Frica de a fi prost

16
Distribuie

De ceva timp mă bântuie un sentiment ciudat: acela că, în esență, n-o să știu niciodată tot ce vreau să știu.

Aș spune că-mi e frică să nu fiu prost. Și n-o să rezolv niciodată problema asta pentru că e imposibil să cunoști tot ce vrei să cunoști și puțin pe lângă pentru că… nu se știe când ai nevoie să cunoști și ce nu te interesează.

Acum câțiva ani eram la o chermeză și toate reflectoarele erau pe un mascul care făcea o demonstrație extraordinară de inteligență. Te uitai la el și-ți spuneai „bă, vreau să fiu și eu deștept!”. Reușea să răspundă la numeroase întrebări de cultură generală cu o acuratețe care stârnea invidie printre bărbați. Bine, se făcea că erau și multe sapiosexuale prin zonă.

Personajul jongla cu ani, subiecte, nume și explicații. Am aflat apoi că secretul lui era (pe lângă o memorie foarte bună) faptul că în fiecare seară adormea făcând salturi prin Wikipedia. Din subiect în subiect ajungea să citească despre X eveniment istoric, istoria gumei de mestecat, elicele de elicopter și ceaiul verde. Asta când nu făcea aceleași salturi prin bibliotecă.

Mă uitam recent în lista de cărți pe care vreau să le citesc.

E deprimant ce se întâmplă. Am sute de coperte pozate în telefon și alte zeci de cărți salvate pe Goodreads. Când o să le citesc? Cât timp citesc una mai adaug 10 pe lista de așteptare.

Aș putea număra pe degetele de la o mână oamenii pe care-i cunosc și sunt atât de norocoși încât își permit luxul de a sta toată ziua cu nasul în cărți. De multe ori termină 3 cărți pe săptămână, timp în care eu abia ajung la finalul uneia. Și încerc să mă țin de programul cu 50 de pagini pe zi, acest „5.000 de pași” al cititorilor.

Regret și perioadele când cititul picase mult în clasamentul priorităților.

Cel mai pesimist scenariu, acela că o să trăiesc doar până la 99 de ani și că o să citesc o carte pe săptămână, relevă faptul c-o să apuc să lecturez 3588 de cărți până-n ultima clipă. Numărul cărților interesante e cu mult mai mare.

Mai ales că vreau să-mi permit luxul să citesc și ce nu-mi place. Să pot spune că, deși nu mă ajută cu nimic, am citit și baliverne motivaționale, beletristică de liceeni moderni și cărți despre ezoterism și conspirații cretinoide. De ce? Pentru că nu mai aveam ce să mai citesc.

La ce ajută cititul ăsta? Te inspiră. Prin cărți poți să dai de idei pentru un proiect, o afacere, o cioacă. Nu-mi vinde gogoașa că primești aceleași lucruri din filme/seriale/jocuri. Știi că nu-i așa. Asta ca să nu mai spun că-i relaxant, o să te admire lumea la petreceri și or să umecteze femeile sapiosexualele când le spui câte ceva despre Pleistocen, Nigeria și iaurt. Subiecte despre care-mi dau seama că nu știu mai nimic.

Mă gândesc că și pentru a scrie articolul ăsta am „consumat” timpul cuvenit lecturării a 20-30 de pagini.

Recomandări
16 Comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *