Îmi amintesc zilele de școală când profesoara de română ne explica autoritar „ce a vrut să zică Eminescu”.
Dacă nu înțelegeam din prima puteam aprofunda informația din muntele de culegeri, toate emanând același lucru: dragostea de codru, iubirea neîmplinită, geniu nepereche ș.a.m.d..
Dacă erai vreun spirit rebel și îi spuneai profesoarei că poate Eminescu a fost dendrofil, ori depri, ori supi, ori ciudat (Big Bang ferește să spui așa ceva de poetul național!) primeai un 2 și te întoarceai la interpretarea avizată.
Eminescu a lăsat loc de interpretări care mai de care mai ciudate, d-aia astăzi avem eminescologi, o adunătură de dubioși care după câteva versuri semnate de poetul nepereche au impresia că l-au descoperit pe Dumnezeu și că spătarul Veronicăi Micle a inventat și descoperit totul.
Care e legătura dintre Eminescu și Cristiano Ronaldo, fotbalistul portughez?
După ce Ronaldo a dat gol cu Maroc a făcut un semn către bărbie. Un fel de „sunt o capră/țap”. Lumea s-a extaziat. Mașinăria de delir metaforic s-a pornit. „Oare ce a vrut să zică poetul?” s-a întrebat toată planeta?
Să fie un semn masonic? Să fie o trimitere la războiul din Fâșia Gaza? Un atac la politica lui Putin? Majoritatea au crezut că Ronaldo a vrut să arate că este o capră, în engleză „goat”, cuvânt pe care ronaldoscologii l-au interpretat ca fiind „Greatest Of All Times/Cel mai bun din toate timpurile”.
Noaptea minții.
Până la urmă Ronaldo a făcut lumină. Mâna la bărbie era o glumiță de vestiar dintre el și un coleg de echipă. Îi spunea că după golul ăla își lasă barbă până la finalul Mondialului.
Atât. Nimic spectaculos, nimic psihotronic, nimic incredibil.
Vă dați seama că poate e același lucru și cu Eminescu?
Poate că-n versurile lui a vrut să sublinieze cu totul altceva, dar dintr-un exces de zel cititorii au găsit o semnificație acolo unde nu e. „Luceafărul, o perspectivă narativă a relației temporale și spațiale din specificul fabulos al basmului”. Poate că Eminescu descoperise ciupercile alea bune… doar zic…