Nu știu dacă-i Mercur retrograd, dacă a intrat Luna Neagră în Casa Familie (aici ne poate ajuta Daniela Simulescu), dar în perioada asta existența mea a gravitat în jurul noțiunii de familie/copii. Părinții au împlinit 30 de ani de căsnicie, un coleg comediant o să fie tătic, jumătatea a prins buchetul la o nuntă recentă și ieri vorbeam cu un coleg de muncă despre cât cheltui cu un copil.
Da chiar, voi știți cât costă să ai un urmaș?
Auzind de la respectivul cât dă grădiniței în fiecare lună mi-am făcut semnul lui Darwin cu limba-n cerul gurii. Și am ajuns să-mi pun întrebarea: „băi Bonea, tu ai idee cât au cheltuit ai tăi pe fundul tău?”. Am trăit într-o ceață totală până acum.
Singura economie pe care o faci atunci când te gândești să ai copil e că nu mai cumperi prezervative. Atât. În schimb, din momentul ăla încep cheltuielile: teste de sarcină, controale medicale, medicamente, caju, migdale, castraveți murați, pofte.
Apoi trebuie să-l naști. Nu te duci la stat că-i câh, pute, nosocomiale, femeia ta merită mai mult etc. Naști la privat. La privat e scump. Am auzit că-s clinici unde doar cazarea, scoaterea surprizei și 2-3 zile de grijă după naștere înseamnă minim 5.000 de lei. Dar peste se adună teste, analize, examinări… Câteva sute de lei fiecare. Dacă nu ești atent și vrei să fie totul bine dai pe naștere cât pe o Alfa Romeo din 2000. Dar măcar una dintre ele funcționează. Și nu, nu Alfa.
Apoi duci odrasla acasă.
Hăinuțe, jucării, mâncare specială. Crește repede la început, trebuie să schimbi des garderoba. Mai primești haine de la rude și prieteni, dar vrei să-i cumperi și teneșii ăia șmecheri de punkist care se asortează cu babețica Ramones și creasta (dacă ne dă voie mami). Teneșii ăia costă cât o cameră de filmat Xiaomi Yi.
Apoi îl bagi la grădiniță. Îl duci la una bună, să mănânce bine, să fie curat, să facă activități interesante. Că dacă-l lași dimineața și seara îl recuperezi bătut sau lobotomizat de plictiseală n-ai făcut nimic. Gura lumii spune că o grădiniță OK la stat te duce pe la un 5-600 lei pe lună. La privat sare de 1200 de lei. Dar în timpul ăsta trebuie să-l hrănești, să-l îmbraci, să-i cumperi jucării și rahaturile pe care le mai vede el pe stradă și le vrea, că altfel urlă, să târăște pe jos, face ca Mircea Badea la poza lui Băsescu, crede lumea că-l bați…
Poate angajezi și o bonă ca să stea mami&tati liniștiți peste program să-și permit bona angajată.
Apoi începe școala. Alte acareturi, haine, taxe, nebunii. Cresc pretențiile. O să vrea tabletă că a văzut la colegi. Smartphone. Cafea de la Starbucks. Bine, sunt șanse să apară teleportarea când o să am eu copil, deci o să vrea teleportare d-aia de firmă, de la Apple, să-ți faci selfie pe Facebook în timp ce botul ți-a plecat spre altă dimensiune.
Eu la școală, clasele 1-8, aveam între 5 și 10 lei/zi, bani de buzunar. Cred că sunt un caz fericit. 200 de lei pe lună. Plus pachet zilnic. Și excursii (toate), sport (dansul sportiv e al dracului de costisitor), cantonamente, ieșiri în oraș. Gata, am înțeles de ce tata nu era zilnic acasă să ne jucăm și când venea o făcea pe la 11-12 noaptea. Muncea.
La liceu aceeași poveste, doar că a crescut bugetul pe zi. Că o bere, un Bloody Mary, un vinuț, o șaorma după ore. Să se dezvolte mucosul armonios. Plus cărți, buget de câteva sute pentru Târgul Gaudeamus, sport, vacanțe ș.a.m.d..
Da poate vrea copilul la medicină, ori altă facultate unde nu se poate susține singur și nu poate să muncească și să învețe. Bine, ar putea, că-s „alții” care reușesc, dar mna… Alți bani, altă distracție.
Mă simt nevoit să trag linie după acest calcul făcut pe genunchi, altfel o să îmbătrânesc fără moștenitori. Și nu vreau asta.
Știu că în multe cazuri vorbim de sume mici. Dar dese. Mai bagi o bancnotă, mai bagi una și se adună. E la fel ca-n situația când vrei să te relaxezi la niște fotolii de masaj. Cotizezi des ca să pleci cât de cât masat.
Știu că am omis multe, că am uitat alte aspecte și cheltuieli și n-am vorbit despre satisfacția de a avea un plod. Sunt sigur că-i mare lucru, de la primele bale până la crizele adolescentine când se va închide în cameră și va urla „vă urăsc” pentru că nu-i cumpărăm iPhone 15.
Morala e că trebuie să trag tare acum cât încă nu-l am. Și să am grijă de rinichi. Nu se știe niciodată când trebuie să mă despart de ei și vreau să știu că iau un preț bun pe ei. Pe amândoi.
…
Să nu-mi săriți în cap că am tratat toată această problemă din punct de vedere economic. Da, știu, e lucru mare să dai viață, dar dacă o dai degeaba și o crești în mizerie n-ai făcut nimic. Cred că-i treabă de bun simț să-ți faci calcule serioase înainte să faci un copil și să-ți ducă cineva numele prețios mai departe.
