Continui seria despre București, demers prin care doresc să-mi expun gândurile despre cum e să locuiești la capitală, ce nu merge, de ce nu merge și ce cred că s-ar putea face (exceptând buldozer).
În primul capitol am zis despre Nicușor Dan (și sunt neplăcut surprins să văd că-s blocat pe pagina lui de Facebook, o metodă foarte nefirească de la un primar căruia principial îi doresc tot binele și de la care mă așteptam la altceva. Dar continuă să-și dezamăgească bula de parcă sunt eu la show-urile mele de stand up. Oricum, poate n-a dat el block, ci un lingău din staff-ul lui care se ocupă de pagina lui de Facebook și vrea să supralivreze). Până data viitoare, când o să vorbim despre parcări și mașinile personale, m-am gândit să scriu la modul generalist despre resursa umană a orașului București, cum îl văd și înțeleg eu pe bucureștean.
Eu sunt bucureștean. Născut și crescut. Așa că dacă nici eu nu am voie să mă plâng de orașul ăsta…
Ce sunt bucureștenii?
Istoricește vorbind, bucureștenii sunt un melanj. O șaorma dacă-mi permiteți metafora, plecând de la mâncarea tradițională. Nu-mi dau seama ce te face „bucureștean” pentru că simpla naștere/locuire aici nu mi se pare suficient. Poate dacă părinții tăi s-au născut aici… ? Discutabil. Am aceste dubii pentru că „bucureștean” nu mi se pare neapărat o valoare legată de loc, ci de cum trebuie să te raportezi la acel loc. Și aspectul ăsta îl poți aplica și dacă locuiești în Cluj, Iași, Brașov ș.a.m.d.. Adică vorbim despre oameni care locuiesc în urban, în cazul de față Urbanul Buric al Țării (capitala).
Bucureștiul are o istorie interesantă (ca multe altele) pentru că e un oraș care era cândva foarte mic (ca multe altele), apoi s-a făcut mare (ca multe altele) și a înghițit provincia din jur (ca multe altele). Unele zone din București n-au fost parte din București până acum 50-70-100 de ani. Poate nici n-au existat (fiind construite de la zero). Dar dacă au existat sub formă de „sat de lângă”, înglobarea în capitală nu a însemnat automat și o urbanizare a locuitorilor (de altfel, până nu demult erau multe cartiere neasfaltate). Colac peste pupăză, Bucureștiul a însemnat și un magnet pentru restul țării, un oraș al tuturor posibilităților. Asta înseamnă că oamenii au venit la București, dar în unii dintre ei Bucureștiul a ajuns mai greu. Dacă ți se pare prea conțopistă exprimarea de tipul „Bucureștiul a ajuns în ei” poți s-o înlocuiești cu „urbanul a ajuns în ei”. Că despre asta e vorba în textul de față: despre cum o bună bucată din bucureșteni nu sunt urbanizați.
De ce?
Pentru o parte din motivele enumerate mai sus. La asta adăugăm și migrația sat-capitală din ultimii 50-100 de ani. Fiind un oraș mare, destul de haotic administrat și cu renume („micul Paris”) doar în ceea ce privește zona centrală (că restul era fie mahala, cartier de case cu niscaiva specific sau cartier dormitor în jurul vreunei fabrici), destui bucureșteni nu s-au aclimatizat și au păstrat cu ei o parte din obiceiurile locului de unde au venit. Când spun obiceiurile locului nu mă refer exclusiv la cazuri absurde, găini crescute pe balcon (zona Rahova, 2000), acapararea spațiului comun cu acareturile personale („garajul meu”, „grădina mea de la parterul blocului”, „boxa mea” ș.a.m.d.), ori cu relația dintre indivizi precum în comunitățile mai mici (ca la sat). Pur și simplu vorbesc de toate aceste aspecte și multe altele, tot ce înseamnă non-urban, viață la oraș, dar cu comportament de rural.
