Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Dani, poți să nu-mi mai trimiți popistași la ușă?

Hei, Dani! Ce faci? Toate bune? Cum a fost de Reve? A intrat Sângele Domnului? Porcul Domnului? Cu toate că pari genul care consumă Whisky-ul Domnului și File Mignon-ul Domnului.

Cu cine te-a prins trecerea dintre ani sub vâsc? Hai, mie poți să-mi spui… Știi că nu mai zic la nimeni! Cu el? EJTI NEBOON! Mereu ți-ai dorit să-l pupi! Da, la teancul ăla de euro mă refer!

Auzi, să-ți spun de ce te deranjez.

Știu că tu-ți trimiți popistașii în perioada asta. Să facă și ei o chetă pentru catedrală. Înțeleg perfect filosofia ta de bizniss, știi că te consider un brand-manager genial. Dacă te duceai la Coca-Cola astăzi făceam duș cu Cola, ne spălam pe dinți cu Cola și mâncam cereale cu Cola, nu lapte.

Oricum, unul dintre angajații tăi a venit înainte de Revelion pe la mine. Ceva cu „sfințirea înainte de noul an”. Mi-a mirosit a vrăjeală d-asta de faci tu cu trafaletul pe pereți. L-am refuzat politicos. Mă așteptam ca omul să-și noteze într-o agendă/pe smartphone că la ușa mea nu-i de bătut. Mai ales că-n ultimii doi (2!) ani n-am primit în casă nici măcar un bărbat în rochie. Stai liniștit, nici de la tine, nici de la ăialanții.

Dani, n-ai și tu un sistem? Serios?! În dimineața asta iar mi-a bătut la ușă popa. Și mi-a întrerupt somnul ăla dulce de concediu. Eram așa buimac că abia am apucat să-mi trag bunele maniere pe mine.

Am deschis ușa și l-am văzut pe un bătrân. Nu, nu era popa, era cărăușul. Ăla de-i ține busuiocul, geanta, cheile la mașină. Mi-a zis, foarte entuziasmat, „a venit părintele cu botezu`!”. Am scos capul pe după tocul ușii și l-am văzut pe sutangiu cum intra-n casă la niște vecini.

Dani… Daniel… El Dani…

Te rog eu frumos! Fără d-astea. Ce-s glumele astea? Te-ai dat pe buzdugan&morarisme? Facem farse? Dacă am tot zis „nu”, de ce-i mai trimiți la mine? Unde mai pui că eu am fost botezat deja. Ați reușit să-i prostiți pe ai mei. Și să știi că preotul de azi n-avea cristelnița la el. În ce mă boteza? Am impresia c-a fost vrăjeală, venise tot cu udatul pereților.

Să le faci un sistem să nu-mi mai bată la ușă. N-ai bani? Mă așteptam ca la valoarea voastră să aveți un sistem de geolocalizare astfel încât să vă geoanunțe să nu-mi geobateți la ușa că vă geoignor.

Ori măcar varianta clasică, aia cu pix și foaie. „Apartamentul 14, să-l treci la Oi Pierdute. Ori să-mi deseneze cu busuioc pe ușă o pentagramă, să vadă următorul și să nu mai bată. Dani, hai că se poate!

Să știi că-n dimineața asta n-am mai fost așa politicos. N-am zis cu „pu”, dar am făcut acel gest din încheietura mâinii – ăla de lehamite -, și am aruncat un „beși d-aici”. Să știi că ne supărăm dacă ies la ușă și nu-mi miroase a busuioc.

Cu respect,

George

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.