Știu că întrebarea asta e foarte ciudată (mai ales pentru societatea românească), dar înainte de filosofeală trebuie să spun câteva lucruri mai mult decât necesare:
- Nu sunt homofob. Dacă mă citești/asculți de mai mult timp știi deja că sunt un susținător al comunității LGBTQ, am tot scris pro-gay și anti-homălăii nedeclarați și frustrați din Coaliția pentru Familie. Am fost și pe la Parada Gay (manifestare cu care nu prea mai sunt de acord, dar asta rămâne să discutăm cu altă ocazie). În concluzie, nu mă confunda cu aripa homofobă și nu mă contrazice cu simplele „urăști diversitatea, ești homofob, huo!”.
- Următorul text nu se vrea despre sexualitatea adulților, ci despre copii. Așa că dacă poți trece peste sensibilitatea personală e super.
Revenind.
Recent am fost întrebat: „ce părere ai despre creșterea copiilor fără o apartenență la gen?”.
Pentru cine nu știe, sunt câteva cazuri – în câteva țări, (preponderent în regiunea scandinavă și, probabil, în SUA și Canada) de copii crescuți fără apartenență la vreun gen. Adică te naști cu penis sau vagin, dar părinții decid să nu-ți spună conform sexului decis prin fătare, ci te ștampilează ca fiind neutru. În engleză ești „hen”. Nu „he”, nu „she”. Hen.
Cu toată toleranța mea la diversitate, dar asta-mi pare o tâmpenie.
Pentru că-s copii. Dacă ești adult și vrei să-ți spun „hen”, ok. Dar nu alege tu pentru copilul tău. „Stai Bonea, că de fapt nu aleg, va alege el”. Mega complicat. Alegi să-l debusolezi.
Și o să caut să-mi motivez punctul de vedere cât mai bine. Nu știu dacă o să fie o justificare perfectă, completă, poate nici măcar corectă. Dar e a mea.
Cei care aleg să-și crească copilul ca fiind neutru spun că așa îl apără de discriminarea de gen și stereotipurile aferente. Vezi dom`le, dacă arată ca o femeie, dar se comportă, se îmbracă și se prezintă ca un bărbat (ori ca un neutru) n-o să mai fie disciminat.
Asta-i o porcărie. Sincer. Faptul că există discriminare de gen e o mizerie, dar nu „rezolvi” problema asta inventând un gen nediscriminabil. E ca și cum ai spune „avem o problemă cu violurile. Bărbații nu se pot abține. Așa că încercând să combatem violul am hotărât că inclusiv privitul mai mult de 3 secunde spre o femeie este viol! Gata, am rezolvat și asta!”.
Totul pare o invenție stupidă a bigoților vegano-flower power-salvăm planeta-political correctness. Știu că sună aiuritor, aproape ca o glumă, dar să inventezi genul neutru și să-l aplici copiilor „pentru că lumea e rea și crudă și dură” e fix ceva ce ar spune o veșnic victimă care nu înțelege cum funcționează specia asta.
Și apoi, așa cum a punctat și un psiholog din Suedia (David Eberhard – să-l căutați pe Google. Personal îmi place cum gândește), e debusolant să crești un copil fără o apartenență. Nu e ca și cum e apolitic, ori nu știe ce mașină îi place. Nu știe ce sex are. Când e copil poate că nu-i pasă (chiar nu-ți pasă când ești copil), dar la maturitate poți avea ceva probleme de orientare dacă nu știi unde ești.
„Lasă, c-o facem pentru el, să aleagă singur ce gen vrea să fie!”. Serios? Hai să ajungem în punctul în care să-i lăsăm pe copii să-și aleagă religia, școala, jucăriile și poate cultura despre care vor să învețe și în care vor să fie crescuți. Dar să-l lași să-și aleagă sexul de mic… Pare prea mult. Prea complex. Prea mecanic.
E ca și cum aș cumpăra o mașină copilului meu de 18 ani. „Și pe ce parte merg cu ea?”. „Tu alegi. Pe care vrei”.
Toată treaba asta cu genul neutru e la ani lumină de societatea românească. Noi încă ne uităm cruciș la bărbații cu UGG-uri, dar genul neutru îmi pare un concept plin de corectitudine politică dusă la extrem, vină resimțită față de comunitatea gay, proiectată asupra copiilor. Un fel de „uite cât de toleranți suntem, nu ne pasă de gen și orientarea sexuală nici măcar în cazul celor mici”.
Sunt multe altele de spus, foarte multe.
Până atunci vă invit să urmăriți și următorul clip, o situație reală de copii crescuți fără apartenență la gen.
Repet: nu spun că-i greșit, nu spun că-i anormal. E doar prea mult.
