Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Noi „orășenii” suntem rupți de realitatea de la sat

Weekend-ul trecut am pedalat prin țară, cu ocazia show-urilor de stand up comedy din cadrul turneului Bike Up Comedy. Am preferat să merg cât mai mult prin sate, să evit drumurile aglomerate și plictisitoare (DN1). Așa am ajuns în locuri pe care nu cred c-o să le mai văd vreodată.

Da, satele românești sunt frumoase,așa eclectice, cu prea puțină linie arhitecturală (mai ales în Muntenia unde vezi „influențe” de am făcut bani prin țări străine și am mai ridicat o cameră), atrăgătoare prin liniștea și miserupismul la care te îmbie. Dar știți ce este mai important decât faptul că la „țară” nu-i zgomot, miroase a iarbă și bălegar? „La țară” oamenii n-au preocupări orășenești. Și e și normal. E al dracului de normal.

Citeam de curând că în Sibiu (nu Moldova, Sibiu) sunt sate rupte de realitate.

Copiii nu merg la școală, primarii nu fac nimic, se trăiește ca acum două secole, cu mențiunea că acum există TV. Pe ici-colo mai apare câte un reprezentant al speciei care suferă de complexul eroului și se chinuie să tragă de o comunitate pentru a o aduce măcar în secolul XX. Pe unde am trecut eu cu bicicleta n-am întâlnit cazuri atât de dramatice, dar sunt câteva locuri unde te uiți la oameni și-ți dai seama că ultima lor problemă e cine e la Cotroceni, care-i situația traficului din țară și dacă intrăm în Schengen sau nu.

Și nu știu dacă toate se trag de la educație. Nu cred că vreun bătrân, sau oricine 55+, din Podu Oltului (Brașov) va spune/face ceva în comunitatea lui, de dragul tineretului. De la oraș sau tutindeni. Vorbim de oameni care trăiesc în sate cu prea puțin asfalt, prea puțină distracție/ educație și prea multe probleme bazale: ce mănânc, ce beau (mai ales asta) și cum mă încălzesc la iarnă.

Noi îi blamăm pe ăștia din oraș care votează sau fac mizerii pentru o pungă de ulei, în contextul în care presupui că viața la oraș îți facilitează o oarecare deschidere către piața muncii și oportunități, dar ăia de la sate n-au nici măcar o legătură cu toate astea.

Ăia vor să trăiască și orice scuipat de asfalt pe ulița lor îi bucură. Ei când votează nu-și fac planuri de perspectivă, nu se gândesc dacă-n 20 de ani o să treacă metroul prin satul lor, ori dacă în 50 de ani devin oraș cultural cu potențial turistic. În majoritatea satelor problema se pune de azi pe mâine.

Vreo 4 kilometri, între Mănești și Zalhanaua (Prahova), am pedalat alături de un tânăr de 27 de ani din Postârnacu. Se ducea la o rudă să taie un vițel. „Eu mai fac d-astea, mai tai animale, mai sap, mai culeg”. În 4 kilometri am aflat câtă școală a făcut, câte rude mai are, cum s-a stins mama lui, de ce, planuri de viitor etc..

Vă spun că nu-și dorea să ajungă CEO în vreo multinațională și nici nu era preocupat de PIB-ul național. Era prea politicos și cu bun simț să spună că-l doare-n fund de Brexit (nici nu cred că știa ce e), iar șomajul din România îi era indiferent. El voia să trăiască. Să aibă de o mămăligă, o carne pe grătar și un acoperiș. Nu înseamnă că nu-i ambițios, ci doar că pentru el astea sunt primordiale. Și ca el sunt mulți. Mulți rău. Spre deosebire de noi ăștia care ne dăm cu părerea pe net și avem o listă și mai mare de nevoi. Internetul fiind în capul listei.

Așa că, din păcate, ar putea să se ridice zgârie-nori de 1000 de etaje în București, Cluj, Iași, Brașov ș.a.m.d.. Dacă la sate oameni încă trăiesc pe considerentul că „altceva nu e” n-o să ajungem prea departe. Și nu e vorba doar de ei. Discutam recent despre cum bătrânii de la noi, odată ieșiți la pensie, mor. Se simt și sunt tratați precum o povară. Prea puțini merg în excursii, citesc, au hobby-uri. Foarte mulți stau și lâncezesc în fața televizoarelor, ascultând mizerii și înmagazinând frustrări. Te uiți la câte unii și te întrebi ce îi face să-și dorească să mai trăiască. Pentru că nu par dispuși să mai facă ceva. Sunt precum telefoanele cu butoane într-o eră a touch-screen-ului. Și nimeni nu pare dispus să le pună o carte-n mână, să-i ducă la un curs de orice.

Mamaie, n-ai idee, poate că acum la bătrânețe faci a mai mare realizare a vieții tale. N-o să ajungi pe Marte, dar o să vezi că-i lume dincolo de canapea, casa scării, curte, sat…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.