Cei care citesc mai des gândurile de aici știu că acum aproximativ trei săptămâni am semnat un nou contract social. Adică mi-am dat singur dreptul de a-mi da cu părerea despre cum ar trebui crescut un copil, cum să-și crească alții copiii și multe altele din registrul ăsta. Gata, oficial pot să-mi dau cu părerea despre orice, ba chiar pot răspunde la opinii incomode cu „de ce te bagi dacă n-ai copil?”
În virtutea situației politice în care ne scăldăm mă consider un potrivit candidat la prezidențiale, având răspunsul la orice problemă de politică externă: „de ce [orice] dacă n-ai copil?”
Nu știu dacă ce urmează să spun va ajuta pe cineva (eu sper să da), dar le las și ca o recapitulare personală (și publică) a unei perioade intense și interesante. O să împart totul pe capitole (Sarcină, Naștere, După), că poate vă interesează un singur aspect și să nu pierdeți timpul.
O să scriu din perspectiva masculină, așa că nu vă așteptați să intru în aspecte pe care nu le stăpânesc (intelectual și biologic).
Sarcina
Dacă n-ai Sindromul Couvade (sindromul „Tăticului însărcinat” – adică ai și tu simptomele partenerei însărcinate) sunt șanse mari să ai o sarcină ușoară. Dacă ea are grețuri = tu ai grețuri = nasol. Dacă ea balonată = tu balonat = nasol din nou. Dacă ea pofte = tu pofte = foarte nasol pentru ea că trebuie să-ți caute castraveți murați la 2 noaptea.
Am rămas cu puternica impresie că este senzațional de important ca în perioada sarcinii viitoarea mamă să fie relaxată. Dacă o stresează ceva tu trebuie să faci tot posibilul să o liniștești. Sarcina este o perioadă atât de complicată (nu s-a inventat cuvântul care să surprindă corect ce vreau să spun) încât nimic altceva nu merită. Munca nu mai e importantă (n-a fost niciodată, fie vorba între noi), grijile pentru aspecte elementare n-ar trebui să existe (pentru absolut nimeni într-o societate modernă), problemele emoționale ajutau să fie rezolvate până atunci, dar pe cât posibil să fie finalizate într-o notă pozitivă cât mai devreme în sarcină.
Evident că nu se pot rezolva toate pentru toată lumea, dar dacă e loc de mai bine pe vreun palier sarcina e momentul ideal să se testeze acel mai bine.
O femeie însărcinată n-are nevoie de scandaluri, griji, conflicte, nervi. Nici ea și nici bebelușul. Dacă mi s-ar permite să adaug ceva pe lista replicilor inadmisibil de visătoare și pacifiste, acolo unde stă la loc de cinste „de ce nu putem să fim mai buni?”, aș trece „este interzis să se ducă războaie cu orice fel de armament în zone care se află la mai puțin de 15 kilometri de o femeie gravidă”. O să las la final adresa unde să-mi fie trimis Nobelul pentru pace.
Din ce am citit și observat, confortul din timpul sarcinii se reflectă foarte mult în starea de spirit a viitorilor părinți (și apoi s-ar vedea asta și-n sănătatea copilului, că n-ai băgat hormonul stresului – cortizol – în el încă din pântec). Evident că există și sarcini complicate medical, stresante datorită acestui aspect, dar atunci e cu atât mai important să existe un mediu relaxant și încurajator. O sarcină poate să fie imposibilă pentru o personalitate fatalistă, ori cineva care trăiește în preajma unor Coabe. De altfel, dacă trăiești printre cobitori e bine să-i trimiți înapoi în neființă. Adică să-i bagi la sursa venirii.
Cum destul de multe aspecte țin și de teritoriul percepției, ajută să fie respectate și o serie de măsuri care aduc, mai degrabă, o liniște sufletească. Evident, trebuie făcut mereu un raport rațional între dorințe-soluții, dar chiar și când doleanța pare absurdă ajută să se explice cu frumosul că, de fapt, nu ajută. Dacă explicația nu e convingătoare, și costul cvasi-soluției nu este prea mare, știți ce aveți de făcut.
