De ce nu se poate și frumix și moca?

4
Distribuie

De când mă știu eu că fac chestii (că-s cioace pe internet, stand up, trupă, mileuri ș.a.m.d.) mi-au displăcut mereu și profund căutătorii de mocangeală. „Fanii” și „prietenii” care vor totul pe degeaba, gratis, fără bani.

Oameni care nu înțeleg că orice act, mai ales unul care-ți place, merită și trebuie plătit. Singurele lucruri pe care le meriți moca sunt rugăciunile călugărilor asceți. Și ai văzut cât de utile sunt…

De ceva timp am început să am și reclamă plătită în cadrul Speakerului Demotivațional de pe Youtube. Am încercat pe cât (creativ) posibil să fac momentele publicitate să fie parte din tema episodului. Să nu pară ca nuca-n perete. Aici vine și faptul că majoritatea celor care mă abordează pentru reclamă înțeleg conceptul emisiunii și sunt deschiși, au umor. Până acum mi-am permis să refuz scorțoși cu brandbook, că n-am vrut să-mi stric jucăria și implicit să-i incomodez pe cei care mă urmăresc. Unde mai pui că NU vreau să promovez anumite produse/companii. Partea nasoală e că alea au și cei mai mulți bani de dat. Dar lasă, cum zice mama: „de la alții mai puțin, de la ‘mniezo mai mult”.

Cu toate astea tot au apărut nemulțumiți. Oameni deranjați de faptul că sub o formă sau alta finanțez acest proiect. Și cred că atitudinea asta ține de un analfabetism creativ (o altă formă de analfabetism neaoș) cu care se confruntă românul.

Unii nu înțeleg că totul are un preț. Camera închiriată pentru filmare are un preț. Lumina are un preț. Montajul clipului are un preț. Timpul în care pui pe foaie textul unui clip are un preț. Metroul cu care merg la studio are un preț. Papioanele au un preț. Chiar și budigăii ăia au un preț. Și asta nu e valabil doar pentru mine. Oricine creează ceva știe că până la tablou/sculptură/hit/film a investit ceva.

Cum se acoperă aceste costuri?

Păi poți să acoperi cu pasiune. Cu iubire fanilor. Dragoste față de ceea ce faci. Like-uri sățioase. La magazinele de instrumente muzicale îți poți cumpăra coarde de chitară cu like-uri. Camerele video se închiriază pe respectul fanilor.

Sau… bani.

Banii sunt buni. Banii te ajută uneori să faci chestii pe termen lung. Când termini suma investită din buzunarul tău îți prinde bine să începi să încasezi, asta dacă vrei să continui. E ca în cazul cafenelei din colț. Dacă ți-ar da cappuccino în fiecare zi pe moca/la promoție n-ar ține deschis prea mult timp.

Îmi plac oamenii care-mi apreciază munca din Youtube, n-au sponsorizat niciodată proiectul (puteți să mă omeniți chiar și cu 3$ pe Patreon, nu neapărat mia de coco – dacă n-ai bani pe card vin eu pentru ăia 10 lei), vor episoade mai dese („de ce nu zilnic?”) și sunt extraordinar de deranjați de orice metodă prin care încerc să susțin financiar toată treaba.

Și asta nu e valabil doar pentru mine. Aparent unii consideră (măgulitor pentru mine) că au descoperit conținut calitativ la mine pe Youtube. Greșit. Youtube-ul românesc a avut mereu vlog-uri de calitate, dar multe dintre ele au murit. De ce? Pentru că la român place lucrul bine făcut, dar nu plătește.

Sunt o gălăgie de vlog-uri interesante și inteligente în online, dar au funcționat cât au avut creatorii bani. Când s-a terminat sacul a dispărut și conținutul. Evident că n-au lipsit ipocriții de serviciu care să puncteze la final „dar vaaai, de ce? Că eu mă uitam!”. Ai plătit? Aha.

Ăia care ling cactuși primesc bani de la fani, d-aia sunt veșnici și prevalenți.

Asta se întâmplă în toate domeniile. Ți se pare că scena muzicală din România se duce-n cap? Când te-ai mai dus ultima dată într-un subsol să descoperi și să susții o trupă? Când „te-ai riscat” la show-ul unor comedianți necunoscuți, ori spectacolul unei trupe de teatru care n-are afișe mari? Știu, te duci la festivaluri, dar cine s-a dus vreodată la Electric Castle/Untold pentru al 19-lea nume de pe afiș?

Chiar ieri citeam că românul e cel mai zgârcit când vine vorba de cultură și divertisment. Nu plătim. Ne-am învățat că ne aduce primarul artiștii la botu’ calului, în parcul din fața blocului. Stand up-ul e moca pe Youtube. Vlogurile mișto sunt gratis. Spotify se poate și gratis.

Știți că din zgârcenie moare și presa de calitate. Vreți informații corecte? Plătiți.

Am ajuns să fim atât de absurzi încât am auzit un apropiat spunând că i s-a părut „nașpa” atmosfera de la un concert. Pe care l-a văzut moca pe net. Și mie mi se pare că Gioconda e cam palidă pe Google.

Acestea fiind zise, dacă vă place un lucru încercați să-l și susțineți. Cum plătiți pentru tot felul de rahaturi puteți să dați și o sumă modică pe lună pentru ceva ce vă bucură. Și vă spun un secret: chit că donați 1 leu, efectul psihologic asupra creatorului e uriaș. 1 leu poate însemna și 50 de lei în mintea lui. E validare.

N-ai bani? Dă share. Dă din suflet. Dă ceva. Poate ajunge la cineva care are o bancnotă împăturită neglijent prin buzunar.

 Cu plăcere.

Recomandări
4 Comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *