Nu cred că sunt singurul. N-are cum. Când schimb metroul la Piața Unirii și mă trezesc prins ca într-o sardină pe tunelul ăla nu-mi pot imagina că-s singurul care-și spune „Big Bang, ce caut eu aici?”.
Când stau 2-3 metrouri la Unirii până să prind unul în care să pot urca și să nu simt că mă sufoc nu concep să fiu singurul care-și spune „ce caut eu aici?”.
N-am făcut niciodată poză aglomerației cu care mă confrunt aproape în fiecare zi. De ce? Cred că n-am vrut să simt că-mi violez telefonul cu astfel de imagini. Refuz la un nivel profund să-mi recunosc în format fotografic frustrarea. Știu că până acum mi-am tot construit imaginea asta de demotivator, dar nu pot să nu-i încurajez pe oameni să iasă din înghesuiala asta zilnică. Ești prins între sute de corpuri, fără spațiu personal, fără aer, într-un hol luminat, mergând tiptil „înainte”? Dacă asta nu te motivează să faci altceva cu viața ta nu știu ce vrei de la tine.
Ăsta nu e un articol despre cum să nu-ți miroasă mâna a bară de metrou. Din contră. Mai bine printre oameni decât captiv în propriul „confort”, blocat la semafor. Dar e o crimă să-ți supui semenii în fiecare zi la un astfel de supliciu. E tortură pentru angajați.
S-au scris atâtea despre cum productivitatea are de suferit enorm pentru că drumul până la muncă e o corvoadă. Pare că s-a scris degeaba.
S-ar putea face totul mai simplu, mai ușor, relaxat, fără stres și disconfort (fizic și psihic). Tehnologia a avansat fabulos de mult. O avem la degetul mic. La propriu. Nu pare că s-au schimbat mentalitățile industriale. Poate dacă am spune mai mulți că e ridicol… poate dacă nu am spune „lasă că fac o poză cu care să-mi scuz întârzierea…”. Zic și eu…
O să ne ducem cu capul. Norocul e că suntem mulți și oarecum ușor de înlocuit. Induction-ul consumă timp, dar altfel oameni sunt căcălău.
3 răspunsuri
George Bonea: Ce caut eu aici?
bucuresteni: *frustrare intensifies*
people of Cluj: no ce?
Voi urmați :)))
Ok, cand vei face un copil (ca sa-ti indeplinesti menirea, cum altfel) gandeste-te ca practic ai produs noua generatie de sclavi inlocuibili, deci umilibili care vor munci zi lumina la o corporatie. Cu placere!