Acum vreo doi ani scriam niște idei crude despre cum împărțirea Bucureștiului pe sectoare-felii de pizza este păguboasă.
Între timp am mai săpat la temelia acestei bube și am mai găsit lucruri interesante. Nu doar că oamenii dintr-un sector se raportează diferit la nevoile feliei în care trăiesc (alte dureri la vârf, alte probleme la coajă), dar de multe ori nici nu se intersectează – ori nu cred că se intersectează. Nu se văd, ori văd unii prin ceilalți.
De exemplu: cunosc oameni care locuiesc în Cartierul Armenesc (Sectorul 2) și luni/ani de zile nu ajung în Cartierul Andronache (Sectorul 2). Cunosc oameni în Pantelimon (Sector 2) care nu se plimbă niciodată pe străzile centrale ale aceluiași sector. Nu ies la restaurantele, cafenelele, pub-urile din miezul aceluiași sector. Unii descoperă ocazional că intangibilul se află în sector cu ei și au același primar. E ca și cum și-ar da seama că au același președinte.
Oricum, nu le pasă unora de durerile altora, nu consumă orașul în mod similar.
Exemple similare sunt și când vă raportați la relația dintre cei care locuiesc în Ferentari – Cotroceni (Sector 5), Progresul – Tineretului (Sector 4) ș.a.m.d.. Cert este că mobilitatea fizică și psihică a oamenilor care locuiesc în același oraș e limitată de diverse (puterea de cumpărare, infrastructură, dezinteresul în a prezenta alternative la 5-10 stații de autobuz distanță etc.).
Dar (poate) mai important este că oamenii din același oraș nu se raportează unii la ceilalți ca la o comunitate fără de care orașul nu ar funcționa. Și nefăcând asta nu se aliniază asupra unor probleme comune, nu gândesc ca un organism codependent și rămân constant într-o competiție (egoistă).
Celor din Centru nu le pasă de mobilitatea celor din Periferie, iar cei de la Periferie nu pun preț pe liniștea celor din Centru (pentru că ei acolo vin să se distreze). Știu, e o exemplificare reducționistă, dar se pot da și altele. Ca să parafrazez din Anna Lowenhaupt Tsing, oamenii sunt alienați de sursa a ceea ce consumă. Alienați de traseul produsului. Adică, în cazul subiectului nostru, oamenii care consumă orașul sunt alienați de ecosistemul care îi ajută să-l consume. Concret: vrei să bei cafea bună, servită cu zâmbet, dar nu-ți pasă cum a ajuns barista la muncă. Vrei angajați productivi, dar nu-ți pasă dacă vin la birou plini de draci după o oră de trafic și înghesuială.
Am terminat de curând una dintre cele mai bune lecturi din ultimii 10 ani. Îmi e imposibil să fac topuri, dar dacă ar exista așa ceva aș pune cu siguranță „Ciuperca de la capătul lumii” undeva în frunte. Pe foarte scurt, cum natura trăiește într-o codependență, cum orice mic dezechilibru poate strica o structură bine consolidată, dar și de ce e importantă „molipsirea” (cu valori pozitive).
La fel și cu oamenii. Și aici m-aș apleca mai mult asupra oamenilor din orașe.
E falimentar modelul de oraș în care 1. nu se creează comunități (de bloc, de stradă, de cartier); 2. nu există sentiment de apartenență la o misiune macro pentru care contribuie orice locuitor. Faptul că bucureștenii nu se văd ca parte/părtași din misiunea de a avea aer curat produce tocmai problema de care se plâng (cei mai mulți).
Modul în care e administrat orașul nici nu permite construirea de comunități. De exemplu, nu există consultare publică pe teme de interes micro/macro. De cele mai multe ori se iau decizii fără a întreba și informa comunitatea care o să fie afectată de schimbare. Una dintre cele mai importante întrebări într-o comunitate este „mai vreți un bloc lângă al vostru?” Pentru că un extra-bloc ridicat aiurea înseamnă stres, trafic, lipsa spațiului pentru ceilalți. Dezvoltarea haotică din București nu pare să-și pună problema că produce un prejudiciu locuitorilor (atâta timp cât privatul e profitabil).
Mă distrează cum dezvoltatorii imobiliari împing în față placa „construim comunități”, când e deja demonstrat că ei fac cel mult bule (mici) și ghetouri (mari).
Cartiere precum Militari Residence/ Popești Leordeni/ Nicolae Teclu – Pallady par dezvoltate în ciuda locuitorilor („clienților”, dacă e să fim foarte corecți la cum se raportează oficialitățile la ei). Sunt viitoare ghetouri care au ignorat și cele mai elementare reguli de dezvoltare. Mă rog, părți din Militari Residence sunt ghetoizate deja, deci viitorul e aici.
Și nu e vorba doar de cei care locuiesc În Problemă, ci și de cum se prelinge problema asupra celorlalți. Sunt ferm convins că modul absurd în care s-a dezvoltat un cartier precum Militari Residence a afectat și viețile celor din cartierul vecin. Militari. Traficul. Cine știe cât se întinde problema. Probabil pe toată suprafața orașului, nervii circulând.
Un alt exemplu ține de sacrificarea spațiului comun (potențial verde) pentru nevoi individuale (parcare).
