Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Oracolul Online – 5 – Vitalie Cojocari

Încet și sigur am ajuns la al 5-lea prieten de pe Facebook despre care nu știam mai nimic. Mai am puțin până-i cunosc pe toți 3.529.

Credeați că din Rep. Moldova vin doar trupe muzicale, fete și vin? Tot din Moldova vine și Vitalie CojocariUnii dintre voi îl știți de la TV, că-i reporter Pro TV, ori de pe blogul lui personal, Cojocari.Ro. Eu nu știam mai nimic despre omul ăsta. Aaaaaa, nu l-a lăsat Firea să transmită un reportaj din Primărie, a avut răbdare să asculte balivernele ministrului Daea și îi plac bomboanele Bucuria.

 

  1.       De obicei întreb dacă ești omul din poza de la profil. Dar te-am văzut la TV. Așa că… ești tipul de la TV? Te recunoaște lumea? Ce zice? „Uite, e tipul care a transmis accidentul ăla!”?
Ăla sunt, din poză. Încerc să-mi updatez poza de la profil ca să țin pasul cu procesul de îmbătrânire care s-a accelerat de când aveam 15 ani.
Lumea mă recunoaște, clar. Acum, ceva vreme, o tanti pe care nu o știu își muștruluia nepoțelul și mă vede pe mine: ”dacă nu ești cuminte… te dă nenea la televizor”.
În rest, transmit de la primărie, de pe autostrăzi, de la aeroport… Din astea. M-am ferit de accidente.
  1.       Dacă nu era Facebook crezi că ne „întâlneam” vreodată? Unde?
Sigur că ne întâlneam. Întâlnesc cel puțin 5 persoane noi pe zi în meseria mea. Așa că probabilitatea e mare. Dacă mă vezi cu microfonul în mână îți recomand să nu fugi. La teve fuga nu este sănătoasă și nici frumoasă. 🙂
  1.       Ce știre ai transmite despre tine? Dar despre mine?
Despre mine? Uuuh. I-am făcut capul calendar lui nenea care dă Net la toată lumea cu știri despre mine. Scriu pe cojocari.ro o grămadă de tâmpenii. Nu știu cum de le citește lumea. În fiecare zi bag câte o ”știre”.
Despre tine o să fac o știre când o să vin să filmez afacerile de stand up comedy, care sunt la modă și lumea crede că se câștigă bani de îi întorci cu lopata. Confirmi, miliardarule?

(n.n. – în stand up se bea bine – și mult-, se mănâncă bine, se bine bine, dar cu banii e relativ. Eu încă n-am banii să-mi cumpăr lopata aia pe care s-o folosesc la întors banii)

  1.       Cât timp petreci zilnic pe Facebook?
Chiar m-am gândit să dorm mai puțin ca să câștig mai mult timp pentru facebook. Acum avem telefoane mobile, deci, cât stau cu ochii deschiși, atât stau și pe fb.
Dar depinde pentru ce stai pe facebook, să te uiți la fete frumoase ori ba, să comunici, să dai știri… Eu văd facebook-ul ca pe un tool, hai să nu o dăm în anglicisme, ca o unealtă utilă pentru jurnaliști. Mă ajută foarte mult în meserie.
  1.       Mai merge cu jurnalismul? E o pâine de mâncat? Sau nu te interesează că ai salariul Andreei Esca?
Ca în orice activitate, merge dacă pui un pic de suflet. Dacă pui osul la treabă. Muncă, muncă și nu la întins… microfonul. Că jurnalistul nu este prelungirea microfonului său. Eu nu sunt din ăia care cântă prohodul jurnalismului. Dimpotrivă. Mă gândesc că avem atâtea medii unde putem profesa, încât ar trebui să ne bucurăm, ci nu să ne plângem pe tehnologie.
Apropo, în Japonia, când a fost țunamiul de a distrus centrala nucleară de la Fukushima, jurnaliștii de acolo își făceau meseria chiar dacă nu aveau niciun fel de tehnologie, nici măcar curent. Aveau însă pixuri, hârtie. Așa că au scris pe hârtii și și-au lipit articolele pe gardurile din zonele circulate. Așa informau oamenii, așa își făceau meseria. Sigur că mă interesează să mânânc o pâine, nu pe a colegei Esca.
Dacă îmi fac munca așa cum trebe, o să câștig pe măsură. Eu așa cred. Sunt naiv, zi tu?

(n.n. – nu ești naiv domnule. Atâta timp cât vlogării nu ies din dormitoare și nu transmit de pe teren e încă bine pentru jurnaliști)

  1.       Hobby-uri?
Am un blog, cojocari.ro. Fac sport. Vreau să fac un videoblog pe cojocari.ro cu fetița mea, celebra Natalie cu ochii verzi. 🙂
  1.       Live sau Reluare? Cu familia sau Cu golanii? Chișinău sau București? Politică sau Social?
Live, reluarea doar pentru detalii. Familia, cu golanii am rupt-o că m-am domesticit. București, pentru că este un Chișinău mai mare. Social și economic.
  1.       Ți-a ajutat la ceva prietenia mea pe Facebook?
Da, râd. Apropo, mulțumesc că mi-ai dat like-uri. Cred că sunt printre puținii care mulțumește pentru like-uri. Când ne vedem, dau și o bere.

(n.n. – acum lumea știe și cât costă un like de la mine. Un like = O bere)

  1.       Poți să mă înveți ceva ca să nu simt că ne știm degeaba? Un sfat, ceva, să fie bine la toată lumea.
Nu te informa doar de pe facebook. Cea mai mare greșeală a hipsterilor ca tine. Citește site-urile de știri, uită-te la televizor, ascultă radio… Facebook e mișto, dar îți crează acea bulă de informare, care ajunge să te manipuleze. Chiar dacă urăști tot ce înseamnă știri și crezi că există un Soros al știrilor care manipulează tot și vrea să te prostească, crede-mă, pierzi mai mult dacă te informezi doar de pe facebook.
Facebook-ul vrea să te țină cât mai mult online și îți crează un content care îți place. Vede ce ai citit, vede unde ai fost și îți tot bagă astea pe perete. Ajungi să fii propriul tău prizonier. Ieși din zona de confort, citește știri făcute de jurnaliști. Chiar dacă nu ai o părere bună despre breasla asta. Iată și un slogan: fii hipster, uită-te la televizor.
  1.   Dacă ți-aș da unfriend ai face o știre din asta?
O știi pe aia, nu este o știre dacă un cățel a mușcat un om? Este o știre dacă un cățel ți-a dat like. Așa și cu știrea asta. Ar fi o catastrofă globală.
  1. Zi o glumă. Una la care râzi tu. Poate să fie banc, video, meme, ce vrei tu. Chiar și Jan Paler.
Uite, o glumă. De fapt, o întâmplare reală. Eram la muncă, de Paști. Și a căzut pe mine sarcina să sun la Serviciul de Ambulanță să aflu câți români au mâncat până nu au mai putut. Somnoros, obosit, sun:
– Hristos a înviat, salut eu politicos.
– Cine?, întreabă o voce obosită de cealaltă parte.
– Hristos, spun eu.
– A, da, zice femeia.
Cortina!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.