De asemenea, cunoștințele aduc multă liniște așa că, precum am zis de câteva ori și-n newsletter, ajută teribil ca ambii viitori părinți să învețe să fie părinți dinainte să se intre în rol. Participați cu deschidere la cursuri de puericultură (cuvânt complicat care înseamnă „metode medicale de creștere și dezvoltare armonioasă a copilului în primii ani de viață”. Un fel de școala vieții pentru părinți). Și dacă e și gratuit e cu atât mai bine, nu? Cei de la Asociația Moașelor Independente fac o treabă foarte bună încât nu găsesc motive pentru care n-ai vrea să sacrifici două ore/săptămână, timp de câteva săptămâni, ca să înveți. Cu atât mai mult dacă ești bărbat și nu ți-a explicat nimeni niciodată cum stă treaba cu bebelușii. Băieții nu s-au jucat niciodată „de-a tații” și asta se vede pe foarte multe paliere.
Am mai zis că-s moca aceste cursuri, da?
O ultimă observație legată de sarcină: mi s-ar părea de bun simț ca statul să susțină financiar (100% pentru persoanele cu venituri mici și fără capacități financiare) și să oblige mamele să facă toate analizele necesare în timpul sarcinii, cu unicul scop de a afla de potențiale probleme de sănătate din timp. Un bebeluș sănătos este un câștig pentru toată lumea. Indubitabil. Nu accept gândul că trebuie să explic de ce e important pentru toată lumea ca oameni pe care nu îi cunoaștem personal, nu ne sunt rude sau prieteni, trebuie să aibă copii sănătoși.
Nașterea
Aici lucrurile sunt mai antrenante.
Aron (că așa-l cheamă pe noul vostru consătean) s-a născut la stat, la Filantropia. N-a fost alegerea lui, ci a mamei. Aceasta s-a documentat, a citit opinii pe grupuri de mămici (această Narnia a parentingului), recenzii, a întrebat în stânga și-n dreapta și a ajuns la concluzia că cel mai bine este la Filantropia, la medicul X, apreciat și-n online pentru că nu bagă cezariene pe gât femeilor care vor să nască natural.
Opțiunea privat? A existat, s-a luat în calcul, dar a pierdut în bătălia anxietăților. Pentru că o parte din această alegere înseamnă o luptă între două anxietăți: Teama unei nașteri cu probleme la stat Vs. Teama unei indiferențe negustorești la privat.
Cele mai multe povești despre nașterile la privat s-au rezumat la o înșiruire de momente de un mercantilism profund, unde nașterea capătă un „vibe” tot mai vesticizat/civilizat cu cât decartezi mai mult, fast-foodizat de opțiunea cezarienei (prea des sugerată/prea des aleasă din anxietate), iar lista poate continua. Iar la stat se scria mult despre teama șpăgilor și a acrelii umane, aspecte despre care o să vorbesc mai jos.
Spitalul Filantropia se bucură de multe recenzii pozitive online, fiind și renovat de curând, iar la ora la care s-a înfăptuit minunea era unul dintre cele mai bine cotate din București. Între timp am discutat și cu alți proaspăt părinți care au avut parte de experiențe similar de bune la alte maternități din oraș (îmi cer scuze pentru o eventuală perspectivă Bucureștenocentrică, nu cunosc realitatea maternităților din alte orașe, dar susțin cu toată inima orice inițiativă care susține renovarea acestora și accesibilizarea serviciilor medicale indiferent de venit și situație materială. Ați prins voi unde bat…).
Cum a decurs procesul? Profesionist și cu multă căldură. Aspecte pe care le-am remarcat în raport cu toți „clienții” din spital. În primul rând nu s-a pus problema de bacșiș, ciubuceală, pentru nimeni și nimic. N-am auzit pe nimeni discutând despre asta, fie pacient, vizitator, ori angajat al spitalului. N-am văzut tranzacții palmate, discuții altfel pe la colțuri. Și m-am uitat atent pentru că voiam să-mi confirm stereotipurile. Cel mult s-au dat buchete de flori ca semn de mulțumire. Eram chiar montat să fac scandal dacă-mi cerea cineva ceva extra, dar toată lumea s-a comportat exemplar și cu multă empatie.
