Ce nasol de săraci

Acum câteva zile a ars un bloc în Londra. Au murit vreo 30 de oameni și lista e deschisă, fiind zeci de dispăruți. Oficialii sunt livizi pentru că știu că vina șade în ograda lor, fiind o problemă cu sistemul de izolare al blocului.

Partea bună e că a venit regina.
Asta am auzit ieri la știri.

Vreo 30 de secunde s-a vorbit despre drama celor care și-au pierdut rudele, prietenii, vecinii. Alte aproape două minute au fost rezervate unui material despre cum regina Elisabeta a II-a a vizitat supraviețuitorii la un centru pentru refugiați.
Cum a stat ea aproape o oră de vorbă cu ei. Compasiune, înțelegere, strângeri de mâini călduroase și priviri empatice.

O să-mi spuneți că-s sarcastic și că nu-s monarhist. Da, corect. O să-mi spuneți că sunt utopic până la naivitate și visez societăți egale-verzi pe pereți, fără lideri mizeri, ori impuși pe motiv că provin dintr-o familie care de mii de ani se autoproclamă ca fiind Gaura din Dodoașcă.

Așa sunt eu. Mi-a plăcut să-l citesc pe Christopher Hitchens în liceu și să-i dau dreptate.

Nu mă pot debarasa mental de ironia faptului că regina a coborât dintr-o mașină (care probabil costă cât un apartament în blocul care a ars) pentru a sta de vorbă o oră cu niște amărâți și, vezi dom`le, să-i consoleze.
Nu pot trece cu vederea faptul că ținuta reginei valorează cât toate hainele celor morți și vii din blocul ars. Și ce le putea spune? Că-i pare rău? Că regretă? Că va face tot posibilul? Posibil să ce? Să le ofere o șansă egală la a pune capul pe o pernă fină, într-un pat cu baldachin, sub acoperișul unui palat?

Da, știu, viața e o loterie. Elisabeta a II-a a tras lozul mare, restul având „necâștigător” (creștini) sau „mai încearcă” (budism).

Încă nu-mi pot da seama ce reacție chimică/emoțională se produce-n capul unui plebeu când îi este strânsă mâna, cu îndurerare, de către un cap încoronat, ori alt superior. De ce-l liniștește asta?
Poate-s eu sensibil în raport cu inegalitățile flagrante de șanse.
Gata, mă întorc la lectură. Mai am jumătate din cartea de mai jos, încercând să înțeleg (și să accept) de ce specia asta își dorește cu înverșunare lideri, atât în cer cât și pe pământ.