4 categorii umane care au reușit să intre-n 2019

0

Anul acesta n-am mai petrecut trecerea dintre ani pe atolul Funafuti unde îmi place să mă retrag de câte ori mă simt puțin obo sau supi, ci am preferat mediul urban. București. Sau Futifuti cum i se mai spune în tuvaluana veche.

Există patru categorii de oameni care au reușit, cumva, să se strecoare în noul an. În ciuda faptului că șansele păreau mici. Darwin, joac-o p-asta!

  1. Cei care filmează focurile de artificii

Mai ales pe ceață. La Piața Constituției a dat bunul Dumnezeu un superb foc de artificii. Bine, nu l-a dat el, ci Firea. Dumnezeu a dat ceața.

Oamenii au încercat să bâjbâie frumusețea culorilor și efectele pirotehnice, dar unii mai ambițioși au zis că un asemenea show merită imortalizat pe smartphone. Unii aveau telefoane noi. Alții telefon fix cu aparat foto.

Cu ochii pe ecran foarte mulți au ratat spectacolul de dincolo. S-au concentrat să prindă totul, să echilibreze imaginea, să vadă dincolo de ceață. Le tremura mâna de frig, ori erau împinși și se ducea frumusețe de cadru. Practic au ratat momentul alegând să fie trepiede umane. Și nici n-au garanția faptului că filmarea de pe telefon e un înlocuitor decent.

Unde mai pui că nu știu câți oameni stau astăzi, 1 ianuarie, abia treziți din mahmureală, să vadă din nou focul de artificii. Și cine se trezește pe 15 iunie să spună „știi ce am chef să fac? Să văd alea 1423 de poze de la Crăciunul trecut și clipul cu artificii de la Revelion”.

  1. Șoferii de Revelion

O categorie aparte de prostie umană. Sute (poate chiar mii) de români au mers cu mașina personală până la Piața Constituției pentru a vedea focul de artificii. Au parcat printre blocurile din zonă, așa cum au găsit. Practic s-au blocat între ei.

La finalul focurilor de artificii s-a produs un blocaj uriaș, toți fiind nerăbdători să plece. Unii dintre ei au stat zeci de minute blocați pe străduțele înguste, încercând să iasă. Sunt aceste ființe demne de un oraș modern? Discutabil. Sunt aceste ființe inteligente? Din nou, discutabil.

Cel mai probabil sunt acei bucureșteni care ar face un atac nervos dacă s-ar interzice mașinile personale în detrimentul transportului în comun. În contextul în care metroul a circulat foarte bine până pe la 4 dimineața, să mergi cu mașina până-n buricul târgului e semn de analfabetism funcțional.

Personal sunt șocat că astfel de oameni au supraviețuit până în anul de glorie 2019. E impresionant.

Poate că Revelionul 2020 va aduce niscaiva schimbări. Poate. Din păcate am văzut și minori în unele mașini, semn că proștii se înmulțesc.

  1. Petardierii

Să dai cu petarde e o treabă discutabilă și n-are rost s-o dezbatem acum. Dar să dai cu petarde printre oameni, la picioare, ca un impotent suferind de micropenie e o dovadă clară de… impotență și micropenie.

Oriunde e un grup mare de oameni trebuie să existe o maimuță proastă care găsește ca distractiv să sperie alți oameni. Așa că aruncă petarde asurzitoare cât mai aproape de „victimă”. Din păcate astfel de oameni au noroc de prieteni care să le încurajeze prostia.

  1. Live-iștii

Sunt câte unii care și anul acesta și-au transmis revelionul aproape non-stop pe Facebook. E curios cum de mulți n-au murit de la insuficiența de endorfine, neajungând la numărul dorit de vizoalizări.

Sperăm ca următoarele sărbători să-i ajute să-și curme suferința și să treacă zâmbitori în lumea celor care nu social-media.

 

Recomandări
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *