Presa de calitate costă. Bani

0

Te-ai întrebat vreodată de ce din ce în ce mai multe publicații, radiouri și televiziuni fac pseudo-jurnalism, cvasi-jurnalism, anti-jurnalism sau non-jurnalism?

Te miră valul de analfabeți funcționali care „relatează” știri, crainici bâlbâiți, reporteri certați cu logopezii și Martorii lui „Ă”?

Cândva era o glumă proastă să ajungi la radio cu rotacism, cepeleag sau agramat. În ziua de azi e semn de mentalitate „îmbătrânită” să ai astfel de pretenții. Cu un asemenea raționament nu știu de ce mai cerem carnet de șofer celor care vor să-și câștige o pâine învârtind covrigul. Ce-i cu mentalitatea asta învechită?

Jurnalismul azi?

Totul e firesc. Totul e normal. Primești pentru cât plătești. Pe considerentul „atâția bani, atâta brânză”. Când ai băgat ultima dată mâna-n portofel să plătești sursa informației, nu interpusul (abonamentul la net, de exemplu)?

Faptul că nu mai suntem obișnuiți să plătim pentru informații a însemnat că presa a trebuit să găsească o altă sursă de venituri: publicitatea sau politica. D-aia nu poți avea parte de știri obiective despre politicieni sau produsele din rafturi care-ți dau cancer.

Îți amintești știrile alea cu „într-un hypermarket din Călărași s-a găsit blenoragie în pâine”, dar nu-ți spune nimeni care-i magazinul, ci trebuie să te chinui să deduci din puținele imagini prezentate? E, asta se întâmplă când acel hypermarket are reclamă pe post, ori în revistă. Nu-ți permiți să-i spui numele pentru că-și retrage banii. Și apoi jurnaliștii vor suge pixul din dragoste de informare publică.

Politicienii își cumpără zugrăveala mediatică fără jenă. D-aia un jurnalist vădit amorezat de un partid sau om politic e cel puțin penibil și incredibil de necredibil.

Am putea spune, metaforic, că situația e cam așa: să ne imaginăm că lumea merge la teatru, dar vrea piese pe gratis. Atunci actorii sunt nevoiți să poarte pe scenă tricouri branduite și-n mijlocul pieselor ar „juca” mici momente publicitare. „Îl întrerupem pe Hamlet ca să vă spunem că petele ies cu acest detergent!”. Cum altfel să-ți scoți pâinea? Scade calitatea, dar mna… cam aici sunt jurnaliștii azi.

Bine, țara asta produce și mulți jurnaliști.

Probabil s-a dus vorba că-i facultate ușoară și poți să ajungi pe sticlă. Zilele trecute vorbeam cu un apropiat, reporter, și-mi spunea evidentul: s-au umplut televiziunile de manechine care vor doar să se vadă pe sticlă, n-au habar de subiectele pe care sunt puse să le relateze și sunt mai preocupate de cum le stă părul în cadru.

Într-o perioadă aveai impresia că jurnalismul e Tinder pentru fotbaliști.

Am tot stat și m-am perpelit pe o parte și pe alta: ce a fost mai întâi? Prostia consumatorului de presă care a hotărât că informația merită 0 lei, sau foamea patronilor care au considerat că pentru mai mulți bani merită să sacrifice esența?

Evident că vina e în ambele tabere, dar consider că din postura de consumator poți taxa destul de simplu lipsa de obiectivitate.  

Mi-a venit asta în minte când mi-am dat seama câți oameni se bășică atunci când sunt nevoiți să plătească pentru informații sau divertisment. Să fie cât mai ieftin și neapărat de calitate.

Așa că nu ne rămâne decât un singur lucru de făcut: să plătim. Vrem jurnaliști profesioniști? Plătiți jurnalismul profesionist și obiectiv. Chit că are sau nu panaș. Informația corectă nu trebuie să vină prin asociere cu branduri scumpe. Poți face reclamă babei care vinde pătrunjel pe o cutie de lemn dacă n-ai mâinile legate la spate și ai libertatea de a arăta prostimii cine face nasoale.

Ce am vrut să spun, în (poate prea) multe cuvinte e că presa (mare parte din ea) nu mai e în slujba populației și n-are a face cu informarea. E un schelet plin de cancanuri pe care se lipesc cu scuipat reclame. Pentru că plebea adoră anorexismul informatic.

Recomandări
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *