Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Oracolul Online – 34 – Tibi Codorean

Tibi Codorean e vedetă. Sau era…? Îl știu de când făcea o emisiune la Look TV (sau ceva de prin Cluj). El și colegii lui erau vedete prin partea aia de țară. Apoi au decis să dea aerul molcom de Cluj pentru miticeală (Prima TV). N-a mers.

Acum nu știu ce mai învârte domnul Codorean, dar sunt curios dacă după „experiența București” a reușit să-l găsească pe Dumnezeu.

Pe Tibi îl găsiți și aici și aici (pe blogul lui).

1.Crezi că am prea multe femei în Oracol? Te simți discriminat? Crezi că bărbații sunt discriminați?

Privind mai atent, observ că nu ai atât de multe femei în oracol precum țineam eu minte. Cred că memoria mea are un mecanism de triaj care ignoră pozele cu bărbați, de acolo și confuzia. Așadar, pot să spun că oracolul tău are numărul potrivit de femei, ce-o mai fi însemnând și asta.

Singura discriminare cu care am avut contact a fost asta: într-o noapte din vara lui 2006, după ce s-au închis barurile, deci după ora 2, eram pe străzile unui cartier mărginaș al New York-ului și a trebuit să opresc eu un taxi, pentru că prietenii mei de culoare au spus că pentru ei n-ar opri nimeni.

Cred că și bărbații pot fi discriminați pentru simplul motiv că sunt bărbați. Ipotetic, e posibil, exact așa cum, tot ipotetic, în galaxia noastră ar trebui să existe circa zece mii de planete pe care există viață. Teoretic e posibil, dar încă nu s-au descoperit cazuri.

 

2.Cum a fost experiența de televiziune? Mai bagi o fisă?

În televiziune mi-a plăcut pentru că am avut privilegiul să fac ce am vrut, cum am vrut. Asta până când televiziunea a încetat să mai bage fise în mine. Acolo e problema – la fise. Dacă sunt fise, destule cât să umpli una din gălețicile alea pe care le folosesc nebunii să-și plătească amenzile în semn de protest, mă bag. Dacă nu sunt fise, îmi bag.

 

3.Îți bate Iisus la ușă. Deschizi. Îți spune „Tibi, sunt eu, fiul Domnului”. Ce faci?

În primul rând, mă gândesc că trebuie să reparăm odată interfonul ăla, că intră tot felul de dubioși în scară ca să-și fumeze liniștiți drogul marijuana. Apoi, mă gândesc că “fiul Domnului” nu e o prezentare tocmai potrivită, pentru că, atunci când vorbești, nu se văd majusculele. Deci, probabil aș întreba “Fiul cărui domn? Al domnului Popescu, de la 3 sau al domnului Istrate, de la doi?”. În final, aș închide ușa, pentru că familia lui Iisus (aia netradițională, formată dintr-o mamă virgină, un tată, un Tată și îngerul care a confirmat sarcina) e obișnuită să i se închidă ușile în nas. Să-și găsească o iesle.

 

4.Cluj sau București? De ce unul și nu celălalt?

Cluj, pentru că-mi place să merg pe jos, dar obosesc repede. Clujul e un oraș care se potrivește personalității mele, ce-o mai fi însemnând și asta.

 

5.Dacă o să mai fie referendumul pentru Familia Tradițională, cine crezi că o să câștige?

Habar n-am ce înseamnă familie tradițională. Tradiția e doar un cuvânt încărcat pozitiv pe care îl folosești când faci referire la chestii care nu s-au schimbat de sute de ani. Sclavia a fost tot un fel de tradiție. La fel și canibalismul. Familia mamă-tată-copil e la fel de tradițională ca sandwichul pâine-unt-salam, adică e ok atâta timp cât nu e obligatorie. Că poate eu vreau un sandwich cu baghetă franțuzească în loc de pâine pe vatră, pesto în loc de unt și roșii uscate în loc de salam. N-aș zice nu nici câtorva fruze de rucola aruncate acolo și nici unui parmezan răzuit deasupra, eventual și niște măsline într-o farfurioară, lângă.

În eventualitatea în care se va ține un astfel de referendum, în mod sigur nu va câștiga familia.

 

6.Cum putem eradica violurile în România?

Nu-mi permit să vin cu un răspuns amuzant la întrebarea asta, iar un răspuns serios n-am, pentru că problema e prea complexă ca să-i pot intui rezolvarea. Deci, nu știu. Putem, probabil, să reducem numărul de violuri educând populația să fie mai puțin tolerantă la abuzuri și explicându-le bărbaților că nu-i ok să violezi. Nu-s sigur că toți bărbații știu că violul e o crimă. Chiar și cei care știu că violul e rău o fac greșit, pentru că-și aleg ca victime babe de 80 de ani. Da, cred că totul ține de educație, ce o mai fi însemnând și asta.

 

7.Ce viziune ai despre consumul de droguri?

După ce consum droguri am o viziune ușor încețoșată, ca și cum aerul ar deveni mai greu, mai dens și aș înainta greu prin el. Realitatea mi se rotunjește și timpul arată ca un cauciuc de bicicletă după care aleargă un copil. Spațiul e curb, dar planeta nu e o sferă, ci are forma unui tort de nuntă, în care doar unul dintre etaje e comestibil și celelalte sunt făcute din carton colorat. După câteva minute, viziunea mi se comprimă într-un punct mic și negru, un infinit rece, lipsit de scop și substanță, în care mă simt ca acasă. Îmi dau seama că acel punct e pupila ochiului meu drept și plec din fața oglinzii, căci mi s-a făcut poftă de ceva dulce sau ceva sărat sau orice altceva și țin minte că am ceva bun în frigider. Oricum, mi-e foame și am chef să mă uit la un serial de desene animate și acum îmi dau seama că m-ai întrebat de viziunea despre consumul de droguri și nu după consmul de droguri.

Drogurile sunt rele. Cele mai rele sunt zahărul și religia interpretată greșit. Iarba e ok, că nu te omoară decât dacă fumezi 600 de kilograme într-un sfert de oră, ceea ce n-o să se întâmple niciodată, pentru că ori n-are dealerul atâta la el, ori nu ai tu destul cash.

 

8.De ce nu intri în politică?

Mi-am epuizat rezervele de ticăloșie furând fistic la bucată din supermarket.

 

9.Cum crezi c-o să fie România când o să ai 60 de ani?

Cred că va fi la fel, deși mi-ar plăcea să asist la un declin spectaculos al civilizației noastre și nădăjduiesc că voi prinde acel viitor distopic în care sexul care nu are ca scop reproducerea va fi permis doar cu dezlegare de la Patriarh, muzica va fi populară sau nu va fi deloc, vom umbla toți doar în port tradițional, mâncarea va fi doar de două feluri (felul unu și felul doi) și orice idee originală sau gând creativ va fi pedepsit cu ani grei în minele de bitcoini. Țara va fi condusă de tehnoduhovnici care își vor conduce turmele de credincioși prin rețele web la care vom fi toți conectați neronal printr-un cip în formă de cruce pe care-l vom avea implantat sub pielea frunții, cip care ne va curenta de fiecare dată când vom avea un gând impur sau o jumătate de erecție. Moneda de schimb va fi mililitrul de agheasmă și singurele operații estetice permise vor fi cele de implant de barbă sură. Va fi raiul pe Pământ.

 

10.Ceva amuzant. Orice.

Un Program de Protecție a Martorilor lui Iehova cred că ar fi super amuzant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.