Dan Pavel mi-a apărut pe Facebook în valuri. Îi propovăduiau oamenii cuvintele prin share de parcă dădea pâine la tot poporul. Adevărul e că le spune foarte bine de cele mai multe ori.
Vă invit să-l urmăriți și voi că doar nu greșesc aproape 19.000 de oameni. Ceva tot o să vă placă.
…
-
Domnule Dan Pavel, îmi permiți să-ți spun „tu”? Suntem prieteni de ceva timp pe Facebook. Nu știu nimic despre tine. Ai toate datele private. Pari genul care vrea să ascundă totul. Deci? Ce nu trebuie să știm?
Tu. Sunt designer. Am lucrat în piața de TV vreo 15 ani ca Art Director și Creative Director. Am luat și ceva premiu APTR la un moment dat. Am ascuns toate datele despre mine pentru că am preferat ca toți cei care mă citesc să-și formeze o opinie în vid, fără să-și fi făcut o părere despre mine în prealabil. Sunt unul din autorii conceptului de Antena 3, pe vremea când această televiziune era doar o coală de hârtie și două cutii de componente electronice într-o cameră nezugrăvită. Puțini își amintesc ce proiect frumos a fost A3 la început, o televiziune de știri premium, cu Petreanu la cârma redacției, cu Coman la marketing și eu – cârmaciul artistic.
Toată lumea recunoaște doar entitatea în care s-a transformat astăzi, chiar dacă în spatele butoanelor au rămas mulți oameni mișto. Românii confundă mereu angajatul cu angajatorul. Știi tu: ”fir-ați ai dracu de bugetari, ai dracu corporatiști, ai dracu privați, a dracu presă…” și tot așa. Primeam foarte multe amenințări de la talibanii de dreapta, așa cum primesc acum de la talibanii de stânga, de aceea am preferat să las detaliile profesionale pentru paginile concepute special pentru așa ceva.
-
Ceva-mi spune că nu sălășluiești prin România? Greșesc? Unde te găsesc să bem o bere și să ne dăm dreptate?
Sălășuiesc în Drumul Taberei, România. Mă găsești în București și ne putem contrazice pe orice subiect, la orice oră vrei tu. Mai călătoresc din când în când, dar încă mai trag speranță că pot îmbătrâni aici.
-
Self-employed? Merge treaba? Nu-ți place la patron? De ce?
Am un butic de creație, iar marea majoritate a clienților sunt companii din străinătate care preferă bugetele est-europene și flexibilitatea noastră, a prestatorilor români, adică cu foamea în gât și dispuși să muncească până cad din picioare. În ultimii ani m-am concentrat mai mult pe branding, design industrial și design de produs. În momentul de față sunt responsabil cu designul unui aparat medical ce va intra pe piață în SUA, în toamnă. Treaba merge, ar putea merge și mai bine, dar sunt eu prea comod. Nu-mi place la patron pentru că politicul are o influență mult prea mare în piața de media și publicitate din România. Nu-mi place să fiu obligat să respect sau să adopt ”vocea” altcuiva. În orice caz, nu exclud nicio colaborare dacă proiectul e frumos. Prejudecățile nu au ce căuta în domeniul ăsta.
-
Postezi texte lungi și interesante pe Facebook. Nu te gândești la o carte?
Mă gândesc la o carte sfântă, de pe urma căreia să întemeiez o religie a scepticilor de pretutindeni. Am auzit că organizațiile religioase nu plătesc taxe și nu sunt obligate să țină o contabilitate strictă. La modul serios, nu știu ce să-ți răspund. Parcă nu aș îngroșa rândurile autorilor de duzină, doar de dragul unei crize de narcisism. Nu-s chiar atât de talentat cum susțin ”fanii” mei. Am atâția amici scriitori și nu mă îndur să le spun că n-am putut să termin cărțile scrise de ei. Dacă pe ale lor nu le-am putut termina, pe-a mea nici atât n-aș citi-o. E un mod mai voalat de a spune că, dacă eu sunt foarte prost, asta nu-i face automat deștepți pe cei din jur.
-
Ești influencer. Cum te face să te simți?
Eu nu sunt influencer, sunt mizantrop. Adică sper să nu fiu influencer. Nu-mi doresc, nu am visat și nu-mi asum acest lucru. Dacă sunt, e cumplit de trist. Detest conceptul de influencer pentru că mă face să-mi amintesc mereu în ce hal suntem de proști și susceptibil la imbecilitățile altora. Civilizația umană evoluează pe o pantă (nu rampă) pe care a ajuns, de la aprofundatul cuvintelor unor oameni ca Iorga și Eliade, la îngurgitatul tuturor frustrărilor emanate de narcisiști fără educație din mediul online. Eu nu am educația și nici mintea necesară pentru a fi lăsat să influențez un grup de oameni. Gândește-te că și Floricica Dansatoarea și liderii generației Bamboo, copiii de bani gata care nu știu să facă nimic, sunt tot influenceri.
-
Care-i faza cu vapoarele alea mari din pozele tale? De ce vapoare? E un fetish?
Vapoarele alea mari sunt simulări 3D concepute și executate de mine. Nici un pixel nu este real, dar respectă proiectul la milimetru. Este un vas de cercetare oceanică. Un spărgător de gheață nuclear. Numele vasului este fictiv, ”Project Carpathian” fiind un nume desemnat pentru a înlesni comunicarea cu un client obsedat de securitate, din motive lesne de înțeles. Odată aprobat de investitori, am avut dreptul să expun lucrarea în portofoliu, deși majoritatea celor care văd imaginile respective au senzația că sunt fotografii făcute pe la mare. Da. Am un fetiș cu navigația. Îmi doresc un cutter pe care să navighez în jurul lumii împreună cu nevastă-mea. Mai am de lucrat până atunci, dar nu este un vis intangibil.
-
Ție, până la urmă, ce nu-ți convine la țara asta? Că pari nemulțumit.
Țara asta este perfectă așa cum e. Nemulțumirea mea provine din același mecanism prin care omul se însoară cu o curvă, după care se plânge toată ziua că îl înșală.
-
O predicție pentru România 2050?
Statul Socialist Fundamentalist Creștin România, într-o Europă care sărbătorește ca proasta zece ani de la dezintegrarea Uniunii.
-
Intri în politică? Pentru cine?
Nu întru în politică. Pentru mine. Cred că funcțiile politice și demnitățile ar trebui desemnate în mod aleatoriu, printr-o loterie, din rândul unor cetățeni cu inteligența și portofoliul potrivit. Adică să desemnăm oameni de rând care nu vor să între în politică și administrație, dar le-a venit sorocul la loterie. Ce-ai făcut tu, bre, nea Costică? ASE? Administrație, management? Ia treci matale la primărie, că ți-a picat lozul și scrie aici că ai IQ 145. Nea Costică n-are cum să facă treabă mai proastă decât infractorii cu patru clase și doctoratele făcute pe șpagă. Nea Costică are în spate o nevastă cam surdă, doi copii, trei nepoți, un cățel și două pisici. Nu are în spate un concern de firme și nici un grup de interese care i-a plătit ascensiunea în mediul politic. Nea Costică nu datorează nimic nimănui. Munca în serviciul cetățenilor ar trebui să fie grea, aproape un blestem, nu o sursă de bucurie și căpătuială.
-
Ceva amuzant? Orice, un banc, un video, orice.
Românul se supără dacă nu-l inviți și, dacă-l inviți, nu vine.
3 răspunsuri
„Munca în serviciul cetățenilor ar trebui să fie grea, aproape un blestem, nu o sursă de bucurie și căpătuială.”
Unde a dispărut Dan Pavel?
Cred că s-a lăsat.