propria strategie editorială), dar când le pui microfonul/pixul (care-l mai folosește) în mână se simt de parcă au tras pe ei chiloții lui SuperMan. Bine, ăia capabil să înțeleagă că-s unelte (puțini la o statistică ochiometrică). Ăia care se spală pe creier cu propria doctrină de trust merită dramele pe care le prezintă ca niște lobotomizați.
Bine, eu am șucărul ăsta pe ei că și eu am fost acolo. Dacă nu știam despre ce vorbesc mă luam de ei că-s bâlbâiți, ori că fac greșeli gramaticale. Dar nu-s Cronica Cârcotașilor, nu trăiesc din urecheli de clasa a I-a. Dar știu cum e să te crezi Miez pentru că ți-a dat voie patronul să dai cu rahat în cine nu-i place lui (totul în slujba informării).
Ziceam că pisica mea, Cioran, e cel mai bun jurnalist.
Păi chiar e. Acum vreo două săptămâni am nimerit pe știrile matinale de la Pro. În 10 minute am surprins două greșeli flagrante, d-alea ghidate de răutate sau prostie. Că una era despre născutul acasă și a doua despre „pasiunea românilor pentru pilotaj”. În ambele cazuri au fost folosite niște statistici astfel încât să se pupe pe agenda știrii, nicidecum pe realitatea statistică din cercetări. În același interval de timp Cioran se juca cu un ambalaj fără să împrăștie informații trunchiate. Tot ce-mi transmitea era că viața e simplă și frumoasă dacă găsești o pungă colorată pe care s-o alergi prin casă.
Ăia de la Digi24, Antena șamd anxietează și cretinizează poporul cu accidente mortale (despre a căror profundă cauză nu discută niciodată, ci doar o dezbat cu un invitat care spune același „e nasol, aia e” cu alte cuvinte), violuri, morți, explozii și marmote care pictează, timp în care Cioran îmi arată că dacă ai o viață echilibrată (mâncat, dormit la ore fixe) tranzitul intestinal e de nota 10 și nu-ți cade nici părul.
Eu n-am cum (și nici nu încerc) să vă conving să vă lăsați de știri dacă ăsta e zgomotul de fundal care vă place. Doar că nu știu dacă merită să vă încărcați mintea cu tot ce vă oferă jurnalismul-informativ de tip fast-food (din România și alte țări). Mai bine mă anunțați și vă țin la curent cu starea lui Cioran. Acum doarme. Timp perfect să citiți o carte în care să găsiți niște răspunsuri pe care un jurnalist de tip fast-food-info nici dacă le-ar avea n-ar putea să le ofere. Că nu-i dă voie patronal și sponsorii.
5 răspunsuri
Încerc să privesc partea plină a paharului și să mă îndrept înspre publicații de genul: Recorder, G4Media, Școala9, PressOne, Panorama și altele câteva, dar și GSP uneori sau Libertatea, cei din urmă parcă s-au mai spălat în ultima vreme.
P.S: Deocamdată îmi doresc să dau la jurnalism, din păcate.
Nu ai nevoie să dai la jurnalism. Mai bine dă la sociologie, psihologie, știucă…
Si eu iti recomand sa incerci la psihologie. Terapeuta mea (psiholog clinician, nu wololo newage) cu greu accepta pacienti noi de vreo 2 ani.
Eu nu mă refeream că e rost de făcut bani. Ci pur și simplu înveți ceva util. La jurnalism nu înveți nimic dacă nu faci practică. Și dacă faci practică o să-ți dai seama că e un gunoi.
nici eu nu ma refeream la bani, ci la numarul de oameni in mare nevoie de ajutor. suntem intr-o mare criza si nici nu stim.