Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Uneori am dreptate. În cantități industriale

Acum ceva timp scriam un text despre discrepanța dintre copiii care se îneacă în excesul vieții și ăia care încă mai împing la căruță prin nămol pentru a ajunge la pâine. Textul și-a găsit inspirația în faptul că vlogărul Selly tocmai se lăuda pe net cu mașina cumpărată pe persoană fizică cu ocazia obținerii carnetului de șofer.

Internetul îl aplauda și îi glorifica succesul (mașina nouă), uitând că-n spatele unui vlogăr de succes se află și un compromis (mai mare sau mai mic) și o evidentă luptă cu simțul măsurii.

Scriam pe atunci despre cum arată societatea azi și o parte din cititori mi-au zis ce era de așteptat: că-s invidios, că-s gelos pe succesul omului, că nu-i acord credit când vine vorba de nivelul de maturitate.

Ok, am tăcut ca și atunci când am subliniat apariția în Parlament a pițipoancelor botoxate și mi s-a reproșat că fac slut-shaming. Luni mai târziu s-a demonstrate că domnișoarele reșapate erau ba inapte, ba corupte.

Azi citesc în gazetele online că Selly și-a bușit mașina. După o lună de șoferie. Cică din vina lui.

Evident c-o să-mi spuneți că o repară tot pe banii lui. Corect. Dar revin la ce am spus și cu alte ocazii: cohorta de tineri analfabeți funcțional care-și găsesc exemplu în vedete precum Selly ce vor înțelege din toată tărășenia asta? Că „aia e”, nu? „Pățăști, coa!”.

Exemplele pe care le oferă online-ul, îmbrățișate prin pasivitate de adulții tăcuți și presa chitită să facă trafic din non-știri, adâncește și mai mult falia pe care o descoperim ocazional în teste PISA, la Bacalaureat și pe șosele.

Dacă vi se pare că sunt eu scorțos și prăpăstios vă invit să urmăriți reacțiile fanilor lui Selly în legătură cu accidentul rutier. O să remarcați că prea mulți bagatelizează întâmplarea și nu există o morală, ci doar un pretext de glume și reconfirmat valoarea: „atât de valoroși încât ne permitem să distrugem luxul”.

Șoferia știam că-i treabă serioasă. Aparent nu e dacă ești îndeajuns de bogat încât să-ți permiți greșeli.

Nu, nu e doar Selly exponentul unui astfel de comportament. Online-ul va umple șoselele de profesioniști. Gloria supremă e să-ți permiți mașina scumpă, nu să știi cum s-o conduci.

Dacă voi credeți că toate astea ne duc pe un drum bun îmi e din ce în ce mai clar că citim cărți diferite.

Update – am aflat că Selly are carnet de 2-3 luni. Am greșit. Practic e profesionist.

11 răspunsuri

  1. Faptul că te uiți în gura lui și ai scris și un articol despre el nu face decât să-l ajute.
    Părerea mea e că nu merită deloc atenție, fie ea și negativă.

  2. Am vazut clipul lui Selly, in care povestezte cum a facut el accident. Penibil. Pustiul chiar nu intelege reactiile online-ului. Sincer, aveam o parere buna despre el, la un momentdat. Parea cu capul pe umeri, ancorat in realitate and then… Pooof, a dat-o pe „manelisme”. Nasol cand ti se urca succesul la cap, iar creierul nu e acasa.

  3. Sa ne gandim putin…isi repara masina…posibil acciden..iarasi, fiindca este o masina puternica. Nu pot sa spun ca ma intereseaza de viata lui, dar de ceilalti participanti la trafic, un tata cu un logan care-si duce copilul la scoala, de ce exista asemenea fiinte intelectuale pline de bani care nu se gandesc deloc si care se mandresc ca fac accident.
    Sper doar ca isi va da seama cat de prost este si va trece la o masina cu tractiune fata si nu atatia cai putere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.