Aici or să sară cei care dețin mașini motivând că ei își cumpără deranjul (plătesc parcare), dar un calcul simplu ne va demonstra că suma plătită e ridicolă. La privat un loc de parcare e 10-15.000 de euro/pe viață. Statul îți închiriază unul, pe an, contra unei sume de aproximativ 100-150 euro. E ridicol. E pomană electorală. Deranjul unei (alte) mașini în jurul blocurilor și în oraș nu se compensează cu 150 de euro. Costul pe care îl suportăm toți pentru că cineva are loc de parcare e mult peste 150 de euro. E… neprețuit.
Și asta pentru că un loc de parcare (de reședință) nu înseamnă doar asta. Sunt și costuri ascunse:
- impresia că se mai pot face locuri de parcare, deci o motivație în plus pentru alții să cumpere o mașină
- nevoia de și mai multă infrastructură rutieră (pasarele, pasaje, străpungeri, lărgiri), toate luate din spațiul comun, ori în detrimentul unei infrastructuri dedicate tuturor
- nevoia de parcări peste tot. Că doar pleci cu mașina de acasă către Undeva. E, în acel Undeva o să pretinzi loc de parcare. Și Dacă Privatul se spală pe mâini („noi suntem doar un restaurant”, „noi am făcut trei parcări”, „n-are mamaia, că-ți dădea…”), atunci e clar responsabilitatea Statului, nu?
Nu mai pun la socoteală poluarea, deranjul fonic și vizual.
La toate cele de mai sus contribuie o mare parte dintre politicieni, aceia care nu prezintă sincer realitatea din teren și preferă să meargă liniștiți (și profitabil) pe lângă cetățenii care se bălăcăresc cu „Statul”. Care în forma asta a conflictului Statul = tot cetățeni, doar că bula cealaltă. Când se ceartă ăia Pro Parcări cu ăia Anti Parcări vorbim, de fapt, de scandal în interiorul (potențialei) comunități. Iar Politicul se uită și așteaptă să vadă care tabără pare mai relevantă electoral. Și „soluția” e conformă, de multe ori pompieristică, să închidă gura și să satisfacă o nevoie pe termen scurt.
În ultima perioadă m-a distrat modul performativ de a consuma orașul al primarului Ciucu.
S-a plimbat prin oraș și a văzut Nasolul. A arătat cu degetul, a dat ordine, a spus ce să se facă (totul astfel încât să vadă și oamenii de pe social-media). Mi s-a părut ridicol modul în care face asta din calitate de Primar. Ciucu are totuși un talent: știe să comunice pe placul bulei sale. E tot un Piedone, dar e un Piedone altfel, populismul lui e mișto. Oamenii uită, totuși, că el e PNL. Când te raportezi la primari PNL, PSD și ce alte specii mai sunt prin București trebuie să citești mereu intenția printre rândurile de partid.
Dacă eu (ori alt plebeu fără funcție) se plimbă pe stradă și arată cu degetul, se miră, se scandalizează, e normal. Când primarul (care e deja la al X-lea mandat în urbe, doar și-a extins puterea de la Sectorul 6 la General) se comportă ca un turist… e cam penibil. Mai ales din moment ce Ciucu se miră de aspectele ale zonei centrale. Dacă mergea în vreo periferie la care n-a avut acces cât era primar la 6 mai înțelegeam, dar cât de alienat e de oraș din moment ce abia acum descoperă vandalizarea, trotuarele pline de mașini, nesimțirea? De unde vine? Din Arondismentul 6, din Paris? Prima vizită la Capitală? Voia Budapest, dar a nimerit la Bucarest?
Aștept să-i văd postările când descoperă celelalte cartiere din oraș. Ba chiar îl invit să ne plimbăm împreună prin cartierul meu, eventual să împingă el căruțul copilului, să-i surprind surprinderea.
Dar nu e doar la Ciucu. Toți primarii pe care îi știu au consumat și consumă orașul ca niște turiști. Se urcă în STB la ocazii (în campanie), bicicleta le e străină, mersul pe jos doar în brigadă de postaci. Nu consumă orașul cultural, nu îi înțeleg nevoile și problemele. Pentru că nu-s bucureșteni, nu-s vecini cu nimeni, nu stau pe aici. 30jdeani de zgomot de pârțâitoare (cu 2 & 4 roți) pe bulevardele orașului, noaptea, și unul n-a zis „bă, cam gălăgie când doarme lumea, nu?”
Și divizarea?
Păi ea persistă. Că primarii/politicienii nu expun realitatea concretă, așa că perpetuează conflictul pietoni vs. mașini. El „săracul” jonglează între doleanțele a două tabere, dorind să satisfacă pe toată lumea, cu singura condiție să se certe ăia între ei, nu cu el. Și poți vedea tipul ăsta de conflictualitate pe mai multe planuri. Urban vs. rural, părinți vs. cei fără copii, bătrâni vs. tineri.
Până la această oră n-a apărut politicianul care să explice taberelor că au nevoie una de cealaltă și dacă nu se ajută n-o să supraviețuiască nimeni.
Mi s-a părut de prost gust că la petrecerea de investire a lui Nicușor Dan au fost invitați doar ai lui. Prietenii, influencerii, oamenii lui. Ești președintele tuturor și dai de băut doar bulei tale, încercând s-o flenduri că ești pentru toți? PRistic vorbind, dădeai șah-mat tuturor dacă la un eveniment așa de important dădeai o sarma și o mână întinsă celor care nu te-au votat. Dar mna…