Da, se pot discuta multe despre aspecte care țin de o naștere mai altfel și practicile aferente (Ora de aur, prezența tatălui în sala de naștere – posibilă cu o cerere în prealabil, și ce alte doleanțe particulare ar mai putea avea unii părinți), dar în ansamblu lucrurile au mers foarte bine și fără emoții, lucru la care a contribuit enorm calitatea emoțională a celor din spital. Nu mai e nevoie să menționez că era totul curat și îngrijit. Și că totul a costat doar 700 de lei, prețul rezervei (cameră single). Se putea și fără rezervă, erau condiții la fel de bune, dar s-a optat pentru un plus de intimitate. Comparați voi cu scorurile de la privat.
Totuși, am văzut două aspecte care subliniază ceva menționat și într-un episod de Notițe Mintale: sunt oameni care vin montați pe negativ când urmează să interacționează cu angajați ai statului. Soția a surprins un cuplu foarte entitled (cuvântul în engleză subliniază mai bine, dar am putea spune și aroganți-îndreptățiți?) chitiți să certe personalul spitalului pentru orice și să sublinieze cum ei sunt „plătitori de taxe și impozite” și „vă plătim salariile”, aspecte aruncate pe nepusă masa, doar așa, nu care cumva să nu li se ofere totul. Iar la externare am fost martor la un scandal între doi bunici și angajații spitalului pentru că nu s-a dorit relaxarea unor legi, în ciuda faptului că (din nou) „noi vă plătim salariul”. Practic, bunicii voiau să scoată din spital un bebeluș fără actele părinților, ori vreo depeșă, nimic. Doar pentru că erau „bunicii”. Și dacă prindeai scandalul de la jumătate puteai să crezi că-s angajații răi.
După
Da, nu se mai doarme ca înainte. Dar merită.
Câteva observații punctuale:
- Lucrez de acasă, ceea ce înseamnă că pot să iau de pe umerii femeii treburi precum gătit, curățenie ș.a.m.d.. Cu toate astea, nu pot să nu remarc faptul că treaba mamei e epuizantă (fizic și psihic). Dacă mai avea de făcut și chestii în casă probabil o găseam noaptea mergând pe tavan, cu capul la spate, vorbind latină vulgară. Nu știu cum au reușit (și încă reușesc) femeile singure, cele care beneficiază de concediu post-natal scurt, ori alte scenarii dificile (și pe alocuri inumane). Din partea mea, extra bani și timp liber în aceste femei pentru că ecuația e simplă: mamă fericită = bebeluș fericit = societate fericită. Replica „a făcut copil pentru ea”, e neghiobie. Firește, nu trebuie să facă toată lumea, dar să nu-i discredităm pe cei care produc mădulare vii ale societății, viitori oameni ai muncii, vânzători de cafea de specialitate, șoferi de UBER și ce mai are nevoie omul (părinte sau non-părinte) pe lângă casă. Renunț cu lejeritate la niște investiții în infrastructură dacă din banii de autostrăzi ajutăm niște mame să fie cea mai fericită variantă a lor pentru a crește cea mai bună variantă a unui om, de care inevitabil să ne bucurăm cu toții;
- După naștere apar multe sfaturi (necerute), ceea ce amplifică anxietatea – mai ales în cazul celor care sunt la primul copil. Mulți știu cum e mai bine, ce trebuie făcut, cum se făcea „pe vremuri”. E un loc special în Iad pentru ăia care scot în evidență doar relele și hăurile lumii, reamintindu-ți constant ce greu o să fie, ce greu e, în ce lume oribilă ai adus un copil, câte boli există, ce ușor se iau. Cel mai bine și sănătos mintal e să apelați la cineva care tratează aspectele astea la intersecția dintre muncă și pasiune, documentându-se constant. O moașă poate salva nervi, zile, situații și nu știi cât de bine e până nu își face magia. Moașa face foarte multe, de la a explica tehnici de alăptare, metode de schimbat