Cu toate că petrec cel mult 15 minute pe zi pe Facebook sunt foarte mândru de feed-ul pe care îl am. Dacă derulez un singur minut prin platformă am de toate. De la reprezentanți ai bulei mele, spunând cam aceleași lucruri pe care le gândesc și eu – doar că folosind alte cuvinte, până la oameni cu idei total opuse. Politic vorbind, am de toate pentru toți.
Cel mai greu lucru a fost să mă abțin să nu comentez la cei care nu-mi împărtășesc punctele de vedere.
În continuare mă mănâncă degetele să le zic vreo două (mai pontos, mai serios), dar pierd enorm dacă îi gonesc și îmi dau block. Bula Cealaltă este cu mult mai valoroasă la nivel de informație și sunt fericit cu fiecare status pe care îl văd de la ei. Probabil că a ajutat să șterg aplicația din telefon și să nu mai petrec mult timp acolo, Facebook încercând disperat să vadă ce îmi place (motiv pentru care îmi servește din toate).
Există o doamnă de a cărei prietenie virtuală mă bucură nespus. Cred că suntem friends din vremurile când realizam Speakerul Demotivațional și ceva din discursul lui a reușit s-o convingă că merit. Iar eu (probabil) că am acceptat cererea pentru că văzusem că e jurnalistă și avem mulți prieteni în comun. Nu ne-am vorbit niciodată în privat, nu ne cunoaștem personal, dar recent am reușit s-o dezamăgesc cu o postare pro-LGBT, stârnind „te credeam băiat deștept…” la un comentariu de la ea.
Postează des. Zilnic. Din ce în ce mai mult material legionar, conspiraționist, instigator. Atrage, are publicul ei fidel (care tot crește) și mă uit mereu la comentarii să văd ce spun fanii ei. Pot să trasez pe harta timpului intensitatea cu care s-a radicalizat și nu pare să o tragă cineva de mânecă, mai ales în contextul în care menționează la descriere că e jurnalistă la un principal post TV (în ciuda discursului nu e nici la Realitatea, nici la România).
Ea mi se pare irecuperabilă. E furioasă până la Dumnezeu.
Dar zilele trecute a postat ceva cu adevărat interesant. Ceva anti-Nicușor, despre cum el acum trebuie să convingă electoratul pe care bula lui l-a jignit periodic. Și încheiase postarea cu: „muie ați dat, de muie o să muriți”. Se referea la veșnica muie (felație, mă rog) pe care electoratul urbano-moșieresc (glumiță!) o tot azvârlea stânga-dreapta în electoratul „prost”, „știrb”, „analfabet-funcțional”, „bețiv”, „asistat social”. Practic, se plătește cu vârf și îndesat strategia electorală de a demoniza o parte a societății.
Electoratul pro-european/USRist/tefelist (cum vreți voi să îi spuneți) are un mare păcat.
S-a lăsat reprezentat și momit de un discurs anti. Chintesența partidelor anti-sistem până la AUR (adică USR, Plus, Reper. SENS poate evita greșeala asta dacă vrea) a fost să se poziționeze împotriva imaginii votantului PSD-PNL. Materialele de presă anti-sistem au avut mereu grijă să-i arate pe votanții PSD-PNL ca fiind știrbi, rigizi, îmbătrâniți, demni de milă în fața pomenilor electorale, dornici de chermeze live cu artiști-lăutari politici. Pe scurt, urâți. „Bulă bună, urbană și cosmopolită, privește urâtul și sărăcia, arată cu degetul spre ea, râzi și întreabă-te superioară de ce ei sunt așa!” Nu-s diferențe mari între bula bună și Giovanni Becali care se lăuda cândva că miroase a parfum, nu a transpirație. Iar bula bună s-a conformat, suflând în cafeaua de specialitate că ea n-o să decadă niciodată în halul ăla (cu toate că și ea a primit pomeni electorale, dar nu le-a mirosit, ori n-a vrut să le miroasă).
De câte ori vorbesc cu apropiați care glorifică locuirea de tip Residence (auto-segregare pe considerente economice) le spun inevitabilul: săracii or să sară gardul. Poți să mai înalți gardul, poți să mai pui un paznic, poți să… când lucrurile se împut în ultimul hal săracii or să sară gardul. Așa s-a întâmplat mereu în istorie, așa o să se mai întâmple. Motiv pentru care cel mai inteligent lucru pentru oameni (săraci, bogați, pseudo-bogați) este să coabiteze. În loc să Residence, mai bine Cartier. În loc să gard, mai bine spațiu comun. În loc să șosea acasă-muncă, mai bine mijloc de transport în comun. Din păcate foarte puține societăți au înțeles asta și rezultatele se văd doar acolo (și vor continua să existe/evolueze doar acolo). Panicații de Ceilalți se vor baricada până își vor da seama că au ajuns să stea în debarale, frica și angoasa amplificând sentimentul de silă socială și acutizând ura dintre categorii.
