Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Sugi nu sugi, vremea influențăring-ului trece

Firea și-a dat seama că nu mai pupă primărie în București dacă se bazează pe publicul tradițional. Gata, fanii festivalurilor măiestre s-au împuținat, unii au murit, alții au plecat în orașe mai puțin poluate și mai umane.

Așa că sponsorul principal al brâului maicii domnului s-a consultat cu oamenii responsabili și de strategia pentru viitoarea candidatură prezidențială (dacă n-o dă rău cu sârma-n gard) și-a aflat că în ziua de azi îți poți face reclamă cu influențări. Vedete de pe Facebook/Instagram/Youtube care conving oamenii să cumpere biscuiți, scutece și trotinete electrice.

Firea a băgat frumos mâna-n bugetul local (ăla care nu-i permite să facă piste de biciclete, ori care îi lasă pe mulți bucureșteni fără apă caldă după 9 seara) și a plătit vedete să spună cât de frumos e să trăiești în cea mai frumoasă capitală din București.

Cine a primit bani să pupe-n blazon (non)realizările doamnei Firea? WhatsUp, BRomania, Mihai Hash și încă unii pe care nu-i știu.

WhatsUp a compus și un imn al orașului, o chestie despre cum să lași mașina în parcare. Videoclipul are multe cadre de la înălțime, să nu se vadă străzile sparte, jegul și mașinile parcate pe trotuare. Versurile-s… WhatsUp.

Oricum, cât de credul ești? Crezi că vedetele din videoclip vor renunța la mașinile din dotare (luxoase, se câștigă bine din convingerea oamenilor să cumpere chestii) pentru a sta în autobuze fără aer condiționat, a face slalom printre mașini și cu plămânii plini de gaze de eșapament?

Asta-i vrăjeală frumos coafată.

Mai sunt multe de spus, despre fiecare influențăr în parte, dar nu-mi bat gura de pomană. Nu suntem tipul de societate care taxează ipocrizii artistice. Pe alte meleaguri ai vedea reacții în online, oamenii care se dezabonează de la canalele vedetelor mânjite. La noi s-au lezat câțiva și masele au ridicat din umeri.

 Dacă, printr-o minune, se umflă buba, o să înceapă vedetele să facă o „caritabilă” și gata. Cu toate că cea mai bună strategie e să taci și să-ți lași fanii să-ți ducă războiul. Sunt destui care pot justifica gestul influențărilor plătiți de Firea. Probabil nu văd clar ce se întâmplă. De la aerul poluat.

În concluzie, BRomania, ne vedem luni dimineață la metrou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.