Mă roade de câteva zile un gând și aș vrea să-l las aici. Consumați cu măsură, să nu pice greu.
Zilele trecute mă aflam la volan în drum spre Departe. Până să ajung Departe a trebuit să ies din București. Am ajuns într-o intersecție în care nu știam mersul semafoarelor. Adică n-aveam habar că prima bandă e și „aia cu intermitent la dreapta” (intermitent, nu exclusiv, știu diferența). Fie vorba între noi, s-a mai zis – s-a mai scris, intermitent la dreapta nu înseamnă că ți-a luat doamna mama ta bandă unică pentru nevoia virajului tău. Dacă se poate… treci, dacă nu se poate… stai. Menționez asta pentru că am remarcat/observat/chestionat o serie de șoferi care evită (ăsta e cuvântul corect) banda care are intermitent la dreapta dacă nu fac dreapta. O evită. Nu o folosesc pentru înainte.
Eu n-aveam cum să evit banda aia că așa mi s-au aliniat planetele.
M-am oprit la semafor având drum înainte. În spate s-a oprit un băiat, curier la Glovo, și a început să mă claxoneze să-i fac loc. N-aveam unde să-i fac loc. Nu legal. Puteam s-o fac p-aia, adoptată de toți analfabeții rutier, când te bagi în intersecție, aștepți flash-uri din spate la verde, încurci ceilalți participanți la trafic, dar lași 3-4-5 isterici să câștige 10-15 secunde prețioase.
Eu n-am fost d-ăla, am stat pe loc.
Șoferul din spate a coborât din mașină și a venit spre ușa mea. Eu interpretez acest gest ca fiind profund amenințător. Mai ales că s-a dat jos dintr-un hârb, s-a chinuit să-și deschidă ușa (pe exterior) printr-o mișcare complicată. Vorbim de un efort (și disconfort) pe care el l-a calculat ca fiind merituos. A venit în dreptul geamului meu și a început să urle că e banda de intermitent la dreapta și să mă dau. M-a întrebat dacă știu „legea”, am zis „da”, și-a făcut o cruce, a înjurat, s-a întors în mașina lui încercând să-și închidă ușa prin alte mișcări și combinații de trântiri. A claxonat până s-a pus verde (vreo 20 de secunde mai târziu).
De atunci mă tot gândesc… vorba lui Moromete…
Dacă ăla era violent fizic ce opțiuni aveam? Firește, ușile erau blocate, dar putea sparge un geam (s-au mai văzut cazuri), ori un picior bine plasat în tablă care să dea nițică daună. Dar lasă tabla, lasă geamul. Alea costă 100-200 de lei, se repară, se schimbă, mai scump e disconfortul.
Problema este că și dacă ăla avea dreptate (n-avea, dar să zicem) și eu trebuia să mă catapultez de pe banda lui, coborând din mașină a creat o stare de tensiune complet inutilă. Dacă eram și eu într-o stare conflictuală puteam să mă apuc să sun la Poliție, la Glovo, să cer anchete, concedieri, să fac bahaos pe viața omului. Ba chiar să zic „bă, tu știi cine sunt eu?”
În continuare mă gândesc dacă am procedat corect că n-am făcut nimic și practic am lăsat liber în traficul bucureștean un individ care a considerat că o așteptare de 20 de secunde (și o deficitară înțelegere a regulilor rutiere) a meritat acțiunea lui. Dar în același timp nu pot să nu mă gândesc la cât rău îi puteam face dacă mă puneam la mintea lui. De bătut nu-l băteam sigur, nici nu încape vorbă. Dar intrând în jocul lui (pre)violent îl puteam lăsa fără carnet și implicit loc de muncă.
Și am puternica impresie că el e cu mult mai dependent de mașină și carnet decât sunt eu de orice prejudiciu mi-ar putea aduce el (mai puțin moartea, ori o daună fizică majoră). Practic, dacă eu îl taxam pe cât de rău posibil pentru derapajul lui îl puteam aduce în punctul în care viața lui să fie și mai predispusă la un alt derapaj. Pentru că dacă nu înțelegi logica intermitentului la dreapta îmi e greu să cred că poți înțelege concepte mai abstracte. Și faptul că ai rămas fără sursa pâinii din vina ta, nu pentru că e lumea proastă, ori pentru că are ceva (personal) cu tine.
