N-ai chef să citești? Ascultă:
…
S-a plâns în Marea Britanie.
Nu de griji, nu de vreun atentat, ori altă dramă națională. S-a plâns că a mai apărut un membru în familia regală. Și lumea (monarhiștii) se bucură cu lacrimi când se mai naște un prunc regal.
Despre monarhie în secolul nostru s-a mai scris. Am auzit și despre cum e degeaba, că papă bani pentru imagine, dar am ascultat cu atenție și justificarea faptului că monarhii oferă blazon, statut, je ne sais quoi. O dudă de panaș… mă-nțelegi?
Personal cred că monarhia a fost bună acum 100-200 de ani.
De fapt, nu bună. A fost. Cum ar spune filosofii de la B.U.G. Mafia, „altceva n-a fost”.
Că nu puteai școlariza mase. Pe atunci trebuia să faci construcții faraonice, cetăți, să aperi pământuri, averi.
Astăzi poți da școală plebei. Nu înseamnă că-ți și iese, dar poți. Cu puțină ambiție poți avea o masă consistentă de cetățeni alfabetizați și de ispravă. Nu-i nevoie să-i păstrezi pe unii împăiați în niște castele pentru dineuri fastuoase.
În multe locuri monarhia înseamnă fațadă. Fanfaronadă. Asistență socială cu fir de aur.
Dar ei nu deranjează, nu supără, că-s prințese, prinți, ne fac să ne simțim mai curați și mai frumoși, de parcă n-am putea băga aceleași resurse și-ntr-un sat de amărâți și să ne lăudăm cu ei.
Încerc să văd diferența profundă dintre asistatul social care nu vrea să muncească și încasează bani de la stat și fața regală care nu vrea să muncească și încasează bani de la stat. Știu, unul s-a născut în mahala și ignoranță, altul s-a născut în lux și opulență.
Probabil că monarhia o să mai țină ceva. Că-i o chestie de tradiție să idolatrizezi născuții cu stea-n frunte. Poate-i și ceva psihologic la mijloc să ne proiectăm viețile în trăirile celor din palat. Naiba știe…
