Mergeam ieri pe jos prin București și din oceanul de panouri, reclame și îndemnuri publicitaristice mai mult sau mai puțin inspirate, am remarcat bijuteria de mai sus.
M-am oprit, am citit, am studiat imaginea și am gândit.
Am spus în gândul meu un sincer „da frate, așa da!”, am scos telefonul și am pozat.
Surpriza a fost să trec de panou și să văd că și pe verso avea ceva la fel de inteligent. Repede, scos telefonul și pozat din nou.
Ce vedem noi în cele două fotografii de mai sus?
Vedem publicitate cu mesaj. Produsul trece în plan secund și se lasă loc berechet pentru temă. Și nu orice fel de temă, ci una cu substrat în societatea românească.
Avem subiectul familiei care, în ciuda faptului că a făcut plozi, nu s-a oficializat cum se face. Cu preot, orez aruncat, mers la primărie, jurat iubire veșnică etc.
Apoi, mult mai fin și de impact, subiectul adopției. Altă temă delicată pentru români. Că trebuie să nu fie țigan, să nu fie defect, să nu fie prost. Păi dacă-ți tot iei un copil să te alegi cu ceva frumos, nu? Un full-option că-i investiție cu bătaie lungă.
O să spuneți că exagerez, dar la un pahar intim putem împărtăși povești dubioase, triste și sinistre cu vieți returnate precum niște obiecte. „E defect doamnă, ce să fac cu el?”.
Și uite așa ajungem să mergem pe stradă și să ne punem întrebări existențiale. Citind un panou publicitar. Care face reclamă la vopsea. Nu la vreun produs hip, cool, trendy. Alea trendy sunt preocupate să lobotomizeze clientul și să-i lase impresia că face parte din „gașcă”/„adunare”/„trupă”.
Vopsea domnule.
Felicitări Savana. Și creativilor din spatele vizualului.
Da, viața are mai multe nuanțe. Și cu prima ocazie o să folosesc una de la Savana.