Asta mă blochează: măsurile coercitive asupra celor mai colerici/impulsivi dintre noi nu provoacă o educare, un moment de „aha”. Din contră, mai degrabă cimentează o lungă impresie de „nimeni nu mă ajută, sunt singur pe barba mea, toți sunt dușmani”. Băiatul ăla care a vrut să-mi arate mie conducea un hârb, într-un trafic infect, probabil aleargă sute de kilometri pe săptămână să livreze mâncare repede. Nu-mi pot imagina stresul la care se supune în fiecare zi, obligat de contextul pe care doar el îl știe (ar putea să fie CEO, dar nu vrea, știu!).
Acestea fiind zise, în astfel de momente mă găsesc în imposibilitatea de a lua o decizie 100% corectă. Nu-mi pot pune pielea în joc pentru fiecare regulă reinterpretată neaoș, dar nu pot nici să încalc legi scrise pentru a armoniza legi nescrise. E ca dreacu! Dacă o să fiu părinte nu pot da lecții de „așa da”, nu le pot aplica, și dacă fac pe eroul risc să ajung martir.
De altfel, știu că experiența mea nu e o excepție (e chiar regulă în București) așa că din păcate am reușit (prin călătorii și valori pe care le-am internalizat) să mă alienez de obiceiuri locale care uneori sunt pe viață și pe moarte. Țin să menționez cele de mai sus pentru că se trăiește prea des cu eronata impresie că din România se pleacă exclusiv „pentru că-s politicienii corupți”. Sufăr (poate prea) des de xenofilie, dar de la Nădlac încolo nu mi-a dat nimeni lecții amenințătoare despre cum se folosește intermitentul la dreapta.
Bine, nu vreau s-o dau la întors, eu am zis deja că o să plec din România din cauza Lidiei Buble, nu pot să dau vina și pe șoferi.
6 răspunsuri
Am pățit și așa (bine, nu cu violențe, doar mi-a reproșat că); dar am mai pățit o chestie cu un șofer de autobuz (subliniez șofer de autobuz). Eu făceam stânga iar el din contrasens a imtrat pe intermitent dreapta. Ce-i drept, banda 1 pe care intra el era ocupată până în intersecție de mașini parcate (e o covrigărie pe colț) și a trebuit să intre direct pe banda 2. Să vezi ce gât făcea că de ce nu l-am lăsat!…
Vezi ca aici tu esti de vina. E negru pe alb in toata cartea de cod rutier ca transportul in comun are prioritate.
Ia si de la mine o poveste:
– intersectia Stefan cel Mare cu Floreasca, venind dinspre Obor
– banda 1 este ocupata de masini parcate daaar are semafor verde intermitent la dreapta
– eu pe banda 2 pentru inainte si se nimereste ca sunt in prima masina la semafor
– benzile 3 si 4 in stanga mea
– in spatele meu vine Gogu-cel-Grabit cu flash-uri si claxoane si apoi se da si jos la mine isteric si gesticuland, sa ii eliberez „banda lui cu verde la drepta ca se grabeste”
– raman pe pozitie si plec cand se face verde pt inainte
– Gogu-cel-Grabit se tine dupa mine pana la televiziune, face cateva manevre agresive si de sicanare: mers in paralel cu mine si tras de volan spre mine, ca si cum ar vrea sa ma loveasca, intrat brusc in fata mea (poate spera ca il lovesc eu, desi el era cel care schimba banda), franat brusc in fata mea de cateva ori… acum nu se mai grabea 😉
– acestia „ie liberi si are si iei drepturi si iestem toti iegali la urne si in fata legii”
– iar politia… stim cu totii…
– intre timp a fost un pic reglementat condusul agresiv si am instalat camere pe masina
– aplauze (@#£%^&*)
Vezi tu, putea sa se sfarseasca mai urat pentru amandoi. In mod normal, fara multa filosofie, te miscai 5 metri mai in fata, spre stanga si aia era.
Tu nu ai citit articolul? Ai citit in stilul: citit, necitit, nu citesc, poate citesc, the end!
* insert grabs popcorn gif *