Încă puțin și se-mplinesc 30 de ani de la căderea regimului comunist. 30 de ani de la amintirile celor care au prins pâine/carne/ouă/lapte pe cartelă. Poporul a îndurat multe, dar asta cu statul la cozi e pe podium, la egalitate cu multe altele.
N-am nici cea mai mică intenție să fac o penibilă comparație între comunism și democrație, ori să cad în ridicolul celor care-l pupă în coccis pe Întâiul Fiu și Chimista Lui, dar…
Recent am fost într-o clădire de corporatiști. Zona aia din București unde ai clădire de birouri lângă clădire de birouri.
Eram cu treabă prin zonă.
Aflat într-o astfel de incintă m-a năpădit o nevoie lăuntrică. O s-o spun voalat și delicat: pipilică.
Așa că m-am îndreptat spre ușa pe care scria „Toaletă”. Când colo, ce să vezi: nu puteam intra fără cartelă. Trebuia să dau cu o bucată de plastic prin fața unui dispozitiv pentru a intra la WC.
M-am învârtit prin fața ușii, pășind încrucișat precum o manechină pe podium, așteptând să apară cineva cu o cartelă. Ori să iasă cineva din toaletă. Într-un final, după secunde lungi și urlete dinspre vezică, s-a apropiat un domn.
L-am văzut că intră la toaletă și m-am băgat în spatele lui ca un boschetar care așteaptă să deschidă cineva ușa unui bloc și să se bage în scara blocului pentru a se proteja de frig sau ploaie.
În timp ce-mi vedeam de cele fiziologice mă gândeam că mai știu câțiva prieteni care dau cu o cartelă pentru a merge la toaletă. Ba mai mult, îi auzeam că-s monitorizați și unii au primit și ceva mail-uri dubioase pentru orele prea lungi petrecute la căcăstoare. Probabil au pauze de plâns la muncă.
Vă dați seama că ăsta-i prezentul de aur din care ne uităm aroganți spre amărăștenii din trecut care mâncau pe cartelă?
Ce ironică-i istoria. Ceaușescu îi hrănea pe cartelă, dar oamenii puteau defeca oricând. Erau liberi la WC. Azi ești liber să-ți cumperi mâncare de să-ți pui și-n cap, dar o scoți pe cartelă.
Asta-i lumea în care trăim. Unii ar vrea să micționeze pe ea, dar n-au cartelă.