Din păcate asta se întâmplă acum în România (și nu numai, dar să vorbim de ograda noastră).
Tragem linie după ani de zile de trăit și pompat în mințile oamenilor discursuri egoisto-individualist-motivaționalo-cinic-capitalist de tip „doar cine nu vrea nu poate”/„nu datorezi nimic nimănui”/„ce a făcut Statul pentru tine”. Auto-baricadați în Residence-uri mentale, bula bună își vede gardurile cucerite de cei ignorați, ba chiar exploatați și batjocoriți pe alocuri.
Acum, bula bună are nevoie de voturile și trezirea în conștiință democratică a unei pături ignorate complet.
Doar două săptămâni în care oamenii trebuie să învețe că asistații social nu-s niște lepre care beau la crâșma de la colț, în ciuda job-urilor „super bune” care îi așteaptă peste tot (și alte moduri în care politicul-presa s-a folosit 20 de ani de asistați ca să aibă inamici ușori). Două săptămâni ca bula bună să se întrebe cum e posibil ca unii compatrioți să trăiască la Pata Rât, în timp ce la câțiva kilometri alții se plâng (meta)ironic că dau mult pe chirii și ieșirile în oraș. Două săptămâni ca bula bună să înțeleagă că nimeni n-a predat fascismul cum trebuie, l-am învățat pe apucate după noroc și bulă, așa că e normal să ai români care nu știu nimic despre el.
Bula bună are doar două săptămâni să învețe cum și de ce este o parte a României altfel, să înțeleagă turbo cum stă treaba cu egalitatea de șanse, discriminarea, rasismul, lipsa resurselor și iluzia succesului „celui care vrea”.
Doar două săptămâni să înțeleagă de ce votează diaspora așa cum o face, de ce n-au rămas și ei în țară să mănânce gelato și să fie Heads-Of.
Doar două săptămâni să-și dea seama dacă discursul de tip Năsui (privatizăm tot, sănătate, educație) e cu adevărat ce trebuie unei societăți care nu oferă nici măcar aceleași șanse copiilor care locuiesc în același (pseudo-)județ – Ilfov. Copiii din Ilfov trăiesc vieți paralele, că pe unii îi lasă tati/mami cu mașina la școala bună din București – mutație pe nașpa, alții merg la căzătura din comună. Ei sunt vecini, dar nu prea.
Două săptămâni să se discute (și înțeleagă) cum e cu alcoolismul și efectele lui. Jocurile de noroc și efectele lor. Violența domestică și efectele sale. De unde vin ele? Cine face profit pe seama lor? Care sunt efectele macro? De ce ar trebui să ne pese de profitul uman, nu cel corporatist.
Sunt două săptămâni în care bula bună nu trebuie să mai spună „uite proștii”, ci să se uite la sursa și motivația prostiei. Eventual să-l citească repede pe Paulo Freire („Pedagogy of the Oppressed”).
Două săptămâni să fie empatică, lucidă, și să-și propună măsuri pentru cei de dincolo de gardul Residence-ului. Cafea de specialitate pentru toată lumea care pleacă la muncă, indiferent de ora la care începe programul, ori cantitatea de sticlă de pe fațada clădirii. Gelato pentru toți copiii din țară, și ăia cu X6 în curte, dar și ăia cu căruță în curte (bine, ambele sunt în esență căruțe). Jucării Montessori pentru toți bebelușii din țară, că unde se dezvoltă unul cognitiv fără plasticăreli care scot sunete enervante mai e loc de un bebeluș. City-break-uri și pentru chelner, nu doar pentru clientul restaurantului hipsteresc. Trotuare late, curate, utilizabile pentru toți, nu doar pentru ăia care și-au permis un cartier mai cool.
Două săptămâni ca săracii care își dau mici bucurii consumeriste să nu mai fie făcuți proști de pseudo-bogații care își dau ALTE bucurii consumeriste.
Două săptămâni ca mersul cu autobuzul să nu mai fie un chin pentru bula bună pentru că oamenii care muncesc fără personal growth miros a transpirație, fiind „certați cu apa și săpunul”, apostrofați de unii care mai ieri se frecau la gât cu paginile Avon.
Două săptămâni în care trebuie să se învețe mult, despre toate stereotipurile, glumele și țintele greșite.
Schimbarea nu trebuie să se întâmple în două săptămâni. E imposibil. Dar măcar să se știe de ea. Pentru prima dată bula bună trebuie să ceară ceva pentru ceilalți, nu pentru ea.
Bula bună are doar două săptămâni să-și scoată capul din iluzia propriului succes („la care n-a contribuit nimeni, singur/ă am reușit”) și să-i cunoască pe cei care vor să sară gardul. Apoi să se împrietenească. Și apoi să dărâme gardul.
Baftă.
