Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cea mai nouă şmechereală: percheziţionarea poliţistului de la rutieră

Dacă nu sunteţi în pas cu noile trend-uri să ştiţi că a apărut o nouă retardare video pe internet. Tot mai mulţi şoferi, cum sunt traşi pe dreapta de poliţiştii de la rutieră, dau drumul camere de filmat de la telefonul mobil şi încep să facă ei pe cunoscătorii legislaţiei:
Bună ziua. Sunt agentul X-uleanu şi aţi circulat prin localitate cu 90 km/oră (nu ştiu dacă ăsta-i discursul că n-am fost niciodată tras pe dreapta pentru viteză, dar îmi imaginez că sună cam aşa)

– Da… vreau să vă legitimaţi!

– Poftim.
– Vreau să-mi arătaţi actele care să ateste că radarul e omologat! (haha, l-am prins pă fraier, să vezi că nu-mi dă amendă!)
– Dn păcate nu vă pot arăta aceste acte, dar le puteţi cere în instanţă pentru că puteţi contesta amenda.
– Da vreau să văd orarul de funcţionare. Aveaţi voie să staţi acum aici?
– Da. Şi aceste acte le puteţi vedea în instanţă. Momentan eu vă scriu amenda, trecem la menţiuni orice doriţi, o semnaţi, dacă doriţi şi apoi contestaţi.

Cum e şi geniul din filmarea de mai jos. După ce că a primit o amendă jenant de mică de 97,5 lei mai face şi pe jmecherul. Evident în faţa unei femei, doar să-i crească şi lui puţin nivelul…

Evident că nu se termină aici.

De cele mai multe ori şoferul vrea să-l facă pă fraieru’ dă poliţist, dar uite că n-ai cum. Şi în general observ că recalcitranţii ăştia care se filmează chiar încalcă legea. Adică să ai 20-30 de km/oră peste viteza legală şi să-ncerci s-o scoţi prin şmechereală d-asta ieftină şi impresionarea organului cu o cameră de filmat… balcanism jenant. Acceptă că ai comis-o şi aia e.

Şi unii dintre voi o să-mi săriţi în cap că nu-i corect să iau apărarea poliţiştilor, dar e jenant să te apuci tu să-l cauţi pe poliţst de acte. Mai ales dacă ştii că ai greşit. Ce o să-i faci dacă are toate actele? O să-i ceri coprocultură să vezi dacă n-are ceva la burtă care-i poate afecta judecata?

O să stea poliţistul să-ţi înşire toate diplomele pe şosea ca să-ţi demonstreze ţie că… ce?
Şi ştii ce? Nu-mi pasă că tu eşti un şofer responsabil şi sigur pe maşina ta şi în stare să controlezi totul şi la 160 km/oră prin localitate. Vezi mai jos filmarea cu Jim Jefferies şi bagă la cap că mulţi nebuni pe şosele spun că-s cei mai buni şoferi, că ei pot şi le ştiu pe toate. Poate că eşti unul dintre ei.
De la minutul 3:11

Aşa că pe viitor, dacă te opreşte poliţistul pentru ceva ce ştii că ai făcut, nu mai juca rolul ăsta stupid de cetăţean revoltat, veşnic victimă, nedreptăţit şi furat. Plăteşte amenda aia, nu te mai enerva ca boul, n-o să mori mai repede de cancer cauzat de stres şi vei da un exemplu bun tuturor pentru că eşti matur şi în stare să-ţi asumi o greşeală. Nu-ţi convine, contestă şi lasă viaţa să meargă mai departe, legal şi sigur.

Conduc de ceva timp şi ştiu cât de inegal este raportul poliţişti cretini Vs. şoferi cretini. Şi ce ne mai întristează când un nebun cu viteză omoară oameni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.