scutecul, ce se întâmplă cu corpul mamei înainte/în timpul/după naștere, ce se întâmplă cu bebelușul înainte și după naștere, cum să-l mânuiești, ce îi face bine, ce îi face rău… orice ține de perioada asta. Dar mai mult ca orice, moașa este un suport emoțional profesionist de care mama are foarte multă nevoie. Am descoperit că moașa lui Aron, Livia (Facebook sau Instagram), a ajutat mulți alți prieteni și apropiați – Aron e la o Livia distanță de viitori colegi și prieteni, făcând o treabă atât de bună cu bebelușii și părinții încât mă gândesc s-o rog să-mi moșească și o parte din colaboratori, ăia care la peste 30 de ani au tendința să te sugă de nervi până faci ragade pe suflet. Apelați cu încredere și îmi mulțumiți după;
- Nu trebuie să asculți muzică de copii dacă vrei să adormi copilul, ori să-l ajuți să-și dezvolte creierul. Gașca Zurli & alții din registrul ăsta nu sunt o obligație pasată la maternitate. Nu semnezi un contract cu industria de Pueri-Business. Nu trebuie să-ți placă Andra Gogan și alte parafilii din registru. Am testat: copilul adoarme pe orice muzică ascultă părintele și e implicat în proces – cântă și dansează. Așa că Aron a reușit să adoarmă și pe The Slackers, Angela Similea, Niște Băieți sau Luis Gabriel. Puteți să-i dați orice vă place vouă, chit că-i punk, ska, rap, manele. O să vă dați seama din mers la ce sunete nu reacționează ok, dar clar nu trebuie să ultra-infantilizezi contextul ascultând „a ram sam sam” și alte zurlisme. Plus că muzica e plină de interjecții liniștitoare, se găsesc în toate stilurile. Aici aș mai adăuga și o teorie (nu mai știu a cui), că dacă-ți crești copilul încă din primele zile în fast-food cultural (Gașca Zurli e un exemplu), practic îl obișnuiești cu tot ce urmează după (Inna, Antonia, Velea ș.a.m.d.);
- O jucărie de lemn. 10 lei. Aceeași jucărie de lemn, dar ștanțată cu „Montessori”. 110 lei;
- A cumpăra haine de bebeluș este o mare țeapă emoțională și un hău ecologic și financiar. Ar trebui să rulăm hainele bebelușilor între noi până se dezintegrează. Folosiți cu încredere grupurile de părinți și donați fără ezitare tot ce nu mai folosiți;
- Precum găsirea unei moașe, este ideal să găsiți și un pediatru bun. Eventual unul care crede în vaccinuri și medicină, cum am găsit și noi, ceea ce vă doresc și vouă. Totuși, fiecare e liber să-și crească copilul cum vrea. Nu trebuie să ne înghesuim toți în 2024, unii pot rămâne la 1700;
- Probabil ați văzut la TV următorul mesaj: „Hrănirea exclusivă la sân a copilului în primele șase luni este esențială pentru o viață sănătoasă”. Alăptarea este o presiune uriașă pe toate femeile, sentimentul de nu sunt o mamă bună pentru că nu alăptez/nu alăptez destul fiind ușor de instalat. Tipul ăsta de mesaj amplifică acest mesaj și cred că le face să se simtă absolut oribil pe femeile care nu pot alăpta. Înțeleg intenția din spatele mesajului (ori cred că o înțeleg), dar cred că se poate fraza mai bine;
- Nu-s fanul oricărei gadgetările care „ușurează viața” de părinte. Nu-s convins de orice „ajutor” tehnologic, iar încălzitorul de șervețele umede mi se pare…
Cam atât am avut de spus până acum. Vă rog să mă scuzați, un scutec trebuie schimbat.
2 răspunsuri
Chiar poate asista tatăl la naștere cu o cerere scrisă făcută înainte?Și eu vreau să nasc la Filantropia, dar doctorul meu mi-a zis că tatăl poate vedea copilul doar după naștere. Mulțumesc!
Mi s-a explicat că se poate, cu o cerere făcută înainte (nu am înțeles cu cât timp înainte), dar la 2 noaptea când am venit la spital nu am mai putut face această cerere. Asta e tot ce știu.