Nu trebuie să mergi foarte mult în trecut dacă vrei să dărâmi statui.
Îi vedem pe tinerii porniți pe eroi istorici care au făcut nasoale și unii se dau de ceasul morții că se rupe fibra civilizației. Că „așa era pe vremea aia”, era lumea misogină, homofobă, antisemită, rasistă, vindea sclavi ș.a.m.d..
Dar dacă ai poftă de un exercițiu de critică nu trebuie să deschizi manualul de istorie. Te uiți pe Google și vezi la ce se hlizea lumea acum 10-15 ani. Ori îl găsești pe Cezar Paul-Bădescu într-o librărie („Umbre pe ecranul tranziției”) și citind despre ce se dădea la televizor în preajma anului 2013 simți cum îți crește păr pe splină. Dacă nu simți o tresărire e semn rău. Parcă prostia de acum nu pare picată din cer (ori din maleficul social-media) cum înfierează suferinzii de boomerism. Prostia autohtonă a fost mereu acolo, doar că n-o vezi la fel de problematică când ești tânăr și-ți curg mucii-n barbă de râs la umorul (prost) contemporan ție.
Pentru ăi trecuți prin viață Vacanța Mare a ajuns „umor de calitate” prin comparație cu absurditățile online-ului. Mna, fiecare cu lupa lui.
Prin 2015 Bendeac se dădea cu cracii-n sus de râs că o asistentă TV recunoștea că a fost abuzată sexual în liceu și d-aia a picat examenul de Bacalaureat. Bendeac 2015 nu concepea faptul că una ajunsă asistentă TV putea să fie abuzată sexual. Pentru Bendeac 2015 era semn de egalitate între „asistentă TV” și „o căuta ea”. În logica lui din 2015 (repet anul ca să vă dați seama de diferența de secol), jobul pe care îl ai dictează trecutul pe care l-ai avut. Nu invers. Nu altfel.
Iar jurnaliștii Gazeta Sporturilor care azi se dau cu capul de pereți că nu-s lăsați de patroni să facă „jurnalism de calitate” erau spectatori amuzați la tipul ăsta de conținut. Bine, azi fac același lucru, cu extra știri despre pozele sexy ale sportivelor și jurnalistelor.
Dar nu m-am trezit azi să dezgrop evidentul.
Discutând cu cineva despre publicitatea românească s-a ajuns la întrebarea „care reclamă românească ți-a plăcut cel mai mult din ultimii 20-30 de ani?”.
Și discuția a ajuns la reclama Cosmote. Aia cu „Fluturele”.
M-am bucurat s-o revăd, cu mintea de acum. Dacă-n 2011, la 22 de ani, mi-a plăcut (probabil că da, la vârsta și nivelul ăla îmi plăcea tot ce transpira emoție), acum mi se pare absolut sinistră.
Voi ce vedeți în reclama asta?
Vă spun ce văd eu: un bătrân stă pe o bancă cu fiul lui. Pare că au un moment de liniște. Tatăl începe să întrebe obsesiv „ce e asta?”, iar fiul răspunde până la exasperare că este „un fluture”.
Fiul e enervat și faptul că întreabă „de ce faci asta?” denotă faptul că tatăl nu suferă de vreo boală care să-i afecteze memoria pe termen scurt. Pur și simplu băiatul e surprins de insistența tatălui, de cicăleala ridicolă.
Moment în care tatăl își dă arama pe față: a cărat după el, în parc, un jurnal personal în care a notat faptul că fiul lui, pe când avea 3 ani, îl tot întreba „ce e asta?” și el a răspuns de fiecare dată, cu calm, „un fluture”.
Te-ai prins? Tatăl a vrut să testeze răbdarea fiului adult, comportându-se precum un copil de 3 ani. Asta, oameni buni, se poate încadra la șantaj emoțional. Machiavelism. E și ăsta un mod de a spune „eu te-am crescut, eu te omor (de nervi)”.
E ca și cum tata, complet sănătos la cap, s-ar apuca să arunce mâncarea pe jos în restaurant. Eu m-aș enerva pe el, el ar scoate un carnețel din buzunar și m-ar pune să citesc, CU VOCE TARE, cum eu la 3 ani am făcut ca el la 71 (la mulți ani, tata!) și el nu s-a mai enervat pe mine. Și de aici s-ar deduce faptul că el nu a fost nervos ca mine, deci eu sunt nesimțitul în toată ecuația (eu și generația mea care nu mai știe să fie recunoscătoare).
Ce cred?
Eu cred că la vremea ei reclama Cosmote a rupt la o categorie precisă de vârstă. Aia apropiată de vârsta și caracterul bătrânului din reclamă. Aia care începea să asculte „Rugă pentru părinți” de Adrian Păunescu ca referire la ei, nu părinții lor. Un fel de onanie poetică. Ăia care (poate) deveneau deja nostalgici după Ceaușescu, dar n-aveau curajul s-o strige în cor (ca după 2020). Și-n anii când a apărut reclama Cosmote oricum ei erau baza consumului în România, ei erau target-ul, așa că retorica „generație nerecunoscătoare” era cireașa de pe tort.
A fost nevoie doar de 10-15 ani ca să ne dăm seama că emoționala reclamă Cosmote n-a fost decât o bătaie sforțată pe umăr aplicată unei generații care oricum se simțea alienată de democrația venită tăvălug. După ce că au fost trădați politic au ajuns să fie ignorați/certați și de copiii pentru care parentingul lor a fost atât de răbdător și eroic.
Firește, la vremea ei reclama Cosmote a fost un succes de masă.
Dar n-au trecut nici 15 ani și ne dăm seama cu ușurință că „Fluturele” Cosmote e demn de analiza dură pe care o primesc reclamele la tutun în care medicii îți recomandau să fumezi.
Iar când vine vorba de sacrificiul bătrânilor, eu personal îl respect pe tata pentru multe altele, nu pentru că mi-a repetat de n-jpe mii de ori că un fluture e un fluture. De exemplu, eu îl respect pentru că nu și-a luat certificat de revoluționar, cu toate că avea dreptul la unul, știind că revoluțiile nu se fac pentru un venit în plus.
Altfel spus, recomand să ne uităm atenți la reclamele emoționale de acum 10-15-20 de ani. E posibil ca în ele să găsim secretul lamentării unei generații.
Tot ce pot să-mi doresc e ca Zoomerii (pentru că Milenialii au pierdut drumul ăsta, explic cu altă ocazie) să nu o ia pe panta victimizării.
2 răspunsuri
https://youtu.be/4WClOoTCa8c
Nu mi-o amintesc
E penibilo-macabra