Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cât de mult te-au ignorat părinții?

Am adunat următoarele valori ale indiferenței parentale – și posibilele rezultate în dezvoltarea plodului – le-am așezat pe o scară de la 1 la infinit și am ajuns la următoarea concluzie:

  1. Te-au ignorat, dar ai conștientizat asta și te-ai dezvoltat armonios și matur;

  1. La întâlnirile cu gașca te așezi mereu în capul mesei și vrei să impui subiectele de discuție;

  1. Te-ai apucat de stand up, doar că pentru atenție trebuie să faci glume despre viața ta. Nu-i ceva greu, oamenii râd despre cât de trist ești;

  1. Postezi non-stop selfie-uri și dai check-in de oriunde, oricând;

  1. Țipi pe stradă;

  1. Îți lași contul de instagram pe toate zidurile;

242342324. Mergi cu un clopoțel pe stradă și-l zăngăni ca să te vadă lumea. Stilul „Salvador Dali”;

543982340928. Îți cumperi motor și-l turezi la fiecare semafor.

Evident că lista poate continua la nesfârșit și undeva prin ea e loc și pentru „bloggerul care știe că unii motocicliști gândesc precum o sectă și nu te poți lua de ei pentru că se înfierbântă, dar scrie despre ei oricum”.

Recent am citit că un deputat vrea să propună o lege prin care motocicliștii care fac zgomot să-și piardă carnetul pentru 30 de zile. Știți ceva? În comparație cu motoarele turate pe bulevarde, legea asta nu sună așa rău.

Așa cum am citit și-n știrea de la Digi, Radu Sandovici (membru Asociația Motocicliștilor din România) recunoaște că-s astfel de specimene pe două roți. Nu-s mulți, dar sunt. Asta înseamnă că majoritatea iubitorilor de două roți nu-și investesc banii într-o boxă motorizată care să trezească un cartier întreg.

Sunt bulevarde prin București unde noaptea se aud motoarele de parcă-i circuit de GP. Și duduie tată. Echivalentul unui concert de manele la cort în spatele blocului. Același nivel de deranj, aceeași nesimțire.

Dar lucrurile astea nu se-ntâmplă doar la lăsarea nopții. Unii pleacă și ziua de la semafor de parcă-s în cursa vieții. Și e penibil. E zgomotos. E deranjant.

Oricum orașul ăsta pute, nu trebuie să avem și un sunet specific putorii.

Altfel spus, atenție la motocicliști. Dacă nu-i vedeți, pe unii sigur o să-i auziți.

Și acum, hai, se isterizează cineva? Zgomot?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.