În cuvinte foarte alambicate și pretențioase am spus că bucureștenii sunt o adunătură de țărani veniți să se realizeze la capitală. Nu e o jignire (decât dacă vrei să te simți jignit), este o realitate pentru foarte mulți. Și când spun „țărani” nu mă refer exclusiv „la coada vacii”, ci și la transferul de la comunitate mică la bartai metropola. Acolo te știai cu toți pe stradă, aici nu știi nici vecinul de pe palier. Populația din București a crescut mult sub influența transferului sat/oraș mic – capitală, mult mai mult decât puteau bucureștenii „din moși strămoși” să se înmulțească de la sine putere, în interiorul tribului.
Handicapul unei astfel de dinamici este că nimeni nu stă la intrarea în oraș să spună noilor veniți „bă, vedeți că acum sunteți la oraș! Aici nu-i ca la voi de unde ați venit. Sunt bune și rele, dar există niște reguli de bună funcționare. Să facem să fie frumos ca să nu ne călcăm pe bătături. N-o să fim prieteni cu toții, n-o să ne știm, dar nici să nu ajungem să ne dăm în cap. Zâmbiți, dați „bună ziua”, respectați semnele”.
În istoria orașului a fost o perioadă când exista „mândria de cartier”. Asta era, de cele mai multe ori, construită în jurul vreunei echipe de fotbal, uzine ș.a.m.d.. Cum d-astea nu mai avem a dispărut și mândria de cartier. Pantelimon nu mai înseamnă prea multe pentru cei care stau azi acolo, mai ales dacă s-au mutat recent pentru că doar acolo au găsit apartament de câți bani au luat de la bancă. Berceni la fel, Ghencea ș.a.. Doar cei care mai trăiesc în romanticismul fotbalului mai au o afinitate de cartier (dar e posibil nici ei să nu mai stea pe lângă stadion), restul văd orașul mai funcțional („acolo dorm, acolo muncesc, acolo fac shopping, acolo parc…”).
Mândria de cartier nu a fost înlocuită neapărat de mândria de București. Da, există o formă de mândrie de capitală, dar e destul de fățarnică (adresată celor din urbanul mic), și cam nejustificată din moment ce sunt șanse uriașe ca cei mai mulți dintre noi să avem o rudă (mamă/tată/bunic/bunică) din urbanul mic. Chiar așa, ești la a 3-4a generație de bucureșteni get-beget? Fabulos.
Bine, și?
Fiecare zonă a țării are particularități. Nu-s lucrurile senzațional de diferite, dar altfel e urbanul/satul din Oltenia, altfel din Moldova sau Ardeal. Că-s niște influențe, depinde pe unde ți-au muncit/învățat/rugat părinții rămași/mutați din Vaslui, Constanța, Satu Mare, Giurgiu. Mutat la capitală, ori crescut de părinți mutați la capitală, în bucureșteanul de azi se găsește cu greu gena comunității într-un oraș mare (care nici măcar nu-i multietnic precum Amsterdam sau Londra, adică nu ne înghesuim cu atât de mulți oameni din culturi total diferite). Totuși, chiar nu putem să ne înțelegem cu unul care bea rachiu, nu țuică?
D-aia acest amestec nervos la fiecare intersecție nu pare să se omogenizeze și armonizeze prea curând. Politic nici n-a existat vreun primar (general) care să aibă vreodată un discurs unitar. N-a venit vreunul să spună că interesele ălora din Ferentari sunt precum ale celor din Dristor. De parcă-s lumi diferite și nu se întâlnesc, nu-și doresc să fie bine în același oraș. Stupid și neproductiv, primarii de sectoare se întrec între ei, nu colaborează. Penibil că orașul nu e unitar cap-coadă în mobilier urban și că fiecare primar vrea să aducă „o notă personală”. Mă bucur că stau în „cel mai verde sector”, dar îi compătimesc pe prietenii care stau în sectorul cu cele mai puține parcuri. Și nu e nimic normal să existe o diferență atât de mare între sectoare. Când interesul e să fie verde peste tot. Dar aici intervine și faptul că am vaga impresie că sistemul de împărțire a sectoarelor ca o pizza nu e cel mai bun lucru. Nu știu dacă locuitorii din zona Cotroceni (Sector 5) au aceleași preocupări, interese și dureri precum cei din zona Odăi (Sector 5). Dar rămâne ca o temă de reflexie individuală.
