Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Românii nespălați nu sunt o problemă. Ăia spălați pe creier sunt

Influență: The Beatles + The Ramones

 

Frumusețea speciei noastre, pe lângă faptul că am fost în stare să inventăm vata pe băț, smartphone-ul și hârtia igienică în trei straturi, e că ne-am permis mereu să gândim dincolo de limite. Cam tot ce a produs original specia asta s-a datorat faptului că unul/unii au zis “gata cu tot ce făceam până acum! Hai altfel!”. Țineți minte, specia se dezvoltă pentru că ne permitem asta.

Știu că e posibil să vi se pară șocant, dar Marian Godina este o excepție.

El, împreună cu alți câțiva colegi de breaslă, formează o minoritate. Nu, nu s-a revoluționat instituția polițienească până-n punctual în care Godina să fie un lider care rânește după ultimele rămășițe de milițieni. Milițienii scormonesc să-I liniștească pe ăștia care deranjează prin faptul că gândesc. În continuare Poliția Română e plină de fosile și cățeluși care nici lăsați din zgardă n-ar putea să-și poarte singuri de grijă. Nu știu ce-i învață la Academie, dar unii îți lasă impresia că au lipsit la toate orele de “Empatie”, “Logică” și “Dacăamvedeașialtfellucrurile?”.

Asta se aplică și în tagma purtătorilor de sutană.

Degeaba îmi spui tu că “Părintele Din Deal” e pâinea lui Dumnezeu pentru că el și alți câțiva mai fac una alta pentru comunitate. Sunt cantitate neglijabilă în comparație cu turma care-i înconjoară. Și nu, n-are legătură cu arhi-folosita replică “răul e mai ușor/facil de mediatizat”. Așa cum citim despre un preot că face bijniță cu bilete la un meci de fotbal putem afla și că un altul a construit o casă pentru copiii fără adăpost. Problema e că ăia buni sunt puțini. Prea puțini.

Acum înțelegeți de ce ne plac personaje precum Godina? Pentru că ies din tiparul scorțos al meseriei. Șifonează puțin imaginea apretată a instituției pentru care lucrează.

Vreți să vă spun ce alte personaje o să ajungem să îndrăgim în viitor?

  • Militarul care va spune “de ce dracu mă duc la război? Pentru cine? Pentru ce? Chiar merită să mor, ori să omor? Chiar n-am alt scop pe planeta asta?”;
  • Preotul răsculat “ce e mizeria asta de instituție, plină de farisei?”;
  • Politicianul jenat “bă, ce facem noi e strigător la cer!” (vezi exemplul de mai jos)

  • Corporatistul sătul “nu, nu sunt o familie la muncă, nu e normal să stau mai mult timp alături de colegii de birou decât cu familia și nu e normal să mă îmbolnăvesc de nervi pentru… ce?”. Paranteză: în medie petrecem 40 de ore la muncă. 8 ore pe zi. Facem cam 2 ore dus-întors. 10 ore. Dormim 8 (dacă mai putem). Am ajuns la 18 ore. Asta înseamnă că-n 6 ore mâncăm, ne uităm la un film, facem curățenie, gătim, sex, etc. Dar n-am luat în calcul statul peste program, ori oboseala care te adoarme de cum ai intrat pe ușa apartamentului. În concluzie petreci 3-4 ore/zi în compania persoanei iubite. Asta înseamnă 20 de ore luni-vineri. Și dacă-n weekend nu suntem morți depășim cu puțin timpul petrecut la muncă. Știți ce? Am greșit. La muncă suntem o familie. Acasă ești în vizită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.