Resursa umană despre care vreau să vorbesc e prezentă în toate aspectele capitalei.
O vezi în intersecție, fentând puțin coada, ori comițând o ușoară ilegalitate (precum înaintatul în intersecție pentru a facilita „altruist” drumul celor care au intermitent la dreapta), resursa umană e acolo unde nervii clachează la coadă, în mania persecuției, în sentimentul că un gest de bine înseamnă că „ești luat de prost”, într-o competitivitate mai degrabă rurală de secol XVIII, în lipsa unor relații decente dar sincere cu vecinii (eu nu-mi cunosc vecinii și din ce observ nici ei nu-și vorbesc, așa că dacă am nevoie de o bormașină, o cană de zahăr…).
Comunitatea a dispărut cam odată cu echipele de fotbal de cartier (care erau un liant util și puternic), iar copiii nu prea au unde să se joace în fața blocului (că-s mașini) așa că în parc și locurile de joacă anemice legi cel mult prietenii de conjunctură ca adult și care nu au factorul proximității, competitivitatea urbană a crescut direct proporțional cu foamea pentru un loc de parcare, indiferența la spațiul comun e omniprezentă (dar suntem cu toții deranjați că nu se face/nu se păstrează).
Evident că nu e doar Bucureștiul în situația asta. Sunt multe alte capitale. Și la cum aud/văd că se dezvoltă Clujul e posibil să întâmpine și ei o situație similară în 20-30-40 de ani (dacă nu se întâmplă deja).
Mă entuziasmează mișcarea asta nouă de scoatere a gardurilor din București. E posibil ca asta să mai aerisească lumea și locul. Sper doar ca orașul fără garduri să nu dea liber la parcarea mașinilor în grădinile blocurilor, o altă manifestare a „resursei umane de București”.
Nu trebuie să existe o dihotomie rural-urban, dar cine conduce și iubește orașul ăsta (și spre mirarea mea sunt mulți mutați în București cărora le place orașul) ar trebui să le explice altora (și sieși) că viața în oraș (capitală dacă e) implică o anumită conduită. Fie, prestanță dacă te simți realizat că te-ai mutat undeva unde ai „șarche de metal” și mall aproape de casă.
Altfel, din ce observ ochiometric, bula bună de bucureșteni se mută în Ilfov (ori la residence-uri pitite prin oraș) și vine în Bucureștiul Real doar pentru a se plânge că-i plin de țărani care nu știu să București. Iar indiferența tuturor la probleme reale (precum poluarea) îmi transmite clar că suntem complet indiferenți, am respira orice pentru un loc de parcare, o pasarelă, un semafor mai verde. Bucureștenii sunt atât de înrăiți de „beneficii” încât și-ar băga copiii pe toba de eșapament.
Și cei mai mulți lăsăm orașul să ne enerveze ca mai apoi să consumăm câte un scandal urban fără să tratăm problema (vezi cazul de acum câțiva ani cu vatmanul care a intrat cu tramvaiul într-un BMW care fenta coada la semafor. Nu ne-am pus problema că amândoi participanți la trafic sunt consumați și tracasați de cât de prost e gândit și respectat urbanul).
Cine mai pleacă prin lume, în city-break-uri, poate se întoarce cu niște know-how urban de la alții și le spune celor apropiați (și din comunitate) cum e să urban frumos, calm, liniștit și curat. Nu cu trufie, ci mai degrabă cu un ușor ton de „nu vă supărați? A dumneavoastră este căruța pe avarii?”
Poate am fost prea lung: resursa umană bucureșteană e o problemă. Atât.
4 răspunsuri
Aia veniti de prin strainataturi nu prea au cu cine discuta, romanul e prea destept, stie el mai bine si il doare in palmier de parerea si modul altora de a face. Ceee? Implica sacrificiu? Pai las-o ma nene ma, drept cine ne iei? Fraieri?
Eu unul am mandrie de Titan/Balta Alba in Sectorul Verde.
Idea de oraș le survine țăranilor foarte tare „țăran” = ai venit de la țară ești țăran.
Unii inși l-au transformat în formulă de jignire cei drept, se leagă de categoria ta socială pentru a se urca pe o treaptă mai superioară atunci când sunt în conflict cu tine, cui pe cui se bate, țăranul observă atent țăranul de oraș ca și reprezentantul orășenilor, repulsie în ascendență, se nasc prejudecăți (cei drept nici școala nu n-e oferă o oră de educație civică competentă, „cum să te comporți în jungla de beton” ar fii un titlu perfect).
Categoriile sociale țipă unele la altele, zici că-i veriga lipsă și homosapiens în electorale. Prejudecățile sunt cel mai des vestimentare în majoritate, are tocuri în picioare este doamnă distinsă, poartă batic este de la țară, poartă hijab~ este imigrantă, este accentuat numai când categoria greșește, parcă așteaptă acest lucru frustratul de la semafor când vede numere de MM, NT, etc, dacă nu pornește cu 0.2 s pe galben turbeaza homosapiens, cum ți-ai permis sa furi 0.2 s din viața lui, putea în acele 0,2 s lumină să ia 4 premii Nobel, dar acum le ia pentru înjurături spuse pe 340 m/s stil mararaton „am căzut în fund și vrem să auzim ceva” dar țărani bucureșteni dau pe afară, problema este pusă altfel uneori, că tu ești paralel cu orașul și dai de 3 specimene, și nimeni naibi nu te-a luat de mânuță să-ți spună așa (Ioane există o lume dincolo de sătucul nostru, unde oamenii acordă prioritate pietonilor pe zebră, unde se respectă reciproc, acolo trebuie să respecți niște reguli să fie bine ca să nu fie rău, nu, toți ți-au luat deja mama în procesul de reproducere. Hai naibi să începem cu o poveste pentru copii ex: Aventurile lui Sorin la supermarket sau pe trotuar.
Aici nu vorbesc în contradicție cu textul tău, efectul este de domino, țăranul de oraș este în ochii țăranului nou venit orășeanul, deci teoretic modul de funcționare al societăți urbane(nasoala este dacă se conglomerează și funcționează tip sat=cartier). Și încă nu-mi vine să cred că după atâta vreme Romanul Ion descrie privirea țăranului dusă în pământ când vorbește cu un superior din societate, rușinat dar plin de ură când este certat, nimeni nu-i spune ,,bă nu așa” toți vin cu ce-au pe cerebel, revărsarea frustrărilor personale, chiar că unele probleme ale societății au rămas neschimbate, iar romanul rămâne de actualitate dupa un secol dacă ști la care glas bat.
“Oricum, poate n-a dat el block, ci un lingău din staff-ul lui care se ocupă de pagina lui de Facebook și vrea să supralivreze”
Am ras :)) o fi simtit omul ala amenintarea concurentei :)))
“sunt neplăcut surprins să văd că-s blocat pe pagina lui de Facebook, o metodă foarte nefirească de la un primar căruia principial îi doresc tot binele…”
…emotional damage :))) Dupa atata Cantarea Romaniei :)))) nu pot sa creed :)))
😀Fara indoiala, Nicusor iti va da unblock, dar ai rabdare, ca la orice lucru cu Nicusor Dan, ii vor mai trebui 2-3 mandate :)))) munceste la asta, sunt convins, dar nu stie sa o